Patru Braţe!

Ceasul arăta  ora 14 iar eu încă nu eram la examen.Ştiam că este important, dar, parcă eram drogat, nu voiam  să recunosc că  peste ani acel examen avea să mă ajute, deşi în momentul acela  aţa mă trăgea în altă parte.
         Era un noroi infernal afară.M-am certat cu un beţiv, l-am împins de două ori prin noroi, la un moment dat, am luat o căramidă şi am lovit-o cu pumnul de nervi, pentru a nu-l lovi pe Martalog.Cărămida rezistase, io nu simţii nici o durere, iar beţivul a înţeles că e mai bine pentru amândoi să nu ne mai stresăm unul pe celălalt.
         De obicei când mă cert cu careva, îmi strică ziua şi mă simt de parcă am căzut în butoiul cu rahat, nu reuşesc prea repede să părăsesc momentul.Dar, cu beţivul a fost mult mai repede decât m-am aşteptat, mi-a trecut prea repede chiar, de parcă cineva ar fi şters cu buretele amintirea .
       Şi atunci am văzut-o.Frumoasă, înaltă, cu un aer inteligent, matură, şi totuşi după uiformă, părea ÎNCĂ elevă.
      -Nu te murdăreşti dacă mergi prin noroiul acesta?
      -Adevărat, recunosc că ar mai fi fost un drum, dar, şi acesta are farmecul lui.
     -La ce liceu eşti?
     -La ''Ureche''.
     -Fostul Liceu 1?Acu' de când le-au schimbat denumirile, nu le mai ştiu.
     -Mai are importanţă.Nu sunt minoră, dacă asta era substratul.Sunt la Postliceală.Ajută-mă să trec până la blocurile de peste drum , acolo locuiesc.
     Sigur era o invitaţie .Mă simţii pescuit! Nu cred că vroiam să mă iau de ea, am vrut DOAR să fiu amabil, dar tipa aruncase năvodul peste mine.
    Mi s-a părut foarte normal cînd m-a dus în ''bârlogul''ei, care, dacă aş fi fost mai atent la detalii aş fi văzut un strop de anormal, prin faptul că încăperea unde m-a introdus nu părea deloc să respecte arhitectura unui apartament din acele blocuri, în care intrasem de multe ori, aveam colegi, prieteni.Am auzit spunând ceva de genul, că a primit tatăl ei acel apartament deoarece era fochist, lucru care ar fi trebuit să mă liniştească.
     Văzui apărând feţele a două puştoaice de undeva de la vreo două nivele mai jos, vorbind bucuroase că a venit acasă Regina.Astfel mi-am dat seama că nu o întrebasem cum se numeşte,
şi îmi promisesem să o întreb, după ce voi trece puntea, la propriu, deoarece pentru a pătrunde în camera ei, trebuia să trecem peste un pod de vreo doi metri lungime, cu capul aplecat pentru a nu ne lovi de tavan.Acesta nu era mai lat de juma' de metru şi...fără  balustrade.
        Se vede că feromonii...''Reginei'' erau destul de puternici deoarece o urmai fără a spune nici un cuvânt, sau a realiza pericolul unei căderi de la vreo 5 metri.Undeva în fundul conştiinţei mele se ivi pentru o fracţiune de secundă pericolul, pentru a dispărea mai înainte de a se înfiripa gândul.
        Înainte de a arunca o privire în cameră, tipa era deja pe juma' dezbrăcată.Gândii că asta este o invitaţie şi, făcui la fel.
          -Nu trebuie să te dezbraci, ne putem săruta îmbrăcaţi!
          Ce spunea ea parcă era lege pentru mine.Nu puteai vedea feromonii din aer, dar cred că era plină camera cu ei.Parcă eram corpul ei, ascultam fără împotrivire de ordinele creierului!
           În timp ce o sărutai, văzui că avea...două perechi de braţe, de parcă era reprezentarea lui Shiva.O întrebai.
           -Mi se pare mie, sau ai mai multe braţe!
            -Da, când îmi place momentul, îmi apare şi cealată pereche, pentru a putea să te mângâi mai mult.
           Cred că eram tare drogat dacă nu renunţai în acel moment.Realizam vag , că tipa este ceva mai mult decât îmi arăta ea, dar...nu ştiam exact ce.Era tandră, deşi parcă simţii un soi de egoism, de parcă EU eram acolo DOAR pentru a o satisface pe ea. Eram ca o curvă masculină.
           Aveam erecţie, deşi nu o penetrasem doar ne sărutam.Şi aşa a şi rămas.
           În timp ce mă spălam, am mai văzut vreo trei fete, mai tinere decât ''Regina'', care se uitau la mine cum îmi spălam scula fără pic de ruşine sau decenţă.
          -Dom'şoară, cred că este ilegal să ne aflăm în aceiaşi cameră, iar eu să fiu dezbrăcat, spusese unei tipe, ce nu cred să fi fost mai mare de 16 ani.
            Puştoaica nu a spus nici un cuvânt, de parcă nu ar fi înţeles , sau poate gândea cu nu merit răspunsul ei.
           Tipele, au schimbat câteva fraze pe care nu le putui procesa, apoi apăru Puştiul Blond.
          Nu puteam să îi dau o vârstă, putea avea undeva între 15 şi 28 de ani.Era îmbracat ca un puşti modern, dar când îl privii în ochi, văzui destulă maturitate în ei.
          -Men, să mergem.Nu cred că îţi doreşti să fii aici, când Perechile acestor Nimfe, se vor întoarce.Îi plac mult pe cei ca tine, dar bine rumeniţi!
    Am început să blufez povestindu-i de performanţele mele de boxer.
          -John, aici nu are de a face cât de bine te descurci tu cu un om beat, aici este vorba de ceva ce tu nu poţi înţelege sau controla.Toţi îţi sunt inamici, şi nu ai nici un prieten.Mai mult, ei sunt foarte subţili, nu luptă ca voi ...aştia din alte cartiere.
          Regina îi făcu un semn discret Blondului.Acesta fără a mai scoate un cuvânt, mă luă de mănă, se îndreptă către balcon şi spuse:
          -Acu' să te văd cum ştii să zbori!
          Avusei timp să arunc Reginei o privire.Pentru un moment am văzut ceva ce...nu părea a avea corpul frumoasei tipe pe care o întâlnisem cu jumătate de ora mai înainte.
          Am aterizat destul de bine, de parcă aia - în ciuda distanţei de unde sărisem -era ieşirea oficială, nu cea de urgenţă.Nu simţii nici o durere la impactul cu solul.
          În timp ce alergam  iar Blondul îmi povestea ceva ce, chipurile era o amintire comună, eu simţeam că nu sunt în acelaşi loc cu picioarele mele, parcă îmi verificam nişte vise demult trecute.
        -Totuşi, ne cunoaştem?
        -Tu, ce crezi?
        -Nu eşti cumva tipul acela prieten cu Lic care a plecat de mult în străinătate?
        -Nu, sigur nu.Nu ne cunoaştem.Eu DOAR execut ordinul...''Reginei''.
        -Păi, aşa se numeşte tipa, Regina?
        -Nu, dar aşa gândeşti tu că se numeşte.Eu sunt progenitura ei.Trup din trupul ei.Puiul ei, sau...ai înţeles ideea!
        Ups, în ce joc mă închâlcisem.Mai , să nu mă recunosc.
        -Nu e vina ta John, ea dacă vrea, animă o statuie care nu s-a mişcat niciodată de pe soclu.Ai fost doar o victimă, nimic mai mult.
        -Bănuiam eu ceva.
        -Acum, poate, atunci, nu aveai cum!
        Nu alergasem prea mult, iar Blondul îmi arătă o cazemată de cărămizi.
         -Pe acolo ai mai fost.Cunoşti locul?
        Mă uitai spre  ridicătura de căramizi pe care mi-o arătase.Încercam să găsesc în mintea mea amintirea care să îmi spună unde se afla.
        După o secundă îmi amintii.Era undeva, dar...în altă ţară, la vreo 3000 km din locul unde ne aflam.
        -Locul mi-l amintesc, dar este departe.
        -Atunci, să mergem acolo.
        Într-o secundă eram în faţa cazematei, deşi sunt sigur cu nu îmi amintii ultimii paşi pe care îi făcui.
       -ĂĂĂĂ, ştii, parcă...
      -Da. aşa este, nu mai suntem acolo. suntem aici.Să vedem dacă nu sunt şi EI aici.
                                               **


