Gogoşi cu rahat!...pamflet

            A ajuns pana la mine zvonul ca iti plac taaare mult gogosule umplute.Cu ce? Cu de toate!
Dar, mai bine ar fi sa îţi destăinui, de unde am aflat asta!
             Nu de mult, s-a inventat politica., cam de când am aparut ca civilizatie, doar de vreo cateva mii de ani.În timp ce muncea, un oarecare tip, mai vizionar de felul său, după ce s-a accidentat la locul de muncă, timp de cateva zile a stat acasă să se recupereze.Aşa ca el a fost tipul care a inventat concediul medical!De atunci de cate ori avea nevoie se îmbolnavea şi…nu era de loc bine,ca treaba lui rămânea neterminată.Aşa că a inventat pe tipul care să îl înlocuiască.
           Şi deoarece nu era prost deloc, a mai brevetat încă 166 de invenţii, cum ar fi: şefia, politica, minciuna, pretextele, jocurile de noroc, ţiganii şi şi ţigănismele, trişatul la cărţi, falsa modestie, îmbinarea plăcutului cu utilul, pe care l-au dat curvelor, şi desigur, nu în ultimul rand:gogoşile.
            Da, aţi auzit bine.gogoşile! Deşi nu era un bun bucătar el totuşi a fost primul inventator cu brevet al gogoşilor, pe care şi alţii la rândul lor le-au umplut cu din ce în ce mai multe arome, cum ar fi: la răhăţescu normal, au mai adăugat puţin zahăr să îi schimbe gustul, sau arome de tot felul, esenţe, frunze de trandafiri, pentru tipe care încă se mai cred tinere, culori diferite, pentru a înşele aspectul, promisiuni care ţi garantează că o dată cu ce îl foloseşti mai des, te obişnuieşti, sau se schimbă gustul, etc.
            Alţii au fost mai îndrazneţi, şi au schimbat conţinutul, făcănd din tradiţionalul gogoasă cu rahat, gogoasă unflată cu pompa, şi gogoasă cu cremă de caca(o), gogoase simple, bune pentru fetele care au cu 15 kg peste limită, gogoaşe economice, care nu au de a face cu economia, ci se vând de economişti şi de oarecare , oricui care le înghite, gogoase geografice, aste fiind mai răruţe, şi le fac doar cei care împrăştie zvonuile că munţii au început să scadă în înălţime, şi desigur, referata mea, gogoasă politică :dudlu D, Dan Diaconescu!!!

Începutul...

          ...aveam doar 14 ani şi tocami fusesem selectaţ  împreună cu încă vreo şase-şapte puştani din clasa a noua la echipa de lupte greco-romane. Îmi amintesc primul antrenament când am ridcat la piept o halteră de 54 de kg, iar cea de 57 nu am reuşit, deşi unul din colegii mei o ridicase...sau poate doi, nu mai reţin.Aveam 59 de kg, iar tipul care o ridicase era de vreo 68-70 kg, şi cu vreo 10 cm mai înalt.Realizam că un tip mai înalt, poate ridica şi mai mult, dacă era mai greu corporal.Unul din băieţi era un adevărat gigant peste 185 cm şi cred că avea vreo 80 kg.Nu ştiu dacă î ncercasesă ridice sau cât reuşise , ştiu doar că după doi ani căntărea peste 100 kg, iar la maturitate vreo 130.Asta nu înseamnă că la ridicat era prea puternic, după doi ani am ridicat haltera lui care avea baza plus trei discuri de cinci pe o parte, deci, vreo 80 kg.
        Acesta a fost primul meu contact cu halteele, deci, nu eram nici prea puternic, dar nici prea slab.Îmi amintesc că în cele patru luni de antrenamente de lupte aveam un partenier de antenament din aceiaşi generaţie care la 75 kg ridica 44 într-un singur braţ deasupa capului.  Nu mai spun că văzusem un senior, cred de puţin peste 20 de ani şi vreo 65 kg, dar mărunţel, care ridicase uşor 100 la piept.
      Dar să lăsăm aceste chestii, sunt irelevante pentru noi,  doresc să-mi reamintesc despre primele momente de sport din viaţa mea.
        După patru luni m-am lăsat, apoi la prrofesională am făcut rost de ceva discuri şi o bară, cred că aveam 16 ani, şi făceam împins de pe podea, exerciţiu pentru piept.Oricum din clasa a opta începusem să fac flotări, iar în  fiecare zi făceam mai mut cu o repetare, aşa că...îmi amintesc că la un antrenament de lupte făusem 50 sau 80 într-o serie.Totuşi trăiesc cu impresia că înaite de liceu reuisem să fac 80, dar poate fac confuzie.
       Cert e fapul că vărul meu, mai mic decât  mine, mi l-a arătat pe viitorul lui cumnat spunând.
       --Tipul acesta practică lupte, are 57 kg, este la profesională şi ridcă 77 kg deasupra capului!
        M-am uitat la mărunţelul din faţa mea care era doar fibră. şi acu' a 41 de ani arată la fel, cred că are 66 de kile dar...cred că mai face semi-tracţini într-un braţ.
        --Păi în acest caz, dacă el ridică această greutate la piept, io o ridic deasupa capului!
          Nu ştiu de de am făcut acea afirmare, cred că mai mă antrenam cu halterele ala care totalizau vreo 38-40 kg.Nu mai reţin amănuntele, dar ştiu că am dat curs cu prima ocazie, şi am fost la sala acestuia de forţă, care era separată dar în incinta complexului de lupte, sala nu avea antrenor dimineaţa, aşa că nu mi-a fost greu să intru.
        Îmi amintesc că fusesem dea la Motru, după priml an de profesională, în 1988,   acolo reuşind să impresionez un grup de gura-cască ce se adunaseră, în prima zi, în faţa unor haltere, una de vreo 70 cum evaluasem noi, iar alta mai grea, peste sutx1ă, cum spuneam noi.Am ridicat uşor deasupra capului aia de 70, care, nu cred că aveamai mult de 55 dacă ar fi să o evauez acu.La început am ridicat-o de patru ori, find tipul care a ridiat cel mai mult, la doar 66 cât cântăream.După o lună şi ceva o ridicam de 10 ori, dar cu explozie, asta însemnând cam 15-20 kg mai puţin dacă aş f lucrat ueri crect ca un culturist.
    M-am antrenat cu un tip care practica box, 75 kg, dar înalt, şi încă vreo trei inşi din aproape 100 care ridicaseră greutatea respectivă.Greutatea putea avea şi 65, se poate, deoarece nu puteam compara cu altă greutate cu care lucrasem în ultma vreme.
       Cert e faptul că, revenind la pariul cu vărul meu, eu eram convis că, ridicasem cândva 70 de 10 ori, deci 77 ar fi trebuit să ridic.
       Ştiu că am ridicat 60, apoi 70, apoi 78, şi am încercat apoi la 80, da nu mai ştiu, cred că am ridicat doar la piept, deasupra ridicasem sigur 77.Cred că ridicasem 87,5 la piept, după metoda pe care mi-o arătase cunatul vărului meu
         Am făcut căteva antrenamente, ajunsesem la 95 , dar renunţasem după căteva zile, deoarece nu mă încălzeam cum trebuia şi căpătasem o durere lombară care m-a ţinut câteva luni, cred.
        Apoi la 17 ani am fost la o   sală de forţă unde mergea un coleg de al meu cu care fregventam cursurile serale de liceu.Îmi amintesc ca primele antrenamente la piept am făcut cu 40. apoi 50, 60 , iar ultima serie două repetări cu 70, iar un tip de veo 30 de ani, a rămas surprins, după spusele lui eram puternic, deoarece el, făcea doar vreo 10 reptari cu 70, şi avea cca. 90 kg.
        Nu cred că mă antrenasem mai mult de o lună sau două, deoarece era la modă să faci o lună de sală.
                          

Colecţionarul de arici!!!

...nu îl ştii pe Gheorghe, vecinul meu care este lefegiu la o firmă arabă, dar care are sediul în oraşul vecin, că unde locuieşte el, nu e loc de o frmă aşa de mare .Dacă nu îl ştii îţi spun el despre el.
     Are acasă ca animal de companie...arici.Da, ai auzit bine, are arici!Auzi mă, el să aibă animale de companie, el, pe care eu, l-am văzut de cel puţin trei ori cum a dat câte un şut căţelului doamnei Maricica , de la etajul doi, şi a prins motanul lu' dom doctor Lupaşcu şi cu o bucată de liţă l-a decoiat, că făcea prea mult tam-tam nopţie?!?Aş putea să mai spun încă cel puţin cinci cazuri în care a arătat că este foarte crud cu animalele, inclusiv cu câinele mamei sale, pe care l-a bătut de l-a luat Benga.
     No aştia mai mici şi mai proşti din cartier, chiar am us pariu pe o beşică nouă la 40 de lei, care avea să ale primul, câştiga, evident, de ce acest Gheorghe are arici, sau...de ce îi plac, sau , de unde dracul a făcut rost de ei.
     Ne-am interesa la cele două Pet-uri din oraş dacă au, au avut, sau vor avea arici.Răspunsul a fost nu, un nu categoric, chiar la Pet-ul din Centru Vechi, vânzătorul a ţiut exprs să întăracă spusele cu câte un şut în cururile a doi dintre noi, care nu au avut loc suficient să o şteargă afară.
      Am trecut aoi la căutarea pe internet a locurilor unde puteau fi găsite aceste creaturi ciudate, în afară de pădure, se înţelege.
       După o săptămână, interesul pierise, până când soluţia a venit de la cineva la care nu ne-am fi aşteptat, de la bastardu' lu' Ghe.care spusese că l-a auzit cu urechil lui pe Ghe. când îi spusese femeia, că în timp ce se uşurase la pădure ceva a înţepat-o la curuţ, şi când s-a ridicat speriată şi ofuscată a văzut acel arici draguţ, care pesemne că avea chiar acolo culcuş, sau îşi căuta de ...lucru. La care Ghe, nostalgic spusese...Femeie, tu te-ai dus la muncă, dar ai cules arici cu curul!

Aerovehicol

Sunar: -tipul care se intâlneşte cu Mr. X şi care îi ofera un cadou cel puţin neobişnuit!
-face uz de cele  primite
-puţin abuzează pt a se răzbuna î n scop personal
-etc...


--Hei, tu, mă auzi? este cineva  pe aici?
       Deşi avea căştile pe urechi, totuşi auzi ceva , un zgomot destul de puternic, care să îl facă să  întoarcă capul în direcţia de unde credea că vine.Se uită atent printre cei câţva pomi care formau cărarea ce ducea intr-un luminiş ca un teren de fotbal, care , de fapt era şi folosit pentru asta, din parcul care era vizavi (vis-a-vis) de cartierul său.Nu văzu mare lucru, dar auzi pe cineva care-l strigă pe nume.
       Văzu un om care se sprijinea de un pom cu spatele, dar, care stătea într-o poziţie nenaturală, cu mâna dreaptă parcă îşi proteja coastele, şi un schincet, un geamăt se auzi de pe buzele sale!
       Jo, era în esenţa sa un om bun, aşa că primul gând care-i trecuse prin minte era acela că omul era la anangie şi că avea nevoie de ajutorul său, aşă că, uită de faptul că lumea în care trăia era destul de dură şi, după orice copac putea fi un potenţial duşman, sau careva care să-l lovească, sau să-l tâlhărească.
       Ajunse lângă străin, care în ciuda becului chior ce abia dacă făcea ca întunericul din jur să fie alungat, părea destul de vizibil.Aruncă o privire asupra acestuia, apoi , dacă cineva ar fi văzut scena ar fi spus că Jo se uită cu gura uşor deschisă la omul din faţa sa, privirea sa era parcă hipnoti(că)zată, apoi Străinul îi spuse un cuvînt, care nu se auzi în liniştea serii şi îl atinse cu degetul pe faţă.

                                                ........................................................