          Erau, şi erau mulţi, foarte mulţi!Îi vedeam cum mă pândeau de după colţurile clădirilor, făcând în jurul meu un cerc, care se strângea din ce in ce mai mult.După cinci minute, timp în care ajunsesei...din nou lângă ''bârlogul'' Reginei, unul dintre ei aruncă către mine un fir subţire de nailon care îmi  prinse piciorul ca într-un laţ.În secundele următoare  încă cinci-şase laţuri subţiri, bine mânuite mi se prinseră  de braţul stâng sau de picioare, dar într-un mod ciudat, de parcă eram cu picioarele în aer, nu cu ele pe pământ.
        Am avut prezenţa de spirit să scot briceagul şi să tai repede laţurile, în ciuda faptului că aceştia trăgeau destul de puternic.Fără să vreau, mintea a asociat această acţiune ca una de vânătoare a unui cerb, sau aşa ceva.Iar cerbul, eram eu!
       Tipii părură descurajaţi de acţiunea mea.Poate că era singura tehnică pe care o ştiau.
       Totuşi, erau mulţumiţi.Reuşiseră să mă aducă în spatele blocului unde locuia Regina, parcă voind  a-i arăta ce se întâmplă cu tipii pe care ea şi-i băga în cameră.
       Apăru un tip gras la fereastra primului etaj.Părea a fi şeful lor.Agresatorii priviră mulţumiţi către el.
      -Boss, l-am adus!
     -Acu' voi sări peste el, şi-l voi strivi ca pe un vierme ce este!
     Grasul escaladă fereastra şi sări spre mine, dorind să îmi cadă în cap.Eu mă retrasei cu un pas în spate, Grasul căzu în picioare, părând destul de mobil pentru un tip la volumul şi burta lui mare.Eu cu o secerare la picioare îl răsturnai, tipul căzu peste o sticlă pe jumătate spartă, rămânând acolo, fără a se mai mişca.
         Îl văzui pe Blond, care se sprijunea şmechereşte de cu spatele de peretele blocului cu mâinile în buzunare, afişând un zâmbet ironic.Pe feţele celorlalţi se vedea neîncredere, debusolare şi chiar o uşoară nelinişte.Simţii că trebuie să stipulez momentul.
         -Băieţi, Grasul a căzut singur în capcana pe care mi-aţi intins-o.Nu vă cunosc, nu cred să vă fi făcut ceva rău, dar recunosc calităţile pe care le aveţi.Cred că, datorită minţii mele şi abilităţilor voastre, vom colabora foarte bine.
         Blondul, fără a se mişca din loc spuse.
        -Ce v-am spus eu, băieţi?
   
       
       

Best seller!

     Nu ştiu pe unde umbla Patrick, ştiu doar că moneda lui norocoasă încă era la mine şi...făcea minuni în continuare.
     Nu spun că nu cred în factorul noroc, sau  că sunt obtuz la minte, dar, aici era vorba de ceva mai mult decât putea crede un om obişnuit, care în viaţa lui nu a câştigat mai mult de o săptămână, exprimat în bani, la jocuri de noroc, şi care a jucat de mii de ori tot felul de jocuri.
     Cu ajutorul ''monedei norocoase'' cum îi spunea patrick, am câştigat într- seară două turnene de poker, unul mai micuţ, banii pe o lună de muncă, al doilea, banii pe juma ' de an.Dar în acea seară am mai jucat şi la aparate, şi am plecat cu...15 bătrâne(mii) euroi, care mi-a oferit multe alternative.
     Aşa co nu m-a luat prin surprindere faptul că...a venit poliţistul cartierului cu un tip cam oficial îmbrăcat.
     Eram cu băieţii la bar.Nu mă simţeam cu musca pe fes, aşa că am recunoscut că eu sunt tipul căutat, deoarece poliţistul nu mă cunoştea, iar băieţii de acolo, nu mă trădaseră pe faţă. mai ales că ştiau cine este.
    -D-le John, mă bucur să vă găsesc, acest domn vrea să vorbească cu dumneata.
    -My name is...şi sunt avocat al Editurii Blumsburry C. cu sediul în Londra.Am citit scriptul d-voastră, am încercat să vă contactăm, nu aţi răspuns la email, aşa că seful meu m-a trimis să vă caut, după , ce mai întâi a apelat la un detectiv local, să vă identifice.Am venit cu o ofertă pentru D-voastrî.
     -Ascult!
     Dar şi băieţiii din bar ascultau ce vorbeam chiar dacă jumătate de ei nu înţelegeau o boabă din cele spuse.
     -Suntem interesaţi de proiectul trimis, eu trebuie doar să vă dau actele la semnat în cazul unui acord.

Spiriduşul Norocului...

       Ora patru dimineţa.Aproape toată lumea doarme mai puţin o şleatcă de şapte persoane care coboară din două taxi-uri în faţa unui restaurant.Uşa o deschide patronul personal, care avea ochii cârpiţi de somn.
        -Şapte ciorbe de burtă, D-le Patron, şi tochiturile să le urmeze intr-un sfert de oră.Aţi primit comanda acu' juma' de ora,nu?
       -Clientu' nostru, stăpânu' nostru, spuse acesta, deşi faţa lui spunea altceva!
      -Bine , mă Paulane, dar poate ne luminezi, de ce la oara asta, şi cel mai incredibil, de unde ai tu bani să faci cinste la încă şase persoane câte o comandă de două feluri?
      -Scăldată în ceva vin, băieţi.Dar, cred că ar fi mai bine să vă spun cum stau lucrurile!
 Mă frecai puţin pe burtă la vedderea ciorbiţei, apoi continuasem discuţia de unde am lăsat-o!
      -Ieri, vine un tip la mine, cu o recomandare de la un prieten x, pe care voi nu îl cunoaşeţi, să îl ajut ăntr-o problema legată de un conflict cu o cunoştinţă de a mea.ştiţi că nu sunt eu genul care să împac varza şi capra, dar auzind despre cine era vorba, situaţia era sub conbtrol 100%, plus că aveam să câştig şi io cava, având în vedere că mereu mă găsesc între două slujbe.Povestea este simplă, Patrick  este un avocat bunicel. la el acasă, dar la noi în oraş nu-l cunoaşte bine, vine  cu ceva treabă la Tex la Casinou, unde intră într-un turneu de poker.Câştigă mână după mână, şi turneul astfel îşi atrage simpatia dar şi antipatia câtorva.Printre ei este şi Alin, un prieten, bun jucător de poker, dar fără noroc în faţa acestui Patrick.
    -Păi, şi tu, de ce ai fost, să-l baţi pă Alin?
    -Nu mă interesează necazul nimănui, dar nici nu pot să trec pe lângă dacă se    poate hali ceva.Eram falit, aveam doar datorii şi bani de cumpăraturi, nici un leu al meu.Deci, trebuia să văd cât este dispus acesta să ofere, că venea din partea unui tip care mai apelase o dată la mine, să merg cu el la o dispută, şi...mui-a oferit 50 lei pt o ora cu  maşina dus-intors, şi trei minute cât a vorbit cu doi ţărani despre locul unde vine pus gardul dintre pământurile lor.Aşa că . mă aşteptam la o asemenea situaţie să câştig două sute de lei, pentru a împăca tipii.
        Am propus  să mă plătească pentru două  săptămâni căt mai stătea acolo, să nu i se întâmple nimik, şi când mă vedeam cu Alin, ştiam ce aveam de spus acestuia, lucrez pt el.
      -Şi ce parale ţi-.a oferit?
     -Două sute de europeni, şi papa şi băutură din partea lui.Nu mă scotea din noroi, dar supravieţuiam cu ei două -trei săptămâni.
     -Dar, tare cred că a mai fostr ceva după, deoarece...dacă ai în buzunar 200 europeni, nu ne chemi pe noi să laşi 100 aici!
     -Ai ghicit din prima!Am intrat în Tex, unde se juca poker la vreo opt mese.Ne-am uitat acolo, să cedem dacă este Inamicul public nr 1, care încă nu venise.Am comandat căte o băuturică...
     -Şi tare mai bei tu!
     -Beau, dar sunt atent la ce.Între timp, Patrick a intrat la masa de joc, a jucat cîteva mâin şi îmi spuse:
     ''Azi norocul este de partea mea, dar vreau să fie şi de partea ta.Intră şi tu, ţi-am cumpărat o intrate la turneu.Începe în câteva minute''.
      -Şi tu, ai refuzat, să cred, spuse Ionuţ.Nu cred că te cunoştea Patrick, la fel ca mine, când te-a invitat!
      -Ce vrei să spui, că nu ştiu să joc? Ştiu, am 1000 de turnee jucate şi am câştigat unul, şi am fost de cel puţin 20 de ori la mese finale.
     -Nu la asta mă refer ci la...
      -Greşeşti tinere, i-am răspuns.Opinia ta!
 ...deci am acceptat.Intr-o ora am avuit un noroc foarte mare. am intrat cu 1500 cipsuri am jucat vreo 20 mâini, am fold-at de vreo cinci olri când mi-am dat seama că poate avea mai mult decât mine, şi...înainte de Add+on, aveam 40000 cipsuri, eram cipleader şi se făcuseră peste 40 de rebuy-uri iar io , nici unul.Ce mai. am intrat în trimii trei, aveam şi atunci cele mai multe cipsuri şi, am negociat.Am luat 1000 lei, deoarece am împărţi cum trebuia.Era primul meu premiu mai mare de banii pe două zile de muncă cât câştigasem maxim în viaţa mea.
       -Fain prietene, spuse Dece.Mişto.Deci mâncăm datorită pokerului!
      -Nu s-a terminat.După meci, am fost anunţaţi câ începe turneul săptămânal, optz mese pline care se nat pentru 15 locuri în bani.Că am vrut sau nu, Patrick m-a inscris şi pe mine, nu ănainte de a-mi prezenta moneda lui norocoasă şi de a mi-o împrumuta pentru seara trecută să am noroc.
      -Şi ai avut, să înţeleg, nu?
      -Ca niciodată. Nu am pierdut nici o mână pe care am jucat-o, deşi jucam numai ce credeam că am şanse.Câştig 100 la %.În trei ore am ajuns la masa finală.Se eliminau de la mese, completau locurile rămase libere.Aveam jetoane vreo 120000 la masa finală, iar unul avea mai mult decât mine, şi ăsta era Patrick.
     Prima mână de la masa finală, am avut un Jşi K de romb în mână.Pe flop a venit damă, nouar de pică, şi zecar de romb.Aveam chinţă.S-a plusat civilizat, pe turn a venit încă o damă de romb.Asata a cam incins spiritele, unul s-a aruncat, Patrick nu a intrat de la început, iar ceilalţi şase erau împotriva mea.Îmi părea rău că nu am cerul All-in, să nu ofder şanse cuiva care nu avea nimik dar ar putea prinde.Dar, am gândit că, e mai bine să mai rămân cu fise, dacă ar fi să pierd.Ştiam că cineva putea avea o damă, dau două şi să facă set, full sau Careu.Nu am făcut raise, ci doar am dat catch.
    Au cerut băieţii, unul All-in, altu a plătit, am dat şi eu. şi ceilalţi.Mai aveam 70000 de cipsuri.Ultima carte, zecar romb.Am dat call, apoi altul a ridicat miza, până la urmă, am aruncat tot în joc.
   S-au dat cărţile pe faţă.Doi inşi aveau câte o dama, alţi doi aveau câte unj zecar, în flop fiind zecari cu dame şi nouar.Ceilalţi trei aveau cîte două romburi, printre care şi eu.Doi aveau culoare, doui full de dame, doi full de zecari şi io...chintă roială !!!
    Am eliminat pe toţi şase.După câteva minute Patrick a eliminat şi pe celalatt, aşa că...am negociat .Am ieşit locul întâi şi am luat 5000 lei, deşi dacă aş fi jucat avram 600000 cips, iar Patrick 200000.Nu am vrut, asta deoarece el plătise pt mine şi...
    ...ţi-a dat şi moneda lui norocoasă, adăugă duiuz.
    -Aşa este.Mi-a băgat bani îmn buzunare şi...
     -Bravo frate, se merită.
 A venit şi tochitura, ne-am pus la mâncat dar...eu am continuat.
     -S-a găsit unul să mă provoace să jucâm amândoi, nu am răspun provăcîării, deoarece îmi era frică de ce ştia.Aveam bani destui, să nu mai am nevoie.
     -Niciodată nu este deajuns, adăugă unul!
     -Ai dreptate.M-a mâncat la cur, şi am pus 10 lei la un aparat care ămi plăcea mie.

 

Piticii...3 Urmaşul Zeilor

     ..intraseră pe furiş în încăpere.Fiecare avea rostul lui, de la împodobit bradul. la alte chestii pe care nu le observai, deoarece altceva îţi atrăgea privirile.Dansul lor.Toţi erau dansatori de excepţie, mititei, subţirei şi bărboşi.Se mişcau rapid ca spiriduşii, veri drepţi ai acestora-Poate că de la ei au împrumutat viteza picioarelor, cât şi abilitatea de a se ascunde după orice obiect.
      Veniseră să ajute pe verii lor , care deţtineu pe drept acest sector, să facă puţin voluntariat, şi asta, deoarece, de mult nu prea mai mergea cu munca stramoşilor .
      Se descurcau foarte bine la împodobit cu ghirlande şi alte chestii, dar erau neîntrecuţi la dansat, fumat, beut şi comercializarea acestor produse.
     Îmi plăcuse ceea ce făcuseră, dar..de ce naiba nu-şi mişcau deloc feţele asta nu prea am înţeles-o.Se uitat toţi în acelaşi loc. iar braţele lor făceau treburile fpără a mai consulta privirea, de parcă erau telighidate.Probabil co le lipise careva cu vreo vrajă zâmbetele pe feţe!!!
   