      Georgică râdea în barbă.Incă un fraierică care a pus botul la vrajeala lui, şi altul care va sfârşi la fel ca şi ceilalţi cinci, şase, care au vrut să se îmbogăţească peste noapte.Cu scrupule, nu faci nimic.În afaceri trebuie să fii dur , dar...şi jigodoie.Ce putea oare să i se întâmple??!?Nu aveau adresa lui, totul era cu chirie, toate datele erau fabricate, etc.Nu ştiau de unde să-l ia, aşa că...alte distracţii, alte femei!
       Îşi îndesă banii de pe marfă sub o scândură din podea, apoi ieşi din casă, nu înainte de aşi îndesa cât considerase că era necesar pentru distracţia care se anunţa.
      A doua zi, când ajunse acasă , după o noapte de beţie, nu mai găsi nimic din cele 27 de mii de euro, pe care le pusese la puşculiţă, ba mai mult, şi alte câteva documente, pe care le considera importante.
      După câteva zile, acelaşi lucru i se întâmplă şi partenierului său de afaceri, îi dispăruse banii, dar acestuia din safe, la care nu avea acces nici măcar soţia sa.Cum putuse toate astea să se întâmple, nu şi-o putea explica, mai ales că totul era supraveghiat de camere şi nimeni nu intrase în cladire.Îi dispărură toţii banii, chiar şi cei pe care trebuia să îi plătească pentru salarii.Se întrebă cine putea fi, dacă avea duşmani capabili de aceasta, dar...erau prea mulţi care şi-ar fi dorit a intra în safe-ul său, adăugându-i şi pe copii lui, soţia , chiar şi părinţii lui.Toţi aveau foame de bani.
   Timp de o săptămână, se întâmplaseră multe chestii inexpicabile, de la golirea de safe-uri, la bătăi luate de tipi pe la băi, în restaurante sau pe la colţuri de stradă, fără însă a fi găsit vinovatul, până la ridicarea rochiilor în public, sau trasul pantalonilor unor tipe mai mult sau mai puţin populare, sau intrarea cu întreaga faţă în farfurie, în timp ce îşi serveau mîncarea de prânz în prezenţa altor simandicoşi parveniţi, de lume bună.Toate aceste fapte, păreau din ce în ce mai stranii, cu cât, cei cărora li se întâmplase, povestise că...nu ei ar fi facut acestea, ci...o mînă invizibilă.Totul rămase însă fără răspuns, deşi după o săptămână, totul încetă la fel de brusc precum începuse.Suma incidentelor: aproape 150!! Nu cred că cineva realizase că ultimul incident fusese acela la care tânătul care se împiedicase pentru a treia oara în cinci minute, la un moment întrebă:
   --De ce toate astea?
   Cred că dacă prietena sa l-ar fi întrebat la ce se uită, sau ce a auzit în acel moment,în care se uită buinac în jurul său,  i-ar fi spus că parcă a auzit răspuns la întrebarea sa, dar telepatic, un răspuns foarte clar care îi spusese: --Pentru că pot! dar pentru că nimeni nu l-a întrebat, nimeni nu află răspunsul!

                                  .............................................................................

     Se trezi cu o durere cuidată de cap, deschise uşor ochii, se uiută în juru-i, şi deşi nu ştia de unde cunoştea interiorul încăperii, totuşi i se părea destul de familiară.Făcu un efort de memorie însă  fără succes , preferând a se dezmorţi.
      În următoarele cinci minute, nu ştia ce să creadă, dacă totul era o farsă, sau era victima unei glume bine puse la punct, dacă visa, sau, dacă era pe platoul de filmare a unui film, şi nu îşi mai amintea datorită beţii din ziua precedentă.Rând pe rând elimină toate variantele, şi se mulţumi a crede cele câteva rânduri pe care le citise pe monitorul uriaş cât un perete care-i apăruse în faţa ochilor, chiar când picioarele sale atinseră podeaua.
      Avea sentimentul unui tip care câştigase la loto, care, deşi avea biletul în faţă, nu putea crede ca a câştigat pontul cel mare de câteva milioanede euro, nu pentru că nu visase de o mie de ori momentul, ci doar că, nu vroia ca să pice de la etajul o sută. după ce cineva avea să îi spună ca a fost o greşeală sau că biletul i-a fost anulat.încerca să rumege informaţiile primite.
       Nu ştia ce i se păru mai straniu, faptul că un necunoscut care apăruse pe monitor   îi spuse că tot ce este în jurul său este al lui, de la cel mai neînsemnat lucru până la vehicolul aerian în care se afla, sau că este moştenitorul direct a tipului din monitor, -deşi avea tată-, sau că este urmaşul unuia din cei câteva mii de oameni care supravieţuiseră ultimului cataclism mondial datat cu peste 5000 de ani înainte, şi care încă mai trăia, pe care oamenii de rând , îi numea extratereştri, ăn rarele cazuri când le vedeau echipamentele  de zbor, sau faptul că deţinea tehnică care avea să fie descoperită şi aplicată după câteva sute de ani

etc....


 

Copii de bani gata!...

      Acest material este un pamflet.Orice asemanare este...pur întâmplătoare!

      Mereu m-am considerat un hibrid, o parte care încearcă să se includă în societate, iar cealaltă jumatate, care are ceva din sociopatul  de care voi vă feriţi când îl vedeţi pe străzi..Mereu am fost pe muchie de cuţit, simţindu-mă la bază un tip cinstit, care a fost transformat în o târfă, datorita ţării în care traiesc.De fapt, sunt la fel ca ceilalţi 50 % din tineri, un produs al societăţii.
      În ultimii zece ani am încercat să mă înclud în societate, să găsesc de muncă şi să trăiesc din sudoarea muncii mele.Cat am trăit aici în ţară, am fost aproape de fiecare data falimentar, asta nu doar pentru faptul că banii nu îmi ajungeau, cât pentru faptul că după cateva luni de muncă urmau altele de aşteptare, cum cu tristeţe spuneam: sunt între două munci!
         Nu cred că este tare greu să vă imaginaţi de ce schimbam munca, deoarece era sax, iar colegii erau cei care aveau ultimul cuvânt de spus...sefilor când te îmbârligau.Aşa că, alt loc, altă distracţie!
        Obişnuiam să spun că sunt supărat pe mama mea că nu m-a născut în Germania să nu mai fiu nevoit să trec prin aceste perioade de...tranziţie, de maturitate, acomodare, adaptare, sau cum naiba s-ar numi ele.
        Şi totuşi sanse au fost destule de a trăi viaţa mult mai la maxim decât am făcut-o, asta daca nu aş fi avut afuresita asta de fire, care mereu îmi face probleme, de a înghiţi bullshitul altora care sunt mai...sus!Nu prea pot rumega prostia şi aroganţa unora, dar mai presus a celor cu care intru în contact, sau cu cei cu care mă intersectez.Probabil de aceia am fost foarte selectiv în ceia ce priveşte anturajul meu, oamenii pe care îi consideram prieteni.
        Dar nu cred că despre calităţile lor vreau acu' să vorbesc, sau să le aduc bine meritatele elogii, ci despre Bau-Bau, tipii care trăiesc viaţa pozitiv...d.p.lor de vedere, plini de ei, de bani, femei, posibilităţi, afaceri, mizerii, fraude, înşelăciuni, prost-gust, târfe!
        Îmi aduc aminte că era o iarnă la fel de blândă ca o mamă vitregă care te trimite afară in tricou să îi mături curtea, cănd eram între două job-uri , iar moralul meu era atât de tare la pâmânt, încât aş fi fost în stare să inventez un prieten care avea el sau  fratele sau  un loc de muncă la Poliţie. şi ar fi avut în casă vreun pistol, pe care întrebându-l cum să îl folosesc, l-aş fi împuşcat fără a clipi măcar, pentru ai lua mâncarea din frigider şi de a mai rezista o zi, două!
        Cam aşa sunt şi astăzi, la fel de dărâmat ca acel personaj marţian, care când suferea vreo depresie membrele i se desprindeau de pe corp.Poate că dacă ar fi fost pistoalele mai uşor de găsit sau procurat, aş fi scris aceste rânduri de undeva dintr-o cameră de la izolare, şi aş fi avut timp de gândire pentru fiecare rând în parte câte două zile!
        Îmi aduc aminte că dacă nu aş fi fost în acea zi a adolescenţei mele în parcul oraşului, viaţa mea  ar fi fost altfel, nu alta, căci sunt SIGUR  că tot aici aş fi ajuns indiferent de calea pe care aş fi urmat-o!Deci, eram în parc cînd m-am întâlnit cu vărul meu preferat, ce era mult mai adolescent decat mine, de fapt eu aveam ceva peste douăzeci de ani, iar el, tot atât mai puţin.Alin era cu un amic de-al lui pe care nu îl văzusem niciodată, care nu părea să aibă mai mult de 14 ani şi un metru juma'te în ciuda mustăţii mari de adolescent pe care o purta , cu mândrie parcă.
       Mi-a făcut cunoştinţă cu inndividul acela, şi am uitat instantaneu cum se numea, niciodată nefiind atent când mi se introduce o persoană, deoarece sunt puţin cam aerian, şi dacă vreau să vorbesc cu Ion, ce rost are să vorbesc şi cu Ghe, şi cu Vasile, Ghiţă, Aglae, Marti, sau altul?Oricum, am reţinut că puţtiulică era fiul unui tim care avea ceva bussiness-uri în oraş, şi trăiau foarte bine.
       Pe mine nu mă interesa acel lucru, şi io trăiam bine, aşa că de ce m-ar intresesa altă persoană, dacă nu era de sex opus?!??!?
       În decursul aceluiaşi an, vărul meu, era din nou în prezenţa acelui tânăr, imi spusese că tocmai cheltuiseră banii cu care şi-ar fi luat o maşină la mâna a doua, cu banii de buzunar de la puştiul ala, dar şi de bancnotele pe care acesta le lua de la fratele lui mai mic, pe care il învăţase să le ia din portofelul mamei când aceasta ajungea acasă de la magazin!
       Încercasem şi eu o dată când eram mai mic această chestie cu portofelul mamei cad dormea şi...deşi am luat doar două monede, le-am simţit pe piele câteva zile, şi nu am mai avut nevoie să repet experienţa!Aşa că, nu rezistai ispitei de a mă întreba ce fel fe portofel avea acea femeie, dacă puştii ei luau în fiecare zi şi nu îşi dădea seama.Cred că era unul foarte plin, nesimţitor de plin!

Guru

       Râse uşor gândindu-se amuzant la frumoasa glumiţă pe care era pregatit să o facă.Întodeauna se considerase un  tip destul de amuzant, dar nu genul de ilar modern  care se fabric în zilele noastre, ale caror glume se limiteaza la a cârcoti si bârfi la adesa cuiva, ceea ce el considera ca ar trebui sa senumească "atac la persoană".
        Se obişnuise cu viaţa de hoinar, dacă aşa ar trebuii să se numească careva care se multa din oaraş în oraş la fiecare câteva luni. cand se afla localizarea sa.Nu dorea deloc a se gandi la zilele când era un tânar aspirant , când dorea pe bune sa evolueze şi ...sa se integreze in Absolut.Acele zile erau de mult apuse, poate că trecuse treizeci de ani, mai putin nu, mai mult da.
       Adevarul era că...intrease în acea Organizaţie pentru ca îi placea o colega şi acela era singurul mod de a ajunge lânga ea.Restul a fost nici măcar amintiri!
        A urmat apoi prietena prietenei lui,, sora ei, alte surori, prietenecăci se duse vorba că era destul de viril , chiar prea viril şi deschis la practici...diferite.Îi era familiar Taoismul, dar, doar practicile sexuale,  invatase să îşi controleje ejacularea, făcându-l practic să se termine mult dupa ea.Nu ca acest lucru l-ar fi intereasat, ci voia ca femeile sa fie multuimite, dar la modul usor egoist, pentru a i se duce vorba si de a mai avea acces încă o data!
       Afacerea îi merse destul de bine, de douazeci de ani era cel mai tare din branşă, lider, presedinte, intrase în...Absolut, atinse starea de Nirvana şi...peste câteva ore avea sa sarbatorească numarul zece mii de femei avute, dat totodată şi numarul 1665 de fecioare.
         Astazi mama sa avea să îl viziteze, asta dupa ce a trebuit mai întai să salveze aparenţele, adica să ia un binemeritat concediu de o luna mai în toate capitalele Europei, mai putin în Suedia, pentru a nu trezi suspiciunile autoritatilor Romaniei, care erau cu ochii pe ei de ceva vreme.
         Chiar daca mama lui era destul de batranica, abia facuse 77, el voia sa îi faca un cadou frumos si...negru, daca se putea.Asa ca îl chema pe unul din gardienii săi, care îl pazeau evident, şi îi dădu instructiunile să comande  de la un anumit nr. de tel, o comanda mare si neagră, pe care să o trimeată la adresa cutare de la hotel.Îi aminti sa nu uite si ambalajul, adica cutia cu surprize in care avea sa intre "cadoul" pentru aniversata!
         Ştia ca mama sa se dadea cu ,,barcuţele,, de cate ori avea ocazia, şi nu era chiar asa de mic copil incât sa nu realizeze ca mamei sale i-au placut barbatii, la fel de mult cum i-au placut şi lui , dar,  femeile.Barbati, nu încercase niciodata!
         Îi aminti locotenentului său, să folosească şi pentru el cutia cu surprize, -pentru a mai diversifica plictiseala mâncărilor pe furiş a pulpelor de fazan- dacă grupul de fete virgine care aveau sa ajunga în aceasta seara . Cel puţin o dată pe săptămână, mult mai puţin decât în ţară, avea parte de câte o bunoacă de 15-16 anişori, care încă nu experimentase sex-ul.