Viziunea lu' Lulu

Darul si motivul de a exista. Motivul de a exista? Nu putea fi altul decat de a interveni, la timpul potrivit, pentru a schimba cursul gresit al acestei lumi de bastinasi. Dar si eu sant un bastinas, doar??? A...nu! Eu trec ca fiind unul din ei, pentru ca toti ma stiu decand eram mic.....si am acelasi comportament ca si ei , doar ca eu......(...). Darul?? De primirea darului depindea punerea in practica a motivului existentei. A putea schimba cursul acestei lumi de bastinasi trebuia sa ai puteri supranaturale acestora ca in cele din urma ajunse-se la concluzia ca aici doar o forta extrabastinasa putea aduce acea liniste atat de dorita de cei multi. Dar de ce eu?De ce eu trebuia sa primesc darul? De ce nu-l primise predecesorii mei? Mai sant si altii ce vor sa primesca acest dar?Pot ei, oare, sa-l primeasca inaintea mea? O multime de intrebari imi invadau mintea......Imi va ajunge aceasta sesiune(viata), care e destul de scurta, macar pentru a-mi putea raspunde la aceste intrebari?Sau...daca sar peste aceste intrebari, voi putea primi direct darul? Voi putea renunta la toate slabiciunile, pe care bastinasii le numesc virtuti, ce eu le-am mostenit de la ei fiind nevoit sa traiesc printre ei? Si de ce ar trebui sa renunt la aceste slabiciuni , cand eu ma simt bine in compania lor? Aaaaa...aceasta e prima treapta inspre farful piramidei in varful careia se afla darul dupa care tanjeam! Lasand in urma toate aceste ganduri si privind orizontul unde soarele era la apus,simtii cum spiritul mi se eleva lasand corpul pe pamant si cu o viteza nedescrisaimi lasa posibilitatea de a vedea marginile pamantului care in fata ochilor spiritului meu se prezenta ca o sfera din ce in ce mai minuscula. Ma simt purtat in calatoria mea interstelara intr-o manera ce imi da posibilitatea sa vad galaxiile in forma de papadii... Pamantul??? Unde este pamantul? Un fir de praf microscopic e pamantul in imaginea ce o am in fata mea. Atat de lipsit de importanta pare , pamantul, de aici incat am indioala faptului ca exista.Instantaneu aud anumite forme de viata care imi sopteau la ureche:Chiar crezi acest mit al existentei pamantului? -Cine santeti voi? Si cum stiti ce gandesc eu in acest moment? -Noi? Ha,ha,ha!Si acest ras prostesc venea din toate directiile lovindu-ma , parca, in creier. -Noi? Santen TU. Tu nu esti complet fara NOI si acesta este momentul in care s-a hotarat sa afli adevarul. TU esti doar a -8-a parte dintr-un intreg! De mic ai fost atras de aceste povesti, cum , ca ar exista o planeta indepartata intr-o alta galaxie, intr-un stingher sistem solrar....bla,bla,bla; povesti cu care ne speriau verii nostri mai mari. Doar nu crezi, inca, in asa ceva si la varsta pe care o ai si mai ales dupa atatea sesiuni(vieti)??? - Nu exista pamantul? Doar de acolo vin eu acum. Acolo mi-am petrecut ultimele patru sesiuni(vieti). Cum e posibil sa aud asa ceva? Sensul existentei si darul pe care il urmaresc de atata timp si astea sant doar iluzii? De fapt...daca le stiti pe toate, spuneti-mi cine sant eu? - Tu? A 8-a parte din NOI care intotdeauna ai fost atras de tot ce se poate numi imaginatie ieftina si care nu duce nincaieri. Ai fost lasat sa-ti urmezi fanteziile chiar daca acesta a fost cea mai rea decizie. Trezeste-te pana nu e prea tarziu....trezeste-te! Cu greu deschid ochii si ma vad inconjurat de aceste fapturi urate cu ranjetele lor pline de bale... -Dar cum au intrat aici? In teorie astia nu pot intra in Sanctuar.....

Căpcăunii , Cap 2 de la ''Moştenitorul Zeilor''

    John nu-şi revenise bine de la lovitura primită, că ...adormi din nou.
    Încerca să se mişte, nu înainte de a recapitula cele întâmplate.Îşi pipăi lobul urechii, acolo unde găsi veriga urâtă, ceea ce îl bucură.Ştia că putea să dispară rapid oricând din ochii agresorilor, dar, vroia să vadă ce hram purtau.
    Simţi că este legat de mâini şi de picioare  cu spatele de un zid.Atât timp cât încă nu l-au eliminat, însemna că avea toate şansele de a scăpa.
    Învăţase cum să facă să treacă timpul mai frumos în condiţii ca acestea.Închise ochii, făcu abstracţie de disconfort, apoi mintea începu a recapitula ceea ce făcuse, cît şi ceea ce avea de făcut.
     Tresări, dar nu de frică, ci deoarece auzi nişte şoapte.Se concentră şi...
     -Ai văzut, ai văzut, se auzi nişte voci subţirele şi piţigăiate.e John, e John.
      Deşi nu vedea cine vorbi, îşi imagina cine putea fi!
     După câteva ore auzi pe cineva intrând.Acel cineva îi aruncă un sac în cap, apoi Îl luă pe umăr, desigur , după ce îl dezlegă.Se simţi purtat vreo cinci minute, timp în care urcase cinci scări, coborâse câteva nivele, Şase culoare, opt uşi deschise.Într-un final, ''taxi''-ul se opri.
     Se văzu într-o sală bine luminată, unde erau adunaţi cel puţin o duzină de indivizi, de toate mărimile şi de toate formele.Exact, toate formele.
     Privirea lui trecu rapid de la unul la altul, ochii lui netresărind nici o secundă, ceea ce, nici un Băştinaş nu ar fi avut cum să o facă.Şi asta , deoarece tipii din faţa lui, erau orice, mai puţin oameni obişnuiţi.
     Toţi aveau o particularitate, aceea că erau...extrem de urâţi.
     -Cum te numeşti Omule? auzi pe unul dintre tipi vorbind.
     -John, răspunse!ştia că nu trebuia să se comporte brutal cu ei, deoarece, şi ei puteau face la fel, şi...la cum arîtau, sigur nu erau vegetarieni.Gândi că mulţi dintre ei il socoreau...gustos!
     -Eşti aici deoarece ai încălcat o zonă privată, şi pentru astea , vei fi judecat cinstit de noi.!
     -Se poate să fi încălcat o zonă privată.Dar asta vă dă puterea întâi să mă loviţi şi apoi să mă întrebaţi?
     Nu credeţi că era mai uşor să fi pis o pancardă sau un gartd care să arate că este ''Pădure privată''?
      -Pădurea este a familiilor noastre dintodeauna.nu ne interesează că statul acesta consideră că este rezervaţie naturală sau altveva.Noi, ne apărăm drepturile cu puţtile în mână!
       -Şi chiar cu cuţitele, adăugă cineva, remarcă ce atrase o mulţime de râsete.
       -Asta nu înseamnă că nu vei fi judecat corect.Punct!
       -Dacă aşa spuneţi, eu nu am nici un motiv a vă contrazice.Totuşi, nu credeţi că sunt cam, prea legat? Nici nu pot respira!
        -Ce contează că eşti legat.Ne este egal.
        -Păi, dacă vă este egal, de ce nu mă dezlegaţi să îmi dezmorţesc oasele!
        -Nu, nu se poate, se auziră mai multe voci.Poate scăpa! Eu sunt cam greoi, nu pot alerga după el, dacă începe a da din braţe!
        -Da, da, şi unde mai pui, că poate fi unul ''din ăla'', cum sunt pe la ei!
         -Din care ''din ăla'' băi, ţi-am spus de atâtea ori, că ăia sunt...fictivi.Nimeni nu crede în kanacinişti!
         -Se spune ''Kapariţti'', adăugă o bruţă ce sigur cântărea vreo trei chintale!
         -''Karatişti'' unchiaşule , spusese cel mai mic dintre monstruozităţile acelea!
         -Tu să nu vorbeşti neîntrebat.Încă nu ai împlinit cinci ani sau 150 de kile.Zât!
   John turnă gaz pe foc.
         -Doar nu vă temeţi că vă voi bate!
   Ştiam că nimerisem, deşi ei, îşi mai luaseră o măsură de siguranţă
         -Dacă promiţi că nu faci nici un pas din pătratul de un metru , te dezlegăm, dar asta nu înseamnă că vom vei scăpa ieftin.
         -De acord.
         -Jură!
         Am jurat, după cum mi-au explicat.
         -Să nu crezi că ne vei trage în piept să fugi.Nimeni.niciodată nu a scăpat din pătrat.Niciodată!
        -Adevărat, în afară de vreo cinci, dar ăştia...
        -Taci!
        John deja se distra,ştia cât de uşor erau de provocat!
        Îl dezlergară!
        -Şi dacă fug?
        -Nu ai cum.Pătratul te ţine, pereţii sun inexpugbabili!
        -Păi, şi cum intraţi voi aici?
        -Nu intram, îl deschidem!Aşa, deci , cine consideră că este vinovat
În unanimitate !
        -Ce pedeapsă să îi aplicăm?
        -Moartea!
        -Bine, atunci , să moară!
        -Hei, un moment, dar avocatul?
        -Avocatul nu era din neamul nostru.Era tare bun!
        -Gustos de bun, aşa că...l-am mâncat!Eşti fără avocat!
        -Să-l mâncăm, să-l mâncăm, se auzi peste tot!
   Acu că aveai mâiniel libere, mă apucai cu mâna stângă de lobul urechii, şi mişcai veriga din ea.
         Se auzi o linişte suspectă, de parcă cineva ar fi aruncat cu Burete de Zgomot!Nu se auzea nici măcar o muscă zumzăind!
         -La naiba! A dispărut cina!