Un minut de adevăr! ....fantasmagorie

           Mă numsc Băse, sunt preşedintele Romaniei, sunt pion al unei grupări care urmăreşte DOAR interesele personale, nu mă interesează de ce se întâmplă cu populaţia ţării, scopul meu este de a mă întrece în putere cu alţi membrii ai grupării din care fac parte, am peste un miliard de euro, iar organizaţia mea, a văduvit ţara, prin diferite mijloace de peste 200 miliarde de euro.Am dat ordine care a ruinat cariere, vieţi ale mii de oameni, şi datorită mie trăiesc mult mai prost 22 de milioane de oameni.Dar...nu îmi pasă.nu voi recunoaşte cele pe care vi le spun acum...niciodată!
           Mă numesc Patriciu, sunt om de afaceri, oficial am miliarde de euro, iar neoficial am mult mai multe.Cuvântul meu e lege, ce vreau eu să se întâmple, se întâmplă, la orice nivel!dacă nu îmi place de cineva, il ruinez, îl inlătur indiferent de cost, deoarece costurile ...mi le permit.Ţelul meu, am făcut de toate în viaţa mea, pentru a mai ma interresa ceva.Sunt un parior, indiferent de miză, joc, scopul meu este de a câştiga!Banul gras a intrat când am inprumutat de la bancă cateva sute de milioane să îmi cumpăr o afacere mare şi...am garantat cu ea.Ce bine e sa fii rege!
         Mă numesc Becali şi Gigi, io sunt tipul clasic de om care a obţinut de la viaţă tot ce şi-a dorit.Am făcut miliarde de euro din afaceri cu vânzări de pământuri, şi am dat tot atât şpagi pentru a le obţine.Îmi place să colecţionez oameni , pe care îi adun în jurul meu, fie că este vorba de un bodyguard sau o curvă pe care o penetrez.Sunt orgolios, şi acum io vreau să mă bag în politica mai adânc, nu că aş fi mai bun decât alţii, ci doar pentru că pot!La vârsta mea, şi poziţia pe care o am, mă tem doar de Moarte!
        Mă numesc Ţiriac, am fost jucător de tenis, am peste un miliard oficial, dar real peste zece, Am pornit de la un împrumut de un milion de dollari, şi am ajuns unde sunt sprijinit, ajutat, educat de alţii mai tari.Am dat înapoi îndutit din cat am primit.Cea mai bună afacere pe care am făcut-o. a fost cîmd ţăranii de romăni munceau în Europa, în anii 2002 , când prin banca mea au intrat şapte miliarde, dar pe acte...400 milioane , iar politica băncii le schimba euro şi le dădea dollari, câştigănd la fiecare sută de euro 5 procente.La şapte miliarde pe an, doar din acest comision abuziv îmi luam 3-400 milioane.Asta da afacere!Îmi place să penetrez prinţese, surorile ,sau fetele unor regi sau regine din Europa.În 30 de ani, am penetrat peste 50 de prinţese, care m-au şi costat peste două miliarde, în cadouri, adică vreo 20 de procente din avereea mea!Femeile aste m-au falimentat!:)))
                                                         *****
      Mă numesc...habar nu am cum! uitaţivă voi la mine şi poate îmi veţi spune cum mă numesc.Sunt , sau am fost o persoană de patruzeci de ani , care...printr...dar, mai bine să vă povestesc în câtreva cuvinte ce s-a întâmplat!
      Mă plictisisem de insuccesele pe care le-am avut de-a lungul existenţei, fapt care m-a determinat să îmi fac bagajul şi să îmi iau lumea în cap, pentru a încerca să rup bariera existenţei mizere.Nu vă spun cum am ajuns acolo, dar cert este faptul că am descoperit că limiştea unui peisaj de munte mă calmează, iar energia locurilor îmi face ca trupul şi minteaă se simte mult mai bine decât au fost vreodată!

Povestea lui Harap-Negru...parodie!

        A fost o dată ca niciodată, cam prin anii 2000, un rroman, care avea mai mulţi copchii, care la ei se numeau  "purandei", şi  al cărui tată era un ex-împărat care acum fusese înlăturat de la conducerea...comunităţii!
        Ex-împăratul avea mai mulţi purandei, care acu' se făcuseră destul de mari, învăţaseră prin strainătate, trecuseră prin fel de fel de instituţii, cum ar fi: cel de reducare, cel poliţenesc,etc.Nu vreau să vă obosească moşul cu detalii, care oricum ar fi inutile!
        Când copchii se făcuseră mai mari şi puteau să se întreţină singuri, adică erau cam prin clasa a II a, la ei nu este ca la alte neamuri, copchii care ajung să treaca de primul an de şcoală, sunt retraşi, deoarece le dau tuleile în bărbi, sau pot fi recutaţi pentru armată, deci, ajunseră mari, tatăl lor le dădu o simplă misiune, aceia de a pleca pe barba lor, cu ceva treburi la oraş.
         Nu ne concentrăm atenţia pe ala mare, care se oprise de vreo trei zile la un barbut cu gagii, paracotişi, ciorditori şi şpringari, şi nici pă ala micu' care se luase cu o romancă şi fugise de acasă să cheltuiască banii tatii şi a mamii cei greu produşi.Nu vom uita atent la Mucles, că aşa se numea ala care era mai de viitor dintre ei.
          I-a spus tat-su ce are de facut, dar i-a trimis şi un email. în caz că uita ce avea de făcut, apoi purcese la drum, nu înainte de aş alege din herghelia lui tat-su un bătrân Mustang american din '68, 5000 cm cubi, 350 cai putere, 160 mile în bord, pe care tat-su îl abandonase în curte, deoarece îi consumase rezervorul în 200 de km, deşi îţi aminti clar ca americanu' îi spusese că papă 6 la sută în oraş.Săracul nu auzise de galoane!!!
          A luat aminte la cele spuse de 'al bătrân, dar, greşi o mică treabă, şi în loc să meargă spre stânga, o luă la dreapta şi...nu ştia că trebui să ocolească pamântul făcând vreo 40000 de km, pentru a ajunge unde trebuia!

Dialog cu...Dumnezeu!...

...ştii, lucrurile sunt foarte simple.Noi suntem cei care, îngreunăm înţelesul realitaţii, deoarece nu avem certitudinea trecutului, pe care, din păcate, nu ştim să îl citim aşa cum o făceau înaintaşii noştri, aşa cum  o vom face noi într-un viitor nu prea îndepărtat.
   Realitatea este precum oul lui Columb, sau ca un cerc.Într-un anumit punct se află viitorul, iar în punctul diametral opus se află trecutul.Aici este un paradox, anume faptul că ne îndreptăm către trecut, după ce am trăit viitorul:Acest lucru se vede după cateva mii de ani, nu se referă la viaţa unui om.Tot ce va fi în viitor, a fost în trecut, la fel cum şi trecutul va fi viitor.

Meseria bat-o vina! ...pamflet

                     D-lor, în ţara noastră lucrurile nu stau deloc rău, totul merge ca pe roate, este locul în care vrei să trăieşti şi să mori, un fel de America, tara  promisiunilor, pe care o visa orice român pe timpul Răposatului.
                    Io, sunt la fel ca oricare român, vreau să râman În această ţară, chiar dacă , de multe ori tre'be să răzbaţi, pentru a obţine ce îţi doreşti.
                    Îmi aduc aminte că am lucrat, ca orice om care a terminat o şcoală, ca inspector financiar.O lună de zile am învăţat cum să lucrez, teoria ca teoria, practica te omoară .
                     Intr-o zi, se îmbolnăvi colegul meu, care făce a echipă cu mine, şi am fost nevoit să lucrez cu un novice, care, chiar în acea zi intrase în câmpul muncii direct de pe bancile şcolii, la fel ca şi mine de altfel, dar io fusesem mai norocos şi găsisem de muncă mai devreme.
                    L-am instruit, pentru căteva minute, spunând că era ceva mai uşor să îi arăt practic cum se fac controalele, decât teoretic.
                      Am intrat într-un micuţ magazin, aşezându-ne ca coadă, căci erau vreo cinci persoane, şi...părea că afacerile merg bine.
                      Nu trebuia să fiu prea inteligent pentru a îmi da seama că...unitatea nici nu avea măcar casă de marcat!!!
                  Ne-am recomandat, vânzătoarea s-a cam schimbat la faţă, spunându-mi că avea să îl cheme în câteva minute pe sef, dacă aveam să aşteptăm!
                  Nu am aşteptat, căci un inspector nu se intimidează de un orice tip care îşi vinde o bucată de pâmânt de la ţară şi îşi deschide un magazin la târg!!!Aşa că începusem să facem un control, care , se ştia ce rezultat va avea!
                În zece minute mi-am luat o căcătură, de la patronaşul, care era nepotul unui nuş ce Colonel de Poliţie, apoi m-a sunat la nr. firmei şi acel colonel, apoi şeful meu, şi colegul.In zece minute am luat carne cît să îmi umplu frigiderul pentru toată iarna.
                Am lăsat totul ..."în ordine" cum mi s-a recomandat, apoi am plecat la o altă unitate, pe aceiaşi stradă, la cîteva sute de metri.În prima secundă am văzut vreo cinci reguli care nu erau respectate, aşa că...era rost  de treabă.
                  După zece minute, m-a sunat, din nou acelaşi...personaj, coconelul, şi m+a ăntrebat dacă eram prost pe bune, sau dacă mă făceam!l-AM ASIGURAT CĂ NU ERA nici o problemă, voi lăsa lucrurile cum trebuie.
                Nu ştiam de ce lucrurile se întâmplau aşa, eu şi colegul meu, verificam cateva unităţi la  zi, dar niciodată nu găseam nereguli atât de mari! 
              La următoarea unitate, mi-am spus dacă se va întâpla la fel, voi fi tranferat la naiba, aşa că, dacă aveam să fiu sunat, de nuş'ce mare actual, aveam să ..fiu atent!          

Oul de "Ciudaţenie"...moment de Cazacu Paul

                              Se lăsase seara peste tot, dar ochii nostri de adolescenţi, nu voiau parcă să  vadă asta, sau nu voiau sa vadă realitatea faptului că era aproape ora  zece.Nu la fel stăteau însă lucrurile si cu administratorul piscinei, care, cât ai zice peşte , ne dadu afara, iar pe faşa i se citea satisfactia lucrului bine făcut.

          Ne-am îndepărtat făcând planuri de razbunare contra acestiua, care votase împotriva prelungirii cu înca o ora a programului pentru clienţi. Cineva , un prieten al unui verişor, de al unui vecin auzise aceasta, deoarece mama lui lucra chiar in conducerea unitatii, şi ea fusese una din persoanele care votase pentru prelungirea programului.Toată lumea o cunoştea pe doamna X, şi ştia că niciodată nu ar fi minţit vreu puşti din cartier.

           Trecui pe lângă parcul de distracţii, uitându-mă cîteve momente, dacă nu cunoşteam pe careva pe acolo, iar asta nu pentru a face echipă, ci pentru a evita pe alţii, căci abia reuşisem sa mă despart de grupul care, parcă nu voiau a înţelege, că după ce ai ieşit din apa, simţi ceva trercându-ţi prin stomac, care , parcă încearcă să dea naştere unui pui micuţ de dinozaur, ce încearcă cu disperare a sparge carapacea, de data asta find propriul meu stomac, şi de a se elibera.

           Trecui chiar prin spatele vagonului unde statea fiul patronului şi încasa banii, şi mă considerai norocos că nu mă recunoscuse nimeni, deşi erau unul care intram destul de des în cabina partonului, asta, desigur când era fiul său pe acolo, care mă considera unui din prietenii săi, dar, nu la fel îl consideram şi eu, care eram prieten doar cu faptul că aveam parte de gratuităţi când nu era prea aglomerat, asta de obicei dimineţile.

           Aveam o foame monstruoasă, aşa că intrai în pavilionul comercial al parcului, pentru a cumpara ceva de mancare.Cuiudat, nu m-aş fi aşteptat să fie închis la acea ora la majoritatea standurilor.Norocul meu nu îmi surâse, deoarece în loc de ceva dulce, mă mulţumii cu o jumate de duzină de ouă, pe care  le cumpărai, deoarece ştiam că nu avea să mă aştepte nimeni acasă cu mâncarea pusă, dacă acel loc se putea numi CASA.

           Dar faptul că singur trebuia să îmi fac mancare nu are importanţă. Sau mai bine spus, nu interesa pe nimeni.