                                                               **

        John dispăru în Camera de Dormit, care era unul din cele trei cadouri pe care şi le alese din  Depozit.
Dacă pâna a intra în Sanctuar nu avea decât un obiectiv , acela de a supravieţui, acu' după ce Spiritul Sanctuarului îl pusese în temă, ştia că avea unul.Nu mai depinde în măsura de mai înainte, de hrană şi de lipsa unui loc de dormit, la fel ca şi Băştinaşi, motiv pentru care aceştia erau atât de uşor de ţinut în frâu.În momentul în care îţi este asigurată hrana, poţi să ai alte obiective.
       El nu ştia al cui fiu este, aşa că trebuia să facă la fel ca şi predecesorii lui, să işi caute Tatăl, pentru a i se oferi Darul, cât şi motivul De A Exista!
       Avea câteva luni de când îşi incepuse Căutarea, şi, de data asta Piticuţul, nu îi putea da nici un indiciu.Stătuse o zi întreagă cu el, timp în care îl pusese în temă cum ar putea fi depistaţi Cei patru, despre faptul că Magia lasă urme, şi o mulţime despre lucrurile depozitate.Îi mai spusese o chestie care îl intriga, faptul că el începuse a învăţa, Limba Universului, linbaj, cu ajutorul căruia, se putea înţelege cu toate Fiinţele Magice.
        Cei Patru , pe lângă puterea incomensurabilă pe care o aveau, aveau şi un egou pe măsură.Adică, cu cât eşti mai valoros, cu atât mai mare îţi este Egoul, iar ei, nu erau modeşti deloc.Aşa, că nu ar surprinde pe nimeni, dacă ai fi putut să găseşti pe Unul dintre Ei , nu pe un vârf de munte, sau într-o groapă marină, ci pe cel mai înalt vârf, în cea mai adâncă groapă.Vezi, în momentul în care îţi cunoşti adversarul, poţi deduce multe despre el, astfel, cercul se stânge.Totuşi, John nu ajunsese nici cu un cm mai aproape, dar, cine susţine că te poţi descoperi pe tine în DOAR trei luni?!?
      Acu' ce abia dispăruse, se uita la Căpcăunii din Camera de Judecată.Ştia ce fel de creaturi sunt, dar oare ar trebui să îi judece deoarece natura îi făcuse aşa cum îi făcuse? Poate că unii Băştinaşi meritau a fi mâncaţi.Şi comportamentul lor lăsa de dorit, dar cine era John să îi judece!
      De unde era, îi putea vedea fără a fi văzut.Camera sa de Dormit, era ca un Cort în care intrai, dar nu pe uşă, ci învârtind o  veriga din ureche.Alese să o pună acolo preventiv, deoarece unele creaturi sunt ahtiate după bijuterii şi...mai uşor era să vezi şi să confişti un inel de pe deget, decât o verigă urâtă din ureche.
     Căpcăunii, erau creaturi foarte greoaie, veri drepţi cu trolii, care însă erau mult mai mari şi mai stupizi şi...foarte puturoşi, mirosul lor fiind depistat de la un km.De obicei trolii se deghizau doar în oameni ai tomberoanelor, poate fiindcă, doar asta era singura vrajă pe care o ştiau.
     Căpcăunii erau însă mai inteligenţi, îşi găseau de obicei meserii ca şi vânători, rangeri, ghizi, îngrijitori de animale.Aşa puteau ascunde mirosul lor de picioare prea puţin spălate, şi puteau mânca carne de animale ,crudă, sau tratată termic, fără vreun pericol.
      Foarte rar mai mâncau oameni, mai mult îi speriau, ca să mai păstreze şi ei ceva din tradiţiile strămoşeşti.
      Nu erau deloc proşti, realizaseră prin numărul lor din ce în ce mai scăzut, că hrana cu Băştinaşi, nu este prea rentabilă.Probabil, de aceea jumătate dintre ei, lucrau în rezervaţii naturale prin Africa, unde mai aveau ocazia de a hali câte un individ , fără,a fi traşi la răspundere, deoarece monitorizarea populaţiei era destul de greu de ţinut, sau, pur si simplu, nu prea îi interesa pe cei de sus!
      -Mda, suspect de rapid a dispărut.unde, şi mai exact, cum a făcut-o? întrebă liderul lor
  Unul dinte ei plecă rapid din cameră la un semn discret al acestuia.parcă spunea că numele lui este...
     -John, mă numesc John răspunsei din Cameră!
 Privii la nedumerirea de pe feţele lor.Ştiam cu puteam fi auzit, citisem instrucţiunile Camerii!
     -John, de ce nu te arăţi?
     -Nu mă las eu aşa de uşor mâncat.Chiar dacă nu mă dezlegaţi, chiar credeaşi că mă puteţi reţine...Căpcăunilor??!?
      Îi văzui cum schimbaseră unul cu altul priviri speriate.Ca orişice Fiinţă magică, faptul că îi descopereai
Deghizarea, le făcea a fi vulnerabile, dar asta, cred că era o frică de a lor nejustificată.Oricum, ei încercaseră să blufeze, prefăcându-se a nu auzi cum le-am spus.
     -Arată-te şi poate vom fi mai blânzi, cu tine!
Aş fi putul să apar, dar nu vroiam să văd cum Dispar.Poate că, acum înţelegeam faptul de a fi descoperit natura trucurilor tale, se vede, că deveneam pe  zi ce trecea o Fiinţa Magică.
     -Am văzut că mascaţi destul de prost faptul că v-am ghicit, şi...Deghizarea voastră lasă de dorit...Căpcăunilor.
      -De ce ne numeşti aşa.Nu ştii că jigneşti lumea cu asemenea termeni? întrebă liderul lor, care se vede că era cel mai inteligent dintre ei.Crezi că îi place cuiva să fie numit în public Căpcăun?
      -Mie îmi place Şefu'...se auzi glasul unuia, mai prostuţ, se vede, înainte de a fi avut timp cineva să îi închidă gura.
     -Normal că îţi place, încercase acesta să drege busuiocul, ca să te pui bine cu Şefu', poate să ţi se adreseze şi cu ''Sloboz Prematur''!
      -Da Şefu' , aşa este!
   Poate dacă ar fi fost altul şi nu John, ar fi reuşit ce încercase,dar John, era John, vedea ce ochii lui de mai înainte, nu ar fi putut.Vedea Creaturile aşa cum erau ele, fără Deghizament.
      -E John, e John, auzi acesta din nou câteva glasuri piţigăiate!
      -Sunteţi Fiinţe Magice, la fel ca şi mine.De acord?
Când cineva spunea acest lucru, orice Fiinţă ar fi, şi se răspundea ''De acord'', Tratatul odată rostit trebuia respectat.
      -''De accord'' indiferenta dacă eşti sau nu!
   Încă nu mai încercasem un Acord, dar, aveam toate motivele să cred că au să se respecte.
   Am ieşit din Cameră, am păşit în faţa lor spunând conform Protocolului:
      -Sunt John, Fiinţă Magică.Vin în pace, şi accept pacea pe care mi-o oferiţi!
      -Sunt Lulu, Fiinţă Magică, accept pacea pe care o ofer!Vorbesc şi în numele alor mei, iar
fiecare dintre ei repetară ritualul, asta însemnând, că până data viitoare, eram prieteni, sau nu eram duşmani!


                                                                   ***


       Adevărul era că drumul meu, în lipsă de alte idei, ducea drept înainte.Nu am vrut să trec prin teritoriul lor, cum nu am vrut nici să fiu prins.Nu aveam nimic de căutat la ei, dar dacă timpurile m-au prins pe acolo, trebuiam să fac faţă.
      Am fost gărduit de ei o săptămână, timp în care m-am refăcut după efortul drumului, dar Etica spunea că cei care au pus primii piciorul  î, teritoriu de conflict, trebuie să despăgubească Fiinţa cu un dar.Ei, nu prea aveau ce îmi oferi, de aceia le-am spus să păstreze ce au ei, în schimb primind prietenial lor şi a fraţilor lor de pe alte meleaguri. dacă ar fi fost cazul.
      Erau bucuroşi că scăpaseră cu atât, la fel de bucuros ca mine, că experimentasem ceva nou, şi aflasem lucruri noi despre aceste Fiinţe magice.
      -Ştii, spusese Lulu, noi mereu am fost sub oresiune, asta deoarece tuturor le convenea să arunce în curtea noastră tot felul de acuzaţii, cu sau fără probe.Era mi uţor pentru, Cei de Sus să facă astea, deoarece, ştii şi tu cum este.
     -De fapt, nu ştiu, dar dacă vrei îmi poţi împărtăşi din aceste amintiri, chiar de sunt sumbre şi greu de povestit!
       Urmam Protocolul cuvânt cu cuvâmt.Lulu continuă.Se vedea că, deşi erau amintiri nu prea plăcute, îi plăcea istoria castei sale.
       -Noi toţi cei de aici, toţi  treisprezece, suntem din aceiaşi familie
   
   

Strand Up comedy la români

   
        Niciodată nu am ştiut diferenţa între Stand Up comedy şi one-man show. Ambele sunt cam americane,dar de ceva timp, le plac şi la români.Diferenţa dintre cele româneşti şi americane sunt următoarele:
    -La americani se iese cu capul sus pe uşă, după ce artistul a prestat!
    -la români, este obligatoriu să fie cel puţin o fereastră de evacuare!
    -La americani, artiştii sunt plătiţi după shwow,
    -La români, artistul este plătit după spitalizare, de către cei ce au ascultat, nu de patronul locaţiei!
    -La americani, artistul se retrage din activitate în faţa mulţimii,
    -La români, artistul se retrage din carieră în faţa unui public moldav!
                                                               ******
    Ieri, nu ştiam ce înseamnă Stand Up comedy,aşa că am intrat pe net să văd ce explicaţie îmi dau aceştia.Primul link a fost pe Youtube.Am înţeles rapid ce înseamnă, deşi io sunt cam greu de prins, de când am slabit, dar asta nu trebuia să v-o spun vouă!Pentru cel ce nu ştie termenul sus amintit înseamnă: Trebuie să fii negru şi mic, şă râzi de mama unui tip gras din public.Am încercat şi eu la mine la bar un asemenea show, şi mi-a ieşit poianta în totalitate, am râs de mama grasă a unui tip ...mai negru.Nu mi-a ieşit pe loc faza cu...a fi şi eu mic şi negru.Dar după trei zile, am fost negru total, deşi , nu mai mic, ci ...mai umflat!
                                                               ****
        Eu, când eram mic vroiam să fiu un Mercesdes, pardon, într-un Mercedes.Dar timpul a trecut, mi-a intrat  mintea la cap nu şi banii în cont pentru Mercedes , am îmbătrânit şi mă mulţumesc cu un căşciug, pardon, cu o Dacia, că la drumurile pe care le avem, nu ştii de te plimbi cu o  un coşciug de Dacie, sau, de te plimbi cu ea, ajungi în coşciug!
        Să ştiţi, că nu am  nimic cu drumurile din Romania, deoarece nici ele nu au nimic cu mine!Şi asta , deoarece sunt un şofer atât de prost, încît am condus doar o dată după ce mi-am luat carnetul, şi i-am rupt cablul de la timorerie de două ori, prin urmare, drumurile mele, şi drumurile drumurilor, niciodată nu se vor mai intersecta!
                                                                   ****
     Am o poantă, pe care vreau să o auziţi şi voi:
     -Ăăăăă!
     Eram destul de roşu la faţă, dar am insistat!
      -Pardon, mai încerc încă o dată, să îmi vină poanta!
    -Ăăăăăăă!
    -Vă mulţumesc. asta a fost tot.Nu mi-a ieşit poanta cum vroiam, dar DOAR voi cei din primul rând...O VEŢI SIMŢI
                                                                ***

Urmaşul zeilor

      O noapte întreagă mersesem prin pădure, mai exact de-a-lungul unui curs de apă.În fată mea vedeam gulerul de zăpadă a unui şir de munţi pitici, nu cred că aveau mai mult de 200 de metri, la poalele cărora, oamenii, gospodari cum sunt, au pus  culturi de viţă de vie.Eram super obosit, şi căutam un loc unde să îmi întind bătrânele mele oase.Pusesem vreo 6 kg la sărbători şi încă nu reuşisem să scap de ele, aşa că datorită greutăţii şi a lipsei de antrenament de mers pe jos mă sinţem cum se simte orice tip care a făcut 55 de km într-o zi...mergând pe propriile sale picioare.
       Văzusem nişte ninşe în versantul stâncos, despre care credeam că vor fi bune  să mă adăpostesc, mai mult de privirile oamenilor care ar fi trecut pe acolo, decât de alt gen de pericole minore.
        Zis şi făcut.Intrai în prima deschizătură po care o văzui, dar, mai cu grijă, să nu stârnesc vreun locatar al stabilamentului.Am avut noroc cu nu era numeni, pardon, nimic în grotă, am căutat cu privirea ajutat de lanternă un loc unde să mă întind.
       Găsii locul, mă aplecai să cercetez peretele de stîncă să văd de nu este prea rece, şi atunci...am simţit cum îmi fug picioarele, de parcă sub ele se deschise un tunel.În ciuda sperieturii coprpul meu nu a simţit contactul dur pe care ar fi trebuit, ţi chiar ăn ciuda oboselii, am putut realiza faptul că parcă alunecam pe un tobogan.
       Alunecarea s-a sfârşit de aproape un minut, iar eu încă stăteam în poziţia în care am căzut, impropriu spus ''căzut'' deoarece, nu am simţit vreo durere sau ce aş fi simţit în asemenea situaţie.
       La ce văzui în faţa ochilor gândii că. într-un fel sau altul, am trecut printr-un tunel prin peretele versantului, ajungând de partea cealaltă.
       Se vedea cerul senin, care anunţa venirea dimineţii, iar ăn faţa mea se întindea un luminiş plin de zăpadă, pe care se vedeau câteva urme anemice ale unor animăluţe ce încercaseră a-l strabate.Undeva în faţa mea se vedeau luminile unui cătun.
        Unde ''aterizasem'' era destul de confortabil, un loc optim pentru a petrece o parte din zi , dormind.Mă simţeam ascuns de priviri indiscrete, asta deaorece eram cam la trei metri deasupra solului, ca într-o încăpere, sau un cerdac al unei case, de unde puteam vedea totul, făra a putea fi văzut dacă mă întindeam pentru a dormi.