          Îmi continuai drumul pe  aleile parcului către ieşirea din el, dar de plictiseală, sau pentru ca auzisem de la cineva, care cumparase ouă fierte în loc de ouă proaspete de găina, mă hotîrâi pe loc a le verifica, şi asta poate şi pentru faptul că ar fi fost in avantajul meu şi le-aş fi mâncat!

           Mă oprii pe o bancă din apropiere, desfacui punga cu atenţie pentru a nu sparge ouăle.Înceracai să imi amintesc procedeul corect de a verifica dacă acestea erau sau nu fierte, de fapt era foarte uşor, trebuia doar să le învârţi, dar uitasem care erau fierte, cele care se invîrteau mai mult, sau cele care nu puteau a se roti.

          Ciudat, faptul că cinci din ele abia daca se roteau o data, al şaselea se rotea de partca ar fi fost un titirez sau pus în priză.Faptul mă făcu a înţelege ca cele multe erau, cum ar fi trebuit, adica nefierte, iar al şaselea trebuia sacrificat, căci, dacă era fiert, era bine, iar daca nu era, atunci trebuia aruncat, pentru că ...se invîrtise mai mult decat titireyul lui JOHN, care câştigase odata un pariu ca timp de un minut nu i se opreşte dacă îl rotea el aşa cum ştia.

         Faptul ca a avut sau nu dreptate, nu îmi mai amintii, căci toată atenţia celor treisprezece ani mi se concentră asupra spargerii oului.

         Ochiii mi se oprisera ca ai unui hipnotizat pe care îl văzui la unul din spectacolele Circului „SupraCircus”, cănd hiptotizatorul reuşi să hipnotizeze trei persoane, apoi chiar pe doi gemeni, care raspundeau amîndoi deodată la întrebariule tipului, făcând un sincron perfect, dar mi se păru şi mai fain, când cineva din public sugeră că dacă era aşa  de tare să il hipnotizeze pe el şi pe nevasta lui să îşi spună poezii , de fiecare data când era ea supărată după ce el venea beat acasa de la crîşmă.O lună întreaga auzii despre faptul că tipul, spusese poezii în fiecare seara, aşa că, mai în glumă mai în serios, la sugestia soţiei sale, fică-sa îl rugase să recite în locul ei la serbare, că ea uitase poezia, iar, tipul o rrecitase cu atâta ardoare, şi la recomandarea educatoarei, acesta fusese chiar la un concurs local de poezie, pe care îl câştigase, dar, nu din prima, din din a doua, că de emoţie, uitase să treacă întâi pe la bar şi de a se îmbăta, de ,doar aşa putea să recite!!!

      Deci, mă uitai hipnotizat în una din jumătăţile oului pe care abia îl spărsesem, şi încercam fără succes să îmi dau seama ce era chestia aia din interior.

      Abia de spărsesem oul, în timp ce jumătate din lichidul din interios se scurgea pe jos, văzui in interior, ceva de o rară frumusete, nu ciudată, rară, parcă era un peşte foarte frumos colorat, predominând culoarea albastră, dar de un albastru aextratererstru, pentru a nu spune de Voroneţ, eu nu ştiam cum arata acel albastru de Voroneţ.Pestisorul din interior, cred ca era o corcitură cu un fluture, deaorece acele culor supranaturale nu am reuşit a le vedea nici la indrazneţele picturi ale lui Picasso, sau a altui ciudat, pardon neînţeles în ale picturii, artist cu capul în nori.

    Primul meu gând a fost să nu îmi moară specimenul, deoarece ăl vazui că mişca, şi parcă bănuiam că acel lichid din interior lucreaza ca lichidul amniotic al unui bebelui, îl hranmeste, pentru a nu muri,

        Încercai rapid a-l introduce  în jumătatea mai mare a cojii de ou, şi mă uitai după o punga, sau ceva de acel gen, pentru a pune Creatura în el.

        Prin spatele meu trecu un barbat cu ocheleri la vreo 40 de ani, care se uita puţin contrariat la mine, care calcasem probabil vreo cinci plante în plin proces de cautare a unui cuib pentru micuţa vieţuitoare.

           --Ce vrei să faci tinere, mă întrebă cetaţeanul, pe care îl văzui deja cu coada ochiului că venea spre mine.Te pot ajuta cu ceva sau...

            Eu făra pic de frică, poate ar fi trebuit să fiu prudent cînd calcam spaţuil verde. şi asta chiar pe ultima alee de unde se vedea sediul Poliţiei.

            --Domnule, caut ceva pentru a pune acest ou, pe care abia l-am cumpărat şi este stricat, are ceva in el, să-l duc la Protecţia Consumatorului.Chiar dacă sunt copil, nu înseamnă că trebuie să mănânc chiar toate acerstii chestii, sau că nu pot face o reclamaţie.Dacă e nevoie îl chem chiar pe unchiul meu , care  lucreaza chiar peste drum.

            Nici un unchi de-al meu nu lucra peste drum, dar avusesem unul care fusese pe acolo, dar ca deligvent, nicidecum ca lucrator.Dar niciodata nu ştii cu cine stai de vorbă, când nu cunoşti adultul, aşa că este bine a şti că nu eşti nepropejat şi că cineva îţi poate apara spatele, chiar şi toţi ţâncii din cartier ştiu că nu este bine să vorbeşti cu strainii.

          --Nu te teme tinere, sunt sigur că mă cunoşti mai bine decât crezi,  şi eu lucrez peste drum, iar scopul nostru este de a servi pe toţi cei care ne+o cer.Te ajut?

          --Da, deşi imi era puţin târsă, îl lăsai să se apropie fără a şterge putina!

             In timp ce încercai parca să înghesui micuţa creatura inapoi în gîoace, ceasta parcă nu mai voia să intre, inţelegând că odată ieşită nu ar mai trebui să stea acolo.

            Deodată, inotătoarele de pe spatele peştişorului, parcă i se zburliseră, adică işi modificaseră pioziţia iniţială, mărind volumul animăluţului, făcând tot mai grea poziţionarea lui în locul în care stătuse cu succes cîteva secunde mai devreme.

             Din reflex, am pus şi cealalta jumătate de coajă deasupra, dar faptul cred că i se păruse deranjant Creaturii, deoarece aruncă căte un jet subţire de lichid din înotătoarea dorsala, care în contact cu coaja, o facu să îşi piarda proprietăţile fizice, să scoată un fum subţire, aproape incolor, şi să transforme coaja într-o pastă moale.

          --Impresionant, îl auzii spunând pe omul de lânga mine.Poate  ca aşa scapa de carapace, după ce se termină procesul de...embrion!!!

          --Mister, cu tot respectul, dar...mie îmi este peste putere să vorbesc, de emoţie şi frică, chiar dacă Creatura este atât de mică, poate să mă înţepe cu înotîtoarea aia să să mai infecteze, asta nu mai pun la socoteală ca nu am vazut niciodată ca dintr-un ou de găină să iasă aşa ceva.!!!

        Intre timp luai un  pumn de pământ încercând să îl pun peste coaja care încă mai fumega.  Nu puteam spune ca îmi era frica de faptul ca nu auzisem niciodată ca un peşte să iasă dintr-un ou, dar cine eram eu în definitiv, pentru  a şti totul despre tot felul de creaturi care mai de care , ce trăiesc pe suprafaţa, în aer sau în pămant.Dacă nu văzusem eu până atunci una, nu însemna ca...nu există.Îmi aminteam de miturile rurale, când căte o bătrânică neştiutoare de carte, inventa verzi şi uscate despre cine ştie ce intâmplare ieşită din  comun, dar eu terminasem deja clasa a VI-a şi nu mă puteam compara cu o astfel de tanti.

       Am luat unul din globurile transparente ale unui luminator, şi am pus în interior sau animăluţul, care parcă era mult mai mare decît când îl vazui prima oară.

         Deşi nu trecuseră mai mult de două minute de cînd spărsesem oul, mi se paru că timpul işi pierduse normalitatea şi că eram acolo de o ora.La un moment dat mă panicasem, că Animăluţul îmi împroşcase pe faţă un jet de lichid, iar eu credeam că în contact cu pielea, avea să mi se topească precum coaja de ou.Avusem norocul a nu se întâmpla asta, dar nu mă înpiedică să îmi curaţ faţa cu tricoul.Mă uitai la pestişorul care înota acu liber în bol, dar totodată se uita cu un ochi la mine, sau, poate aşa credeam eu,

       --Tinere, trebuie să vii cu  mine la Poliţie. Auzii pe Omul cu Ochelari, cum îi spuneam

Deja în gând...Ochelaristului.Trebuie să dai o declaratie despre cum s-au întâmplat toate astea, să spui de unde ai cumparat ...chestia asta , şi mai scrii încă una , pentru a face reclamaţie locului respectiv.După care, chiar daca eşti minor, părinţii tăi voi putea să îi dea în judecată.Ok?

           Nu îmi mai aduc aminte foarte multe din acea seara, ştiu doar ca încă mă mai gîndesc la frumuseţea Creaturii, şi, de ce nu, datorită ei, am studiat  biologia. Doar după cateva zile, m-am interesat la  zeci de profesori şi alţi tipi calificaţi pâna ce am realizat că asemenea creaturi, nu ieşeau din oua, sau dacă o faceau, nu erau din tara noastra, dar pe total acea traire era destul de...ciudată, şi datorită ei pot spune că am devenit ceea ce sunt.

          -- D-le Paraipan sedinţa de astăzi  s-a incheiat.Dacă mai aveţi vise din acestea obsesive, va rog să va faceţi programare, oricând sunt dispusă a asculta şi încerca a-l ajuta să iasă din impas, sau cu vre-un sfat  pe prietenul fetei mele.Dar, aş vrea totuşi să rămână confidenţial totul, ştii doar ce parere proastă are fata mea despre psiholog.

Pierdut printre ganduri (schizofrenie)