                                                                        '**

      Mergeam pe poteca pietruită din poieniţă.Doar după cinci metri mi-am dat seama, după ce am călcat pe un bolovan destul de măricel, că ceva nu este în ordine.Talpa mea parcă călca pe o suprafaţă netedă, de parcă mergeam pe holul din granit al unei instituţii şi nu pe un drum pietruit.M-am oprit locului, fără a întoarce capul, gândindu-mă la ciudăţenia faptului.M-am întors, m-am aplercat şi am atins piatra.Pentru zece secunde am rămas blocat, şi încă o dată am încercat să ating piatra.Gura îmi rămase deschisă şi cineva dacă m-ar fi văzut, ar fi crezut  pe bună dreptate că nu îmi erau toţi boii acasă.Şi cum ar fi fost dacă piatra pe care eu o vedeam că are circa un kil, era doar o iluzie, nu exista în realitate, mâna mea trecând prin ea, atingând o suprafaţă netedă exact unde ochii mei vedeau că este piatra.
      Am verificat altă piatră care era la o jumătate de metru, aceeaşi problemă.Pietrele nu existau, dar ochii mei vedeau că sunt.
      M-am aşezat în genunchi, am atins cu  mâna suprafaţa care era sub pietre şi pe care eu nu o vedeam din cauza lor, apoi, am întins braţul cât puteam, într-o parte şi în alta, pentru a vedea ce simt şi nu ce văd.
       Bună metodă.Am închis şi ochii, luând de bun ceea SINŢEAM nu ceea ce VEDEAM.
       Am rămas câteva minute să gândesc la stranietatea descoperirii.Mai întâi , modul cum am ajuns aseară în acest loc, de parcă am căborât pe un tobogan de aer, apoi faptul acesta nou, că pietrele nu existau, erau ca o iluzie optică.Dacă aram acasă, în vreun studiou, de eram vreo personalitate , aş fi crezut că mi se face o farsă, dar nu era cazul.Ştiam, nu eram prost, că există tehnologii de care nu auzisem, sau de care auzisem , cu ajutorul cărora să poţi face ce am văzut eu.Tehnicile astea se puteau face şi acum 40 de ani, dar...în condiţii speciale, cu vreun proiector ceva.etc.
       Am deschis ochii.Mi-am propus să merg mai departe să văd ce mai este aşa de stranie.Nu îmi era frică, eram puţin emoţionat.Ce mi se putea întâmpla? Ştiam că fusesem un băiat rău în ultimile trei zile, că furasem mâncare din câteva magazine pentru a suparavieţui, şi chiar făcusem şi 200 de europeni, din care îmi cumpărasem mâncare. Acu' că aveam bani, nu mai umblam cu cioara vopsită, să fur mâncare, aşa că mi-am cumpărat-o.Dacă m-ar fi arestat Poliţia că am furat, era pe bună dreptate, şi chiar de stăteam şi un an la puşcărie, nu era nici o problemă, deoarece nu prea aveam planuri pentru  următorii zece ani.Vroaim DOAR să trăiesc, şi asta pentru că nu găsisem vreun pistol pe undeva să îmi dea gânduri negre.
      De-a lungul potecii se vedea pădurea, dar şi o parte din munte, care, parcă fusese tăiat special în plan vertical pe distanţa de vreo 20 de metri, pentru această poieniţă.Se vedea clar urma mâinii omului asupra naturii.După ce se termina peretele de granit, sau de piatra din ce era versantul, continua pădurea circular, în mijlocul căreia era poana.Aceasta nu era mai mare de 50 de paşi lungime, şi poate ceva mai puţin lăţime, Iar pe partea opusă mie, se vedea un drum lat de vreo şase  metri, ca şi cum cineva se gîndise că ar trebiie să facă o cărare mai lată prin pădure, să treacă şi o maşină mare fără probleme.Undeva , la capătul drumului forestier, se ghiceau câteva acoperisuri de clădiri.
     Am văzut o frunză căzînd şi asta în ciuda faptului că pomii erau cu căciulele de iarnă, iar frunzele erau destul de rare.Am ăntins mâna să prind frunza în cădere, şi nu am fost aproape deloc mirat când...nu am simţit contactul cu ea, aceasta continuîndu-ţi căderea , de parcă mîna mear fi fost imaterială, sau, poate că frunza a fost.
      Pentru o clipă am luat în calcul că am murit şi nu pot atinge lucrurile, dar, cu un minut mai devreme eram pe jos mângâind pardoseala dură.Apoi, am gândit că poate dormeam, dar, niciodată nu avusesem visuri atât de realiste, şi, de multe ori, în vis ştiam că visez, dar NICIODATĂ nu m-am îndoit de ciudăţenia vreunui fapt, ceea ce logic mă face să cred , că nu dormeam.
     Am ajuns pănă la primul pom, am l-am atins, de fapt, am încercat să îl ating, mâna mea a trecut prin ceea ce vedeam a fi jumătate din pom, pentru a se opri într-un punc te care îl simţii solid.Din nou dădui cu mâna, stânga-dreata.Aceiaşi suprafaţă dura ca şi jos, ca şi cum ar fi fost un perete pe care erau pictate diferite lucruri...tridimensionale.
       Deodată, mi-a trecut prin minte să apropii faţa de suprafaţa pe care o atinsem.Bine am făcut.M-am uitat de-a lundul zidului pe care îl ghiseam şi...imaginea de astă dată era total diferită de cele precedente.Închizând un ochi iar pe celălalt punându-l pe perete, ca şi cum ai fi la colţul unei case şi ai scoate puţin capul să vezi de nu vine cineva, imaginea din faţa mea arăta...doar un perete lung, fără urmă de vegetaţie, pomi, sau altceva. care, la rîndul lui se opri într-un punct, nu prea departe, la vreo zece metri.
       Trasei capul de pe perete, ţinui mâna în contact cu el, apoi mersei înainte.
        Număram paşii.După şaptesprezece paşi mâna mea se opri.Repetai operaţia de mai devreme, văzui şi de astă dată acelaşi perete lung.
        43 de paşi.Cealaltă latură 51 de paşi.
         După cinci minute ştiai cu exactitate unde mă aflam.Eram într-o încăpere mare de cca 25-30 metri, şi mai înaltă decît puteai să ajung cu braţul meu.Şi...nici o uşă de ieşire!


                                                                        ***
        În ciuda descoperirii...macabre, ca să fiu puţin pozaic (Care ține de proză; propriu prozei. 2) (despre poezie) Care este lipsit de valoare artistică.)  şi să folosesc acest termen dur, nu eram deloc neliniştit.Aveam cu mine un rucsac pe jumnătate de mâncare, care mi-ar fi ajuns pentru 6-8 mese, timp în care aveam posibilitatea de a găsi o ieşire, şi dacă nu...cu D-zeu înainte!
      Locul unde dormisem eu, era ceva mai înalt de vreo doi -trei metri aşa că...nu reuşii să ajung din nou acolo pentru a cerceta locul, poate , dacă intrarea a fost acolo, ieşirea ar fi putut fi la fel de bine în acelaşi loc.
       Aşa că, din lipsă de altceva mai bun de făcut, începui să analizez fiecare palmă de perete pe care o simţeam în contac cu pielea, sau...cu ochii, prin noua metodă de vizualizare.
       După o oră descoperii că fiecare perete avea nişte forme neregulate, urmele unor trupuri de animale, oameni sau...altceva despre care eu nu ştiam. Erau nişte urme, ca şi cum cineva ar fi încercat să facă mulaje după ei. Animalele erau din profil, iar cinci urme, ale unui om, ale altui om dar...mult mai înalt, de vreo trei metri şi care avea grosimea coapsei cât a trupului meu, care cred că ar fi cântărit lejer o tonă, a unui primat, probabil  o gorilă, ceva, apoi urma unui corp cu un cap mai mare , care părea a fi o cască, la vreo 2.5 metri înălţime, a unui tip mărunţel, sub un metru, care nu părea a fu nici un pitic nici un cupil, asta datotită proporţiilor, cred că nu avea mai mult de 5 kg dacă ar fi fost real.
       Fiecare reprezentare era pe câte un perete, doar omul şi gorila erau pe acelaşi. La nivelul umărului mulajului, era şi căte o amprentă a palmei şi a piciorului stâng.
       Am introdus palma mea stângă pe urma lăsată de umanod, şi...pentru o secundă, am simţit o furnicătură şi...ceva din mediu s-a schimbat.După zece minute , timp în care încercam să îmi dau seama ce este diferit, am realizat.SE AUZEA GLASUL PĂDURII.
       Nu relizasem pînă atunci faptul că...era o linişte totală, deşi unele studii spun că onul nu poate trăi fără de zgomot în jurul său.
       De fapt, acum realizam că ceva mai devreme  se auzea un zgomot de fond specific peşterilor, un vuiet de aer, care acu' dispăruse total, lăsând glasul păsărilor să se audă, foşnetul vântului printre crengi, şi...susurul unui curs de apă, care , oricât de mult am căutat, nu am găsit sursa sa.
       Am apropiat din nou faţa de perete, în dreptul fiecărei laturi, să văd ceva care poate că am omis.Şi bine am făcut deoarece când am ajuns la forma umanoidă, am văzut pe perete ceva nou, ce poate că îmi scăpase, sau poate că apăruse ulterior.
        Era ca nişte trepte, nişte nişe mici, care purtau urma unor degete , ca şi cum peretele ar fi fost foarte moale, iar cineva ar fi vrut să urce, înfingând, pur şi simplu degetele în el.
        Am urcat, nu mai mult de trei metri unde am descoperit o cameră, care, la fel, nu se vedea , dar, deoarece nişele se opreau brusc, am pipăit locul şi am descoperit-o.
        Era o încăpere destul de mare, era total albă şi...nu respecta deloc regulile sălii de jos!
        Singurul lucru din  cameră era ceva între o  buturugă şi o stăncă micuţă.Am cercetat pereţii, nimic, aşa că m-a uitat la obiectul fin faţa mea.L-a pipăit, am încercat să îl misc, l-am ciocănit. Nimic.Aşa că, m-am aşezat cu fundul pe el, ca şi cum ar fi fost un scaun.
        Era confortabil, în ciuda aspectului grosolan la vedere şi pipăit.În momentul în care stăteai pe el, devenea de o altă textura, era ca un fotoliu condortabil, şi deşi nu vedeam fotoliul, crede-mă că îl simţeam.
         Am stat pe acel obiect o jumătate de oră, poate mai mult, poate mai puţin.Mă gândeam să îmi aduc rucsacul şi să îmi stabilesc reşedinţa acolo.Poate că voi nu cunoaşteţi faptul că sunt un tip tare greu de mulţumit în ceea ce priveşte poziţia obtimă de stat pe scaun, fotoliu, pat sau pe altceva.Deşi era foarte confortabil, îmi schimbam la fiecare cinci minute poziţia, poate din reflex , până ce mi-am tras picioarele sub mine, ca şi cum aş fi stat în poziţie de meditaţie.
       Deodată, în faţa mea a apărul un monitor ca de calculator, dar ceva mai diferit, care m-a lasat
perplex.
       După câteva minute de conteplare, timp în care m-am aplecat să văd de unde ieşea minitorul, care nu avea nici un suport  sau alte acccesorii, am scos picioarele de sub mine, iar monotorul a dispărut.
       Am urcat din nou pe ''fotoliu'' ca să îi spun astfel în lipsa altui cuvânt, şi am aflat cum se deschidea monitorul
        O zi întreagă, am atins supafaţa acestuia, până am învăţat câteva chestii uzuale, cum ar fi, să văd îmaginea de afară pe monitor, să ascult o muzică extrem de plăcută, ceva care de fiecare dată când ascultam, mă adormea, şi erice aş fi făcut, nu puteam trece de prima pagină, pe care io bănuiam că erau scrise instrucţiunile.Bănuiam, deoarece limbajul acela de semne, imi era total necunoscut!