1.vede totul în flash-uri!
-nu ştie când e noapte sau zi, pierde noţiunea timpului,
-pastile, sevraj
-persoane imaginare
-cine ştie ce este real şi ce nu?!
-etc...
                                                              Pierdut printre ganduri!
 Abia venisem de o saptamana in acel loc de cazare, si nici macar nu reusisem sa ma acomodez cu noua munca sau cu imprejurarile, cand vazui un alt grup de timeri veniti din tara, care, si  ei ca si noi venisera aici pentru o viata mai buna.Ma indreptai catre dusuri, caci dupa o zi de munca de 12 ore, nu iti doresti  nimic mai mult decat un dus si un somn de cateva ore.
       Drumul mei se intersecta cu grupul nou venit, care tocmai urcasera la etajul superior, unde aveu sa fie distribuiti in diferite camere dupa ce aveau sa fie inregistrati.
       Imi atrase atentia o tipa foarte inalte dupa standerdele mele, care avea cel putin 1.90 cm, si chiar daca nu reusii sa o privesc decat din spate, ghicii o sportiva, sau poate o "ex" deoarece si imbracamintea era de sport.Nu apucai sa ma intreb ce ar putea cauta o fata ca ea intr-un asemenae loc, cand tipa se intoarse, apoi timp de o secunda se uita direct in ochii mei, urca treapta din reflex, dar, se impiedica de persoana din  fata care deja se oprise pentru o secunda.
       O urma de zambet aparu in coltul gurii mele, mai mult de comicul situatiei, care se blocase intr-un rictus cand intorcand capul, vazui tipa, care se uita din nou peste umarul ei, dar intoarsa cu jumatate de corp inapoi, exact ca un copil care urmareste pe un altul, cu un aer timid, curios, si friucos in acelasi timp.
        Poate ca as fi uitat incidentul dupa ce apa rece mi-a alungat toate gandurile si grijile din acea zi, daca dupa cinci minute, nu m-as fi reintors , si in acelasi loc erau o parte de grup,doua fete si doi baieti, care asteptau ca administratorul sa isi termine procedura.
        Unul din tipi statea de vorba cu fata  care se uitase mai devreme la mine, dar aceasta parea sa nu il asculte, uitandu-se din nou catre mine foarte insistent.Pentru o secunda, crezuica ma cunoaste, sau poate ca ma confunda cu cineva.Despre o atractie la prima vedere, nu putea fi vorba, in viata mea neintamplandu-se ceva de acest fel, deoarece nu cred a fi vreun tip de care sa se indragosteasca careva la prima vedere.
        In momentul in care am ajuns langa ea, tipa s-a aplecat catre mine, s-a uitat in ochii mei, apoi a spus:
        - Ma bucur sa te gasesc aici , intreg si sanatos.sunt foarte bucuroasa.Ce faci, nu ma strangi si tu in brate?
       In secunda urmatoare ma  trezii strans in brate cu putere, de parca tipa ma cunostea de cand lumea.
       Am ramas nemiscat, nestiind cum sa reactionez.cu coada ochiului ma uitai la ceilalti, care priveau usor amuzati situatie, si imi dadui seama ca acestia stiuau ceva mai mult decat mine, se amuzau de parca ar fi fost la un film prost de comedie.
      -Scuze, dar...poate imi spuneti de unde ne cunoastem? Nu ca m-ar fi deranjat imbratisarea, dar...nu vreu sa ma ia careva la bataie, prietenulsau sotul tau, si...ne cunoastem cumva?!?
       -Nu inca,dar avem tot timpul.Stii, cineva din tipii aia cu care am venit, mi-au pus gand rau si...cred ca tu esti in stare sa ma  protejezi, le-am spus ca prietenul meu ma asteapta aici.Cred ca nu esti cu femeia ta aici sau cu prietena ta?
       -Hm...
       -Nu face nimic chiar daca esti cu ea, ii voi explica eu cum sta treaba si....am io grija sa te recompensez intr-un fel sau altul.Nu pierzi nimic!
        Nu am raspuns nimic, dar mi-am continuat drumul catre camera mea, dar tipa deja srtiga dupa mine inttrebandu-ma ce camera aveam.
          Ma asezai la masa, ca eram destul de flamand dupa o zi de munca, inca reflectand la incidentul petrecut cu cateva minute mai inainte, cand usa se deschise si, ghici cine intra cu bagajele in maini? Tanara fata !
          -Ups, buna ziua, din nou, tot eu sunt.tipa asta nu vorbeste decat ceha si eu nu m-am inteles suta la suta cu ea, caci abia am citit cateva expresii  in ultimile doua zile de cand m/am hotariat sa vin aici.Este destul de usoara limba, dupa ce iti dai seama de reguli, si bineinteles tii seama de ele.A, apropo, vom fi colegi de camera!
          --Nu e rau, dar...nu cred ca se poate asta, deoarece suntem deja patru persoane in  acmera, si nu mai sunt locuri, iar eu, dac nu ma insel, esti fata, iar fetele nu stau in camere mixte, sau cel putin eu nu am auzit.!
           --Da, ai dreptate, si mie mi-au spus ca fetele nu stau cu baietii, dar tocmai s-a facut un loc liber in camera, s-a mutat unul din baieti cu prieena lui stazi, si  ...le-am spus ca eu sunt baiat, dar...mi-am facut implanturi si vreau sa imi fac operatie de schimbare de sex, de aceia arat asa ca o fata.Nu a parut deloc sa nu ma creda!
          -Da, am vazut cateva cupluri de acelasi sex pe aici, si , crede/ma ca se poata in Europa mai mult decat in Romania.Fiecare face ce vrea cu...treaba lui!
          --Deci, nu te deranjeaza ca am venit sa stau cu tie in  camera?
          --Eu, sunt doar una din persoanele care locuiesc aici, nu am nici un cuvant ded spus, desi, daca ma gandesc bine, imi platesc camera!Dar, te rog, cred ca esti flamanda de la drum, sau poate vrei sa faci un dus.Iti pot arata imprejurarile!
            --Nu imi este foame, desi nu am mancat de dimineata.Da, voi face un dus, si sunt sigur ca vei vrea sa imi arati orasul.Mersi oricum.
             Se ridica de pe scaunul pe care se asezase, isi deschise un geamantan isi lua cele necesare pentru un dus, si in timp ce imi continuai saracacioasa cina, tipa isi puse in dulap hainele pe care si le scoase dintr-o geanta nu prea mare!
             Pe drum spre oras inca ma gandeam la frumusetea salbateca a trupului Necunoscutei, caci, inca nu se recomandase si nu stiam cum se numeste, dupa ce apropae ca m-a obligat sa merg cu ea sa faca dus si sa o pazesc ca nu carecumva sa intre cineva, desi i-am explicat ca ar puitea sa fie deranjata doar de o femeie!
              Am mers pe jos aratandu-i cateva locuri pe care le stiam si io, caci nu prea erau prea multe de vazut intr/un oras de trei km lungime si un km latime.
             Cand am trecut pe langa u restaurat  as-a oprit si m-a rugat sa intram sa luam cina.Degeaba i-am explicat ca nu am bani deloc decat cat sa cumpar o racoritoare sau o bere, a insistat ca plateste ea!
             Nu vreau sa spun ca sunt paranoic sau mai stiu eu cuk, dar nu prea obisnuiesc sa intru intr-un restaurant sa fac cheltuiala fara a avea bani in buzunar, iar o tipa, pe care nu o consideram total intreaga la minte , sa se ofere sa plateasca.nu era chiar cea mai buna combinatie, dar mi-am legat bine sirerturile la adidasi, in ideea ca va trebui sa fug daca cheltuiala va fi peste asteptari!
             Am intrat in restaurant, care era cu specific grecesc.Un cheleneer ne-a intaminat chiar chind am intrat intrebandu-ne daca aveam rezervare, eu traind cu speranta ca imi va spune ca nu putem intra fara rezervare, si vom putea pleca.
            Nu a fost deloc asa cum speram, deoarece daca aveam rezervare, insemna sa avem o anumita masa, si nimic mai mult..
             A venit un alt chelner, iar Necunoscuta l-a intrebat in limba greaca daca poatye face comanda.I s-a raspuns ca da, tipii chiar erau greci, tot personalul, ceea ce eu nu as fi crezut.
             M-am lasat la gusturile ei, io necunoscand felurile grecesti de mancare, deoarece mancasem doar de vreo doua ori in viata mea la greci si atunci, atcineva imi recomandase si imi platise consumatia, iar eu, nicioodata nu am stiut ce am mancat, sau cum se numeste.
            --Auzi, tine te rog baniia cestia sa platesti tu, ca nu se cade ca o fata sa fie caea care face plata.Ok?Si  u mai fi stresat ca depaseste posibilitatea ta finaciara...din seara asta!
               Mi-a dat cateva bancnote de 1000 de koroane, care, cred ca valorau de zece ori mai mult de  cat am comandat noi.
               Intradevar menuil ne costase aproape toti banii pe care ii luam eu ca avans pentru alimente pentru o saptamana, si asta doar pentru doua feluri de mancare, un desert si ea doar un pahar de vin, deoarece eu nu consum alcool.

Ştiu cine eşti...!PROZĂ SCURTĂ

 ....mă uitai buimac în jurul meu, neştiind pentru moment unde sunt.Nu apucai bine  să imi dau seama, că auzii un  glas cunoscut care îmi spusese;
         --Aici este un iarmaroc.
             Cuvintele îmi sunau straniu, de fapt le auzii pronunţate într-o limbă europeană, alta decat m+aş fi aşteptat să aud!
             Glasul avea dreptate.Peste tot erau o mulţime de tarabe, destul de departate una de alta, unde ţăranii îşi etalau pielicelile de animale, încercând fiecare să îşi vândă marfa pentru care venise.
             Deodată se auzi un gong care bătu de câteva ori, şi un glas tronă deasupra-i spunându-le că este timpul s-a oprit. Un şir de oameni îmbracaţi cu piei de animale pe ei, aratând ca niste animale  bipede, înconjură piaţa, ca şi cum nu ar fi dorit să permită nimănui să se despartă de grup, sau poate pentru a-i proteja, sau însoţi la drum, strigând la intervale scurte de timp; Noi suntem Berbecii!!
           Mă strecurai fără să fiu observat de nimeni, nu înainte de a auzi câteva glasuri din urma mea spunându-mi că este interzis!Mă indepîrtai făra a fi oprit de careva, de fapt, aveam impresia că nici nu eram văzut, de parcă ma numeam omul Invizibil.
            Ajunsei la Motel unde dormeam.Luminile erau stinse peste tot, mai puţin în camera de recepţie, care avea vedere la intrare.
            Mă văzuseră pe fereastă când ajunsei, aşa că o tânără ieşi afară şi îmi spuse;
            --D-le, nu puteţi intra, căci este interzis, şi oricum sunt camere peste tot, în câteva momente vor veni.Îmi întinse un pled, după ce îmi sugerase un loc pe micuţa teresă  din faţa uşii, unde să mă întind.
           Mă conformai fără a spune un cuvânt, în faţa situaţiei, care mi se parea destul de bizară.
           Abia mă aşezai, că apăruseră din intuneric câteva persoane, cărora o damă între două vârste le dădu ordine încotro să caute.
           --Hello, aici sunt, le spusei, ridicându+mă şi îndreptându+mă către ei.Sunt al vostru
           --Îl ducem la sediu, spusese Femeia.Să mergem!
           După câteva minte, o fată din aescortă mă întrebă,
           --Aţi fost la Big Brother? Văd că aveşi geantă personalizată de la ei.
           --Da, cum să nu, răspunsei din reflex, De fapt, prietenii mei brazilieni au fost acolo şi mi-au dat-o!
          Era zi din nou, sau poate intrasem intr+un cartier foarte luminat.lumea trecea peste tot în jurul nostru, iar noi circulam liniştiţi fără pic de stress , de parcă am fi fost un grup pasnic de turişti, si nu un om escortat!
            îNTÂRZIAI UN MOMENT, PENTRU CARE RĂMASEM ÎN URMA GRUPULI, DEOARECE MĂ VĂZIU CU UN PRIETEN ŞI HOTĂRÂI SĂ NE VEDEM PESTE TREI ORE.
             Îi ajunse din urmă şi după câteva minute intrarăm în sediul lor
             Acolo era superaglomerat şi abia găsii un loc unde să nu fiu pasat ca o minge dintr-o parte în alta.După ce mă aşezai pe rucsacul meu, cel cu Big Brother.Un tip amabil îmi oferi un serveţel, destul de mare, cam cât jumătate de prosop, de culoare albastră, să mă aşez pe el.Îl refuzai politicos.
            --Dumneata, noul venit.Veniţi să semnaţi.
            Mă ridicai, şi trecui destul de greu prin cei un milion de tipi, care erau aşezaţi pe jos, direct pe pardosea.Ajunsei în faţa biroului, iar funcţionara îi întoarse monitorul pentru a putea să pun amprenta  în dreptunghiul destinat semnaturii.
            --Dar, de ce nu semnaţi, întrebă curioasă funcţionara?
            --Credeai că degeaba am cinsprezece ani de şcoală?Cred că ar trebui să citez ce semnez!
            Trecui pe lângă biroul secretarei, şi intrai pe un culoar care era la fel de aglomerat, dar aici oamenii stăteau pe scaune, doar pe un  singur şir, permiţând accesul de-a lungul culuarului.
             Privirea mea se opri o secundă peste un adolescent de culoare, care avea in mână un ciocan de jumatate de kil, pe care il ridicase puţin de la nivelul genunchiului, după care , parcă era ascuns.
             --Ia vezi ce ai prin buzunare, şi scoate rapid, îmi spusesetânărul destul de convingător.
             Am rămas puţin surprins de ineditul faptei, nu mă aşteptam ca într-un loc atât de aglomerat, şi public în primul rând, să se întâmple astfel de fapte, drept care am întors privirea şi mi-am continuat drumul, promiţându-mi să intru pe prima uşă care avea să âmi apară.
             Deschisesem în grabă prima uşă pe partea stângă, care îmi apăruse,  era doar un rând de încăperi doar pe acea parte, şi intrai fară mari menajamente.
            Camera era foarte mare şi destul de obscură, făcând un contrast cu aglomeraţia pe care abia o părăsisem.Câteva obiecte de mobilier acopereau goliciuna austera a camerii, pe care însă nu le observai datorită ameninţării pe care o simţeam prezentă în urma mea.
             Traversai camera în cateva secunde intrând în a doua încapere, care era mult mai luminoasă şi mai mare decât cea  prin care trecusem ..În faţa mea era un minuscul birou, la care stătea o femeie, care era cu spatele spre mine, ca şi cum intrarea nu ar fi fost deloc cea pe care eu pătrunsesem.
           Femeia  se ridică imediat ce îmi simţise prezenţa, se uită spre mine şi mă îmbrăţişă, ca şi cum acest lucru era unul normal, de parcă m-ar fi cunoscut şi eu aş fi fost cel aşteptat.Nu sesizasem cu ce era îmbracată., observând doar că avea fesele descoperite, nişte fese mici dar obraznic de provocatoare.Pentru o secundă avui un gând nebunesc, dar trecu ca fulgerul în timp ce tipa ridicându-se pe vârfuri, îmi spusese şoptit.
           --Vei avea mult de furcă!
              Imediat intră un tip cu un câine într-o lesă, care veni spre mine lătrând puternic.Evitai contactul, şi reuşii, fără să realizez cum, să prind câinele de lesă şi să îl rotesc în jurul meu, lovind pe stapânul său, apoi la o a doua mişcare următorul câine.Celui de-al treilea îi expediai pur şi simplu un picior în partea laterală, care îl aruncă la vreo cinci metri lângă peretele vecin.Noroc că acei câini erau de rasă mijlocie, nu cred că aş fi putut face acelaşi lucru cu alţii mai mariu.Oricum, rămasei uimit de curajul meu, nu credeam că voi putea ieşi din asemenea necaz în câteva secunde.
          Abia ce trimisem câinele cu o lovitură, că văzui o uşa în dreapa mea, pe care o deschisei în grabă, pentru a nu lăsa timp atacatorilor să se grupeze. Deschisei uşa în grabă, dar mă oprii ezitând a intra.Nu ştiu dacă ceea ce  văzusem era mai periculos decât câmpul de luptă pe care abia îl părăsii, dar, pur şi simplu, simţii că nu ar trebui să intru, ca şi cum o bariera energetică mi-ar fi inpiedicat accesul sau mi-ar modificat dorinţa de a intra.
         Nu dădui atentie la nimic din camera ci la ...ineditul apariţiei pe care o văzusem.Chiar lângă uşa , la un metru, era  un obiect, aşa părea la prima vedere, din piatră, ca un molnolit din insula Paştelui, cu un cap pătrăţos, mult mai mare decat unul uman, aşezat pe un gât la fel de gros în diametru ca şi capul.Un brat era întins în faţă, oblic  ajungînd cam la nivelul ochilor, având palma deschisă.Celălalt braţ era ridicat şi el, dar îndoiat de la  cot în unghi drept.Nu părea să fie mai înalt de doi metri, de fapt, părea sa fie un om împietrit, sau o copie nereuşită a unui ...om.
         Mă uitai la el, apoi spusesem;
         --Ştiu cine eşti.Te numeşti Moise!
         Nu îmi amintii de unde îl cunosc, şi dacă aş fi putut spune despre un lucru că...îl cunosc, şi nici de ce îi vorbisem.Cred că oricine ar fi văzut o statuie acolo în mijlocul camerei, sau ar fi fost, o secundă uimit de gustul ciudat al proprietarului de a aşeza o statuie în mijlocul unei camere, şi nimic mai mult!
          Tresării, văzând cum capul statuii se mişcă puţin, ca şi cum ar fi vrut să mă privească în ochi.apoi după un moment mă văzui afară din cameră, la vreo cinci metri de intrare, unde era o bancă, iar eu, ţineam deasupra mea statuia pe care o întâlnisem cu câteva secunde mai înainte.
         Nu puteam să îmi amintesc cum am ajuns acolo ...Moise deasupra capului mei, dar cert e faptul că...l-am aruncat peste banca.Accesta s-a spart de parcă ar fi fost un bibelou din ceramica, apoi în secunda următoare, cioburile s-au adunat, dar sub o altă formă, ca un cap căruia îi lipseu ochii, iar din cap îi creşteau pene pe pasăre.Textura era cenuşe, la fel ca statuia din care făcuse parte mai înainte.
          Pusesem mâna pe el, ca şi cum el mi-ar fi ordonat-o, iar în momentul în care l-am atins, au aparut pe trupul lui trei dungi luminoase, de culoare roşiatică, la fel ca la diferite computere, ca o scală, care începuse să se înverzească, de parcă ar indica nivelul de încărcare.
         Auzii cum îmi vorbeşte spunându-mi;
         --Deşi nu te-am căutat, te-am găsit!
       
       

     

şi Zeii au fost miloşi...Scena, schita,

....şi Zeii după ce se plimbaseră timp de o mie de ani prin faţa muritorilor de rând -care pe atunci erau doar un stomac cu picioare- timp în care se lăsaseră văzuţi de Oamenii ,aşa cum erau ei, şi buni şi răi şi albi şi negri şi dezbracaţi şi mânioşi şi bucuroşi, mai într-un cuvant, de temut, aceştia se gandiseră ca ar fi timpul să îşi laude armele, să le dea şi oamenilor din ce aveau ei, nu din mărinimie, ci pentru a se distra şi ei puţin.Sosise timpul ca şi jucăriile lor să devină mai interesante, iar jocurile lor mai plin de dramatism, mai pline de gust şi savoare puteau fi acţiunile neprevăzute ale combatanţilor.Aşa s-a născut duritatea vieţii de zi cu zi, căci zeii nu se plictisesc să privească o viaţă de om cum se scurge, pentru o ora din timpul lor.Probabil că de aceia le+au dat şi acel strop de Liber Arbitru, de care ne tot povestesc textele vechi.
       Şi Oamenii şi+au ales haine, care din care mai pompoase şi mai interesante, unuii haine de oamei simpli, alţii de lachei, de comercianti, măcelari, actori, războinici.Puţini au fost cei care găsisera utilitatea acelor haine micuţe, neîncăpatoare de regi, boieri, sau alţi curteni, deoarece corpurile Oamenilor erau mult mai mari şi mai puternice decat în ale noastre zile, şi în prostia lor descoperisera clownii care se îmbrăcaseră cu haine, mai mari sau mai ciudate, sau îşi puseseră ciorapii pe cap si papucii pe mâini, şi nu îşi dorise să fie ca ei.
        Apoi, după ce s-au îmbrăcat, şi-au ales arme, care din care mai straluitoare, şi asta nu deoarece ştiau ce sunt, ci doar fiincă crezuseră că sunt bucăţi de Soare, pe care voiau să îl prindă şi să îl aducă în peşterile lor răcoroase.
          Când unul din neştiinţa lui lui cea nevinovată  lovise cu o armă Bulgărul Cunoaşterii şi al Talentului pe care un tip spatos îl cara în spatele-i uriaş, sărise o aşchi  cât o alună, pe care nimeni nu o bagase în seamă, iar ei descoperiră utilitatea armelor.
          După căteva minute, Oamenii se plictisiseră fiecare de ce luaseră, aşa că li se păru mai interesant ce aveau vecinii lor, chiar dacă  obiectele ne erau prea frumoase.Şi aşa se născuse Luptele.
           După ce toţi îşi luaseră cele mai frumoase lucruri, iar cel mai puţini hotarâţi sau mai slabi, luasera ce era mai puţin sclipitor, cum ar fi, trusele Matematicianului, ale Medicului, Laboratoarele Cercetatorului, nu mai rămase nimic pentru şi pentru tipul cel şchiop, care ajunse mai târziu, nici pentru cel mai distrat tip al planetei, care încă mirosea florile pe care abia le culesese, după ce admirase apele line ale râului din apropiere.
         Şchiopul văzuse aşchia pe care o confundase cu o alună, o băgă în gură să o mămânce, dar o scuipă dezgustat după o secunda.Dar Tipul cel lent şi distrat, luă bucăţica de piatră, care  în urâţimea ei aşa cum era, el văzu neobişnuinşa sa, lucru pe care  avea să îl păstreze tot restul vieţii.Acest tip se numea Homer.

ŞI AICI ŞI...ACOLO! ...proză scurtă!

..


                                                  SUMAR
.un tip, care locuieste pe pamant demonstreaza ca toti pamantenii au fost creati, clonati, dar si descendenti din încrucisarea cu acei extrateresti, adusi special pe aceasta planeta pentru a privi evolutia lor
 2...în paralel un grup mai avansat îşi traiesc viata cu 1000 de ani mai inainte, în timp ce marea majoritae degenereaza fata de niveleul la care au fost, datorita resurselor limitate si lipsa tehnicii si tehnologiei
 3..îşi amintesc de trecut , cultivand legendele  transmitindu-le orar
4..cei care si-au continuat evolutia in paralel sunt mai evoluati, dar arata exacut aca si oameni, deaorece 1000 de ani, nu transforma fizionomia sau fizicul deloc!
5, sunt mai multe specii pe pamant, negri-muncitori, albi-inteligenti, galbeni-constructori, rosii-agricultori si fermieri,dar si genul persusiv.
Tipul este crescut de "actualii" dar proiectat de "viitorii" de cei mai civilizati, asa ca este recuperat pt a isi lua locul alaturi de ai lui!
 Afla ca fusese "uitat" intentionat, pentru a putea sa inteleaga mai bine civilizatia actuala, care era...majoritara!


                                                        Cap 1.
        ...Crezi că dacă cineva îţi spune că a trăit o experienţă ieşită din comun, îl vei crede? Nu ştiu, eu una aş considera că este întâi aprilie şi. oricât de serios ar fi tipul, aş ezita!
          Mă numesc Clara, şi prietenul meu cu care sunt pe cale de a mă căsători, astazi, în seara di-naintea nunţii, după ce consumase ceva tărie pentru aş face curaj, îmi spusese că vrea să mă distreze, oferindu-mi o explicaţie pentru cele două zile pe care le lipsise de acasa, timp care trecuse destul de ciudat peste trupul, fizionomia şi comportamentul prietenului meu.După două zile, venise acasă foarte schimbat, ciudat de schimbat!
          Dar, mai bine să vă spun explicaţia pe care el mi-a dat-o.Am avut inspitaţia de a înregistra fiecare cuvânt, nu chiar de la început, dar pe.aproape!
          ...în jurul meu era vegetaţie înaltă, iar vântul bătea destul de puternic, de parcă eram în mijlocul unei dezlanţuiri ale norilor.
            M-am ridicat, uitându-mă împrejur, asta după ce preţ de câteva minute am stat întins în poziţia în care mă aflam, încercând să îmi dau seama ce mama naibii cautam acolo, când eu îmi aminteam destul de bine că ieşisem afară la WC-ul  din curte!Cred că oricui i se pare ciudat să se găsească întins pe burtă într-un lan de ...ce or fi acele plante, când el îşi amintea că nu acolo ar fi trebuit sa fie.
           Mă durea capul destul de tare, tâmplele îmi ţiuiau, dar...per total nu era chiar aşa de rău.
          Nu mai ştiu cât am umblat, am căutat cu disperare, o lumină. un drum, vre-o maşină care să treacă pe strada.Nimic din toate astea!În jurul meu era un câmp întins pe zeci de km pătraţi, şi undeva în dreapta mea se ghicea limia întunecată a unei păduri.
            Mergeam deja de jumătate de oră, căci asta îmi arata ceasul de la mănă, până ajunsem la periferia pădurii.Nu ştiam unde naiba eram, căci cunoşteam oraşul şi judeţul destul de bine şi...nu îmi amintii nimic din toate alea.
           Intrai în pădure şi...nu pot să-mi amintesc exact ce s-a întâmplat, ştiu doar că am fost lovit  de ceva destul de tare în partea dreaptă a capului, apoi, am văzut ca prin ceaţă, după ce căzusem din picioare ca un sac de cartofi, câteva perechi de încîlţăminte...stranii.Chiar dacă eram K:O:, tot realizai că ceva nu se leagă.
             Apropo, dacă tot veni vorba de legat, aşa mă simţii şi eu, legat la spate în ceva ce putea fi un vehicol care circula foarte încet, pe un drum extrem de prost, care sălta la fiecare zece secunde.
            Cred că îmi lua cinci minute pentru a-mi limpezi minţile, şi de a înţelege noua situaţie.
            Din nou se auzi un zgomot destul de puternic, apoi urlete sălbatece, care nu păreau a fi scoase din gâtlejul unor oameni, zăngănit de fiare, urmate de urlete de agonie.
            Reuşii cu dificultate, a mă ridica în capul oaselor, pentru a trage cu ochii la ce se întâmplă.Pulsul îmi urcase la 220 pe minut, şi nu credeam că ceea ce mi se întâmplă este o făcătură, pe care o face o emisiune vreunui artist, sau personalitate.Eu, nu eram atât de inportant pentru asemenea farse!
           Ce am văzut, nu pot spune că mi-a plăcut, cum nici nu îmi amintesc cum am reuşit să mă dezleg şi să fug.Ştiu doar că am coborât din căruţă, şi mi-am luat picioarele în spate timp de o juma' de oră, fără oprire.
          Am dormit în acea seară într-un copac, şi...nimic nu poate descrie aceasta senzaţie proastă. de a dormi într+un pom, decât o persoană care a făcut-o!

boala inimilor frânte...proză scurtă

...stătea  întins pe pat şi mă văzu intrând.Nu mă văzuse de mult, dar asta nu a fost un impediment în a mă recunoaşte, sau faptul că stătea pe spate şi mă privise răsturnat.
        --Ce faci Peter, nu te+am văzut de mult.Ai venit cumva la mine?!?!
        Recunosc, venisem la el în mod special.Îl analizez din cap până în picioare, dar nu cu ochiul critic, ci doar o privire de ansamblu, la fel ca oricine, care se întâlneşte cu un prieten din copilărie, care îţi aminteşte de prima senzaţie a unei pietre ce se izbeşte de fruntea ta. Se vede că lovitura a fost tare, dacă o mai reţii după treizeci de ani!!!
          Dar cel care poartă urmele loviturii, nu sunt însă eu, ci tocmai prietenul meu din copilărie.Nu vorbesc însă de lovitura fizică.
          Coborâse într-o secundă din pat şi se aşeaza pe marginea acestuia .Era îmbrăcat într-o bluză de salopetă, model pe care îl folosesc muncitorii pe şantiere, articol vestimentar, pe care niciodată nu îl vei vedea pe un om, decât dacă lucrează pe lângă propia casă şi nu vrea să strice un tricou.Pantalonii din acelasi material, nu erau prea lungi pentru a îi acoperi goliciunea picioarelor, care erau fără şosete.Avea mizerie pe sub unghii, întărind ideea că poate lucrase ceva mai devreme şi nu reuşise să se schimbe.
           --Nu îţi fă griji de colegul meu, este total inofensiv, este un băiat bun.Ai cumva din greşeală o cafea la tine?!?!
           Nu m-a surprins deloc întrebarea, deşi era destul de ciudată.
           --Nu am, dar dacă se poate cumpăra de pe aici, fac cinste!
           Am ieşit din cameră, chiar dacă mi+a spus că nu prea sunt baruri pe acolo, sau chioşcuri.
           M-a întrebat ce mai face sora mea, vărul meu, apoi, mi-a destăinuit un secret!
            --Peter, vreau să+ţi spun un secret pe care nu l-am mai spus la nimeni.Vreau să scriu o carte pe care nu a mai scris-o nimeni până acum.Cred că are să fie faină.
            Îl credeam.Cine eram eu să nu cred că cineva ar putea să scrie o capodoperă, sau, măcar să încerce?
            --Micky, nu ne+am văzut din copilărie, când ai plecat să faci Scoala Militară.ce s+a mai întâmplat în ultimii ...două zeci de ani? Ceva notabil?
            --Mmm; sunt la spital de vreo un'şpe ani.Auzi, nu ai văzut cumva în curte la Maria un băieţel care semăna cu mine aşa de mititel, întrebă şi arătă cu mâna la vreo 70 de cm deasupra solului!
            --Nu, dar aş putea afla, dacă îmi spui unde să merg!
            ??Am nr de tel.Aşteaptă să ţi+l dau.
            Trăgea cu sârg dint-o ţigară pe care i-o adusem pentru el.Îmi arătase un petic de hârtie cu un nr. pe el, îl notai  promitându-l să telefonez.Nu mi-a permis să sun atunci, din raţiuni doar de el ştiute.
            În curte mai erau câteva zeci de pacienţi, care se plimbau, unii din ei văzându-şi de preocupările lor, neinteresându+i persoanele noastre.Dar alţii ne+au abordat cerând ţigări sau bani.Abia am reuşit să scăpăm de ei!
           Micky mi-a oferit trei sticle goale de parfum, pe care el le colecţiona, şi o imagine decupată dint-o revistă.Îmi recita  ceva în limba franceză, făcu o traducere a unui text pe care îl avea el. Nu ştiu căt de exactă fusese traducerea, eu neavând cunoştinţe. nici măcar minime de franceză.
           --Acu' plec, data viitoare îţi voi aduce un pulover, dar să nu îl dai la careva!
           Imi spusese mama lui, cu care mă întâlnisem cu jumătate de ora înainte de a veni la el, că abia îi cumpărase tenişi. şi când venise următoarea dată, nu îi mai avea.
           --Să nu il dau?
           --Nu, ţi-l voi da cu împrumut, până trece iarna, ok?
           Mi-a spus el de ceva necazuri pe care le avusese la Scoala Militară, sau la Academie, nu prea l-am înţeles exact, ceva despre un microfon pe care îl forţase careva să îl înghită, sau...Oricum, în adolescenţă fusese un copil slabuţ, fără voleităţi sportive, şi sincer rămăsesem mirat că alese scoala militară.Dacă acea alegere a fost sau nu corectă, numai D-zeu ştia!

          ...De ce sufera Micky, îl întrebai pe un prieten de-al meu, care era asistent la spital.Am întrebat o asistentă după ce am plecat, dar nu a vrut să îmi spună.Toate amintirile despre mine şi prietenii noştri din copilărie sunt intacte, dar când vorbeste despre trăirile sau experienţele lui, fabulează.
          --Îl ştiu pe băiat, este acolo de o veşnicie.Suferă de boala inimilor frânte...

Primeşti ce oferi...schită...

..sedinta,
+tipul cu paralute care înceraca să intre iîn grup fără o identitate prea puternica, părând genul de om care are +nevoie de cineva sa îl ajute în orice treabă pe care o face.
+recompenseaza si pedepseste dupe regule: dupa faptă si răsplata!!!

Musca şi Ziaru, pamflet de C.Paul

Salut baieţi...si fete...larve şi coconi !  Am şi eu o reclamaţie de facut, căci aşa-i când esti bătrăn şi nu te mai poţi ţine în ritm cu tineretu`ăsta plin de aripi, care parcă-i duce organul olfactiv acolo unde-i băutura mai bună şi mai atrăgatoare, apoi vin ...da, beau şi vin, evivent...şi eu şi ei!....dar, spuneam că vin şi adorm pe unde pot, de beţi ce sunt....de, tineretu` de azi!

  Dar problema mea este că vreau să fac o plângere, nu ştiu însă la cine, cred că la...Jupânul care are cladirea, că a lui este şi tot el, bineînteles că ar putea lua atitudine! Deci problema este legată de ţânţari, dar,  nu de Anopheles maculipennis, ci de aştia comuni , Culex pipiens, care ne fac nopţile, dar, şi zilele un calvar!

   Din cauza nesătulilor aştia, tre` să suport tot felul de mirosuri, care de care mai ...otrăvitoare, mai distructive.Poţi să crezi ce vrei, dar, de nu mă crezi şi pe mine e...o.k., doar în ultimul ciclu al vieţii mele mi-au murit 20 de procente de rude de sânge...dar, nu vreau să mai vorbesc de sânge, că iar îmi amintesc de duşmania pe care o port ţânţarilor!

   Noi lucrăm intr-un domenieu` foarte bun, "Sănatate".pentru că suntem cei care curaţăm toate locurile de mizerii, firimituri. şi tot felul de gunoie.Cunosc altii, niste veri de gradul doi, noi le zicem, mai în serios mai în  glumă calliphora vomitori, care au o muncă, mult mai de..rahat, decât a noastră! Vezi, că suntem mai bine văzuti de...oamenii din jur.

  Adevărat că suntem mai...bâzâitori din fire, apropo de fire, îi mai scoatem pe vecini din...pepeni, asta să nu mă repet şi să spun , din nou, fire!

  O dată , unul,  un ţânţăroi   se dăsuse la o nepoată de a mea, dar..noroc că am căsătorit+o în maaare grabă, ce mai, într-o oră, că  avea pretendent şi..s-au luat dacă s-au placut!

   Viaţa noastă este încărcată , nu prea ai timp să te plângi de ceva, mereu suntem ocupaţi, lucram, lucrăm, şi...lucram,  că altceva nu prea stim ce să facem.Aşa că ţi se pare că trece taaare repede, de multe ori mă întreb cum de mai m timp să gîndesc chestii atât de inutile.cum ar fi,   să mai ies în vizită la rudele mai depărtate ale femeii, cu care sincer, nu prea mă înghit!

 Dar, să revenim la reclamaţia mea, cred că trebuie să vorbesc cu  jupânul, care, mai toata ziua se plimbă prin cladire. aha....uită-l, chiar vine spre mine, mi-a adus şi ziarul, mersi mult, cred ca tre`să il citesc!!!

 al naibii, văd că nu mi l-a dat din prima,.....poate că din a doua!

 ---Ups!

P.S.

 ...io fiul lui Bâzâilă, din familia Musca domestica ...spun că a murit de...placerea lui morbidă pentru ... ziare!

1....Povestea Românaşului ..."Pamflet"..de C.P.

.......Trăia-n un sătuc îndepartat, numit VamDus de vreo cinci ani, un tînar pe care mama sa, mai în glumă, mai în serios, îl numea: Biet Amărât Servitor Elev, căci, după cum v-aţi dat bine zeama,...ăăă,... pardon, seama, acesta, tânarul aderase la partidul Orbii Care Te Călăuzesc, pentru că aşa erau timpurile de atunci, fiecare adolescent trebuia să dea dovadă de maturitate sex.....ăăăă, maturitatea de a face lucrurile să meargă pe făgaşul lor, adică, cu alte cuvinte bine...pentru ei!

Pentru tânar acest partid era cel mai bun, deoarece este...la putere, adică, era cel mai bine vazut, de alţii, căci pe el însăşi nu se putea vedea, caci, era condus de Sef Orb care reuşe să zarească doar puţin, cam la un metru de el, şi de aceia tot ce zărea, lua acasă la el, pentru a putea să indentifice, mai târziu!

Şi credeţi-mă, că la el la domiciliu era ca la români la bazar, aveai de toate, atât de multe, de parcă avea o ţară inclusă într-o casă! Paradoxal, nu?

Odată, când facea curat tânarul , căruia mama sa îi spunea acu` Barbat Aspirant Servitor Elev, găsise în camera lui Şef Orb, chiar şi o tânară, mult mai mică decât el, care parea uitată acolo de cine stie cât timp.

--Cum te numeşti fată dragă. o întrebă tânarul care pe atunci era un elev sârguincios care avea vederi idealiste şi....era taaare bun în sufletu-i de copil intrat în adolescenţă!

--Nu mai ţin minte cum mă numesc, ştiu doar că stau de mult timp aici,cred că de vreo 19 ani şi...

-- Uau, de 19 ani, dar...pari mult mai mică decât mine!

-- Adevarat, dar sunt nedezvoltată. deoarece dacă sunt ţinută închisă hibernez, iar timpul nu mai trece peste mine, rămânând aici, voi avea vârsta la care am fost...încatuşată!

--E tare chestia asta, dar, esti singură, nu ai familie, parinţi?

--Cum să nu am, dar surorile mele sunt toate duse În Europa, căci pe acolo e mai bine, iar ele fiind mult mai în etate decât mine, au prins..alte timpuri.Iar mama mea m-a dat acestui stăpân pe care-l am acum şi care a minţit că îmi va da o casă mare, cu o curte uriaşă, ce mai, cât o ţară de mare în care să mă plimb mândra şi să îmi arăt farmecul peste tot!

Tânarul auzi un zgomot spre intrare, aşa că nu mai avu timp sa vorbeasca prea multe.

--Elibereaza-ma de aici, îi spusese tânara, care se vedea că se întristase văzând că tânarul se îndreaptă spre uşă, aşi putea, totuşi să îţi spun cum mă numesc, dar...nu pot să îmi deschid medalionul.Poţi să o faci cu mine, mă ajuţi? dureaza, doar o secundă, singură, nu pot, am nevoie de mâna unui Călăuzitor!

--Nu pot, voi fi prins de Sef Orb, sau de una din slugi, şi voi fi pedepsit!

--Făra sacrificiu, nu vei putea niciodată să obţii ce îţi doresti.Trebuie să fii mereu dispus să îţi sacrifici bunurile, familia, prietenii pentru ideal!

--Plec, nu mai pot să stau, spuse tânarul care ieşind închisese uşa care automat se blocă în urmă pentru încă 20 ani!

--Pacat că nu m-a eliberat, deja îmi amintisem cum mă numesc. Numele meu este Democraţia!

cap. 2....Povestea Românaşului ..."Pamflet"..de C.P.

....Dar, pentru a fi considerat un bun pretendent la conducerea partidului, Baiatul Ascultător Serios Educat.....pe care l-am numit aşa deoarece este mai uşor de scris, dar, mai greu de digerat, a trebuit să-şi facă bagajele şi să plece din ţara sa într-o tabară pentru schimb de experienţă, pe care să o folosească în treburile, intrene, externe, zilnice, politice, caci ne dă bine să nu neglijăm orice ni se cerea, poate cine ştie, la momentul oportun am putea pune mâna pe o bucată de putere. Şef Orb ştia că cel ce are şi o ţară , trebuie să le lase cuiva, pentru a nu le mânca molima şi ciuma sau alte boli, că aşa stă firea lucrurilor!

Aşa că, se îmbarcă pe un vapor maaare cât o ţară şi plecă împreună cu alţi aspiranţi din grupul său, cu: Fără-Fund, zis şi Nesătulul, un aspirant tare conun , pe care îl găsesti peste tot, la cel puţin 10 procente din populaţia tărilor. Bate Obrazul Celalalt, era un aspirant `nalt , de îl priveai în crestetul capului de fiecare dată ...când te aplecai! Mare calitate al acestui Bate Obrazul Celalat era că vorbea foarte rapid, de fapt aproape nici un om nu sesiza că nu îţi spunea mai nimic!

Vaporul se ridică în aer -căci în acestă ţară a românilor orice era posibil, la fel de real ca şi ieşirea ţării din rahatul în care o bagase...Şef Orb şi gaşca lor de menbri foşti, sau acuali -şi zbură către traseul stabilit de navigatorul de bord.

Zburaseră pe deasupra locuinţei lui Şef Orb, care era mare, la fel cât...Casa Palatului, de exemplu! Lumea se vedea mică, iar oamenii ca nişte găndacei, apoi din ce în ce mai mici, cât nişte furnicuţe, apoi de mărimea firelor de praf, pentru ca apoi să ajungă la marimea lor firească, adică, mici cât un nimic, care reprezenta şi valoarea lor în ochii ...celor de sus!

Au zburat foarte rapid, mai că nu aveau ce să vadă, până în tara vecină unde aveau să înveţe să facă lucrurile atât de bune cum vor fi facute în viitor!

Pe atunci Văstrângcuuşa, seful ţarii Urşilor care era taare în putere, căci bea zilnic la masă Sânge de taur şi Puterea Ursului, nu ca noi românii, care bem Poşircă de 80 de grade şi care datorită mult fregventei greşeli de redactare, suntem confundati cu romanii, de-ai lui Cezar, sau romanii lui Cioab!

Asta-i bine, dar şi rîu.De ne confundă cu unii, vin unii cu pretenţii şi ne cer să le dăm ce le-au luat stramoşii nostri, adică mojo-ul, de vin ceilalţi, ne cer cele opt lebede dar şi urmaşii lor care ar fi trebuit să se nască daca nu ar fi dispărut aproape misterios în apropierea Partidului Migrator Roman, care erau şi ei într-o tabară de acumulare de experienţă, pentru cei minori, şi acumulare de capital, pentru cei majori!

Această tabară a avut un mare răsunet în Europa, şi nu doar acolo, deoarece timp de cel puţin o decadă au reuşit să acumuleze popularitate, capital, experienţe de orice natură, pentru cei micuţi, reşedinţe foarte frumoase, cu turnuri, turnuleţe, şanţuri împrejurul castelelor, Gradul de cultură a crescut direct proporţional cu numărul de ţari vizitate, caci, au fost trimişi ambasadori prin multe locuri, iar, abilitaţile lor trebuiau completate cu vorbirea limbii, învăţarea obiceiurilor, programului de lucru, etc!

Călăul are timp pentru toţi ...(momente),schiţă...de Cazacu Paul

.1..un tip abdent, care ramane imun la tot ce se intampla in jurul lui , de parca nu are sentimente umane.
2.un tip care de razbuna pe cineva important, asta deoarece  ACumulase foarte multa energie negativa din cauza insucceselor
   ..pleaca in alta tara cu bicla. supravietuieste , dar i se fixeaza ideea ca trebuie sa se razbune pe cei care l-au determinat sa iasa din matca, sa devina un nou produs, mult mai rau decat era in mod normal el, sau alti oameni .

                                                 ...... PLANUL....


  ...Râse cu un sonor înfundat, sacadat, ca un om satisfacut, dar totodată neinteresat dacă interlocutorul sau îl aude sau îl înţelege.Aceste lucruri sunt neînsemnate pentru el, nu era deloc interesat de faptul că putea fi înţeles greşit sau nu.
                 Îl legă cu sârg, ca un om care se pricepea la acest lucru, demonstând că se mai îndeletnicise cu asemenea operaţii şi mai înainte, pe care putea să le execute cu ochii închişi, dar cu precizie de suta de procente.Nu îl interesa faptul ca victima sa scâncea, sau poate că nu arata acest lucru, pe faţa sa se putea citi doar bucuria, satisfacţia lucrului bine făcut.
                 După ce se considera satisfăcut, se dădu un pas înapoi, pentru aş privi opera.Îi plăcea.
               --Ai un ultim cuvânt.Te ascult!Cu un gest scurt, îi scoase fără menajamente căluşul din gură.Apoi continuă...Fără nici un sunet nepermis.Oricum, nu conteaza dacă te va auzi careva, poţi doar cel mult să îţi înrăutăţeşti situaţia!
              --Te plătesc omule, îţi dau bani cât nu ai avut în viaţa ta.Sunt bogat.am o avere!
               --Hm, sună tentant!Dacă nu mă înşel, dumneata esti uninginier de pregătitre.Greşesc?
               --Nu, adevărat că sunt un inginier, dar nu mai lucrez de mult in domeniu.Am un bussines acum şi....
               ...Şi cât câştigi dumneata pentru aţi pemite să mă plăteşti? sau, într+o altă ordine de idei, cât valorează viaţa ta?
               --Am o căsă pe care ţi+o pot dona şi câteva investiţii,Bani în cont nu prea am, căci prefer să îi investesc!
               --Şi atunci, cum de te lăudai că eşi bogat. că eşti în stare să îţi răscumperi viaţa? Crezi că am timp de pierdut cu tine tipule? nu vezi câţi mai aşteaptă să fie iontervievaţi?!?!?Foamea e mare, avem nevoie acută de  bani!
               Tipul care tocmai terminase de lovorbit aruncă o privire către în dreapta sa.Se aflau untr-o încăpere destul de larga, de circa 100 de metri pătraţi. în care erau câteva birouri şi, aliniaţi lângă perete erau aşezaţi direct pe duşumea şapte persoane, două  femei şi cinci bărbaţi.care erau legaţi foarte bine, cu mâinile la spate, cu cătuşede mâini , iar  de picioare cu nişte sfori subţiri de matase.Era o legătură practic imposibil de dezlegat, deoarece picioarele erau indoiate , ei stând practic in genunchi, dar legaturile de la mâini erau trecute pri cele de la picioare.
             --Deci, contiunuăm, fiecare din voi să spună câşi bani este dfispus să âmi dea sa nu il căsăpesc.Dar mai întâi...Scoase un pistol pe care îl ţinea sub haine, Îl armă şi descărrcă un glonte în capul ultimului legat.
             Deşi toţi erau legaţi şi cu căluşuri în gură, ei practic neputând scoate un sunet, Tipul îşi dădu seama că...fusese bine înţeles!
             --Să continuăm.Ofertele voastre!!!
             Timp de cinci minute le scosese caluşurile pe rând la toţi, apoi scrisese ofertele pe care toţi le făcuseră.După ce termină, aruncă o privire către ele, ţâţâi de câteva ori, clătină capul a neâncredere, şi spuse.
             --Domnilor şi doamnelor, eu sunt Călăul.Nu îmi pasă cum mă numiţi, este opinia voastră, v-o respect, puteţi crede ce vreţi, dar atunci când vă voi da posibilitatea de a vorbi, să îmi spuneţi simplu Calăule.Fara D-le sau alt apelativ.Dar dacă totuşi o veţi face, eu , unul nu pot face nimic împotriva acestui fapt.Ce pot io face dacă D-voastră îmi spuneţi pe renume, nume, îmi vorbiţi la per-tu?Nimic, doar nu vă voi căsăpi pentru atâta lucru!!!puteţi fi, dar pentru alte lucruri, mai...capitale, să spun aşa!
             Din nou apăru acelaşi zâmbet sarcastic pe faţa sa, care de această dată păru mult mai ciudat ca prima oară.Călaul îşi continuă monologul.
             --Domnule nr. Doi, spusese uitîndu-se către prima persoană din şir, după ce am confruntat lista  mea , reiese că oferi cam a 50 parte din banii pe care îi ai.Deci, nu eşti deloc interesat să supravieţuieşti, deci...oferi prea puţin pentru viaţa ta, deci...valorează foarte puţin.Judecat!!!
              Cu un gest rapid, întinse braţul, în care se afla pistolul şi expedie un glonte(glonţ) direct între ochii acestuia.
               Hm, gândi cu glas tare.Asta nu şi+a apreciat deloc viaţa.La ce naiba, să ai un purcoi de bani, să furi de la firmă 10 ani, să ţii banii ascunşi, să nu îi poţi cheltui niciodată, si să oferi pentru viaţa ta doar un salariu. De neînţeles!
              Dacă i-ar fi auzit pe ceilalţi cinci, sau dacă ar fi putut ca aceştia să îl omoare cu privirile, ar fi fost mort demult!Continuă.:
             --Mă grăbesc oameni buni, nu am la dispoziţie decât un ceas!Şi nu  trebuie să îmi purtaţi ranchiună pentru toate astea.Nu eu sunt cel ce va judecă, ci faptele voastre sunt.Eu sunt braţul care execută.De căte ori aţi văzut, sau poate aţi auzit ca un Braţ care a lua o cana de apă, pentru că aşa a dorit Capul, să trîntescă cana în Cap, şi să îl omoare? Moare Capul, moare şi Braţul.
Sau, de câte ori când trebuia să mergi la muncă, pentru un salariu minim pe ecomomie, ai plecat să bei o cafea la Paris, şi să te întorci peste zece zile? Aţi făcut voi oare aşa ceva? Poate doar dacă erai vreun şef care avea vreo 400 de angajaţi şi ar fi pus ochii pe o păsărică tânără şi frumoasă, căci sefii când au 150 de angajate, selectează pe cea mai frumoasă, chiar dacă el este însurat iar ea...nu contează!
              Călaul aruncă o privire către prima persoană, care era o tânără de doar 23 de ani, proaspat venită în aceasta firmă.Dar tu, continuă acesta, ai făcut aceasta.!!! Şi colegii tăi care au crezut că săraca de tine erai la spital!!!jUDECAT!
              Întinse pistolul către tâmpla fetei, care se uita hipnotizată către întunecimea ţevei .Într-o fracţiune de secundă îşi revăzu întreaga viaţa ca un flash rapid, şi undeva în tâmple îi suna diferite glasuri care îi spuneau...Inainte de a muri, îţi vezi cum îţi trece viaţa prin faţa ochilor.
              În ciuda presiunii şi greutăţii momentului, găsi loc pentru un gând final, care spunea că nu este drept ca ea să sfârşească aşa, în timmp ce El, care avea aceiaşi parte de vină, să aiba o portiţă de scapare.Nu ştia ce avea să  se întâmple cu seful ei, dar ar fi vrut ca El SĂ MOARĂ ÎNAINTEA EI:
             Deodată, o minune se întâmplă.Pistolul se opri, şi chiar dacă nu ştia ce avea de gănd să facă Călăul, simţi instinctiv că o portiţă s+a deschi in faţa-i.Deşi, ar fi putut în fiecare moment să îi expedieze un glonte, ea VOIA să creadă că a influenţat cu ceva demersul lucrurilor.
              --Se poate ca vina toată, sau măcar în cea mai mare parte să o aibă El, Seful, aşa că, de ce nu, îţi las ţie posibilitatea de a te răzbuna pe tot răul pe care el ţi l-a făcut.Ţine pistolul!
                Îi întinse pistolul cu patul spre ea, după ce cu o miscare scurtă, roti teava pistolului, la fel cum făceau cawboy-ul dintr-un western.Tânăra îl luă aproape hipnotizată, şi îl îndreptă spre corpul sefului său, apoi trase scurt.Deşi nu mai pusese mâna pe un pistol niciodată în viaţa ei, îl armase şi îl folosise.Niciodată nu crezuse ca ar fi capabilă să ucidă pe careva, sau măcar să tragă în el.
               Nu ezitase nicio clipa şi parcă nu observase disperarea tăcită din privirea celui care îi stricase căsătoria, pe care prostul de bărbatul său o distruse.Ea nu se simţise cu nimic vinovată de faptul că fusese cu seful ei, că pe atunci ne era ÎNCĂ căsătorită, sotul ei cerând-o doar după ce venise din Paris, şi ea voise să rupă relaţia., poate că se căsătorise de teamă să nu o piardă.Dar ea, fusese pierdută de o săptămănă!
               ...şi rând pe rând fiecare din ei fusese omorât pentru o vină, ea, fiindcă îl omorăse pe seful ei, un coleg fiindcă îşi exercitase de multe ori funcţia, zeci de colegi pierzându+şi slujbele, sau demisionând, un altul, pentru un motiv, caci, ne erau lipsa de motive.
                 Ce nu înţelese însă soţul Tinerei era pentru ce fusese ucis.Doar pentru că venise să ia prânzul cu soţia sa, sau poate ca era prea gelos? Cert e faptul că, înainte de a muri, il întrebase, pe călău, totuşi cine este şi, de ce toate astea?
               --Eu sunt Călaul, sau poate , mai bine spus, sunt Iadul pe care fiecare l-aţi ales!!!


           ...în cursul acestei zile, într-o clădire de birouri din vestul oraşului, au fost găsiţi morţi şase angajaţi şi soţul unei angajate, la orele amieziei.Moartea a survenit datorita unei fiole de gaz incolor, care a fost scăpată accidental dintr-un transport militar, care aveau birourile în aceiaşi clădire.Repercu...