                                                               ****


        A trecut ceva timp.Nu o săptămână, nu o lună, nici un an, deşi aveam motive să cred că trecuse câteva anotimpuri.
         Nu are rost să vă explic că am învăţat să citesc şi să vorbesc spaniola în mai puţin de trei luni, sau italiana, deşi, engleza îmi este şi acum destul de străină.Nu spun că am o memorie prea bună, dar de când stau aici, mi-am dat seama că sunt mult mai receptiv, reţin 300% şi cu toate astea, nu prea am făcut mari progrese.
          Dar să explic mai întâi, despre ce este vorba.Am înţeles imediat că ceea ce aveam în faţă era un computer, dar pentru a putea să lucrez cu el, eram obligat să trec nişte teste.Pagina care se deschidea oferea doar câteva vederi  de undeva de afară a pădurii din zonă, din mai multe ungiuri.Această operaţie era setată automat, doar dacă te aşezai corespunzător pe ''fotoliu''.
          Când accesai calculatorul, acesta îţi deschidea o pagină cu simboluri, care era un abecedar într-o limbă necunoscută mie.Atingând fiecare sinbol, o voce îmi spunea  în capul meu,  echivalentul în acea limbă, pentru fiecare literă în parte, de parcă cineva încerca să mă înveţe telepatic care este alfabetul.Partea bună era că, am învîţat destul de repede, cea proastă era, că nu ŞTIAM ce am învăţat.
          După vreo câteva săptămâni, am repetat şi io la rândul meu, după glasul telepatic şi, stupoare, s-a schimbat pagina.
          Acum mi-a venit ceva mai uşor, deoarece aveam şi imagini care să mă înveţe.Dar mergea greu, deşi stăteam opt-zece ore pe zi, era destul de greu să înveţi pe de rost combinaţii de sunete, pe care nu le-ai auzit niciodată, pentru a avea acces mai departe.
         Probabil, că acesta a devenit şi scopul meu, de a ajunge cat mai departe.
         Cred că vă întrebaţi, cum am putul trăi mai multe anotimpuri cu...6-8 mese.Răspunsul este simplu.Am mâncat!
          După ce a ieşit monitorul, camera s-a modificat puţin, iar eu  nu văzusem deoarece totul era alb şi transparent.A apărut un pat, o măsuţă dintr-un material transparent care avea şapte boluri pe ea.Eu, ca un tip ordonat ce sunt, mi-am aşezat puţinele lucruri personale pe pat, apoi am pus în boluri alimentele şi fructele.Sticla cu apă şi cutia cu lapte, le-am pus pe masă.
         Aveam doar o banană pe care o mâncasem la prima masă.Mare mi-a fost mirarea când am vrut să mănânc un măr şi...am văzut banana pe care eu ştiam că DEJA o halisem pe fructiera în care fusese cu câterva ore mai devreme.
         Nu am aruncat cojile undeva, doar le-am pus pe o altă fructieră, şi...pe ea acum erau cojile a două banane .
          Răspunsul mi-a venit rapid în minte.Aveam room-service.
          Am verifivcat şi celelalte boluri, în fiecare aveam câte un măr, un piept de curcan, o cutie de brânză, o prajitură în plus, ca şi cum cineva vroise să îmi facă cumpăraturile , şi neştiind ce să îmi cumpere, repetase ultima listă!
          Îmi venea greu să cred aşa ceva.Sigur, ceva îmi scăpa.Nu puteam crede că bolurile, pur şi simplu multiplică ceea ce puneai în ele.
          A doua zi, fusesei la fel de uimit, când văzui încă o o cutie de lapte, un energizant şi o sticla cu apă, alături de cele pe care le pusesem eu.
          Am stat şi m-am gândit mai mult la poveştile copilăriei, şi am acordat  mai mult credit acestora.Erau poveşti care spuneau de masa care se umplea cu bucate, de punguţa care a doua zi dubla suma precedenţă, etc.
          Voi sigur nu mă credeţi, gândiţi că eram prea drogat de la ciuperci sau că am dat-o în fantasme.Dar, io nu vă oblig!
          
          
                                                                        *****

       După vreo jumătate de an, am reuşit să termin programul , parcurgând  tot abecedarul, care presupunea că sunt cunoscător a limbii necunoscute, la modul teoretic.
       Acum puteam deschide destul de multe ferestre cu comenzi vocale, pe care le spuneam în noua limbă.
        Dar să lăsăm puţin ce am învăţat să fac la calulator şi să amintesc şi de alte aspecte ale vieţii de zi cu zi, care umpleau timpul rămas liber.
         Am amintit pe undeva că eram ''posesorul'' unui frumos trup de...peste 100 de kg şi vreo 30 kile de grăsime.Am descoperit că aveam nevoie de mişcare mai mult decât credeam, deoarece practic eram sedentar.Cred că mai pusesem câteva kg în prima lună, aşa că, am început un program de slabit bazat pe mişcare şi controlul mâncării.
         Mi-a fost greu primele două luni, dar făcând căte cel puţin două ore de genoflexiuni, flotări, alergare, am reuşit după juma' de an să ajung la forma fizică pe care am avut-o când eram elev de liceu. Nu ştiu ce greutate aveam, dar executam nişte mişcări, de care nu credeam că sunt capabil.
         Deoarece acum puteam reda cel puţin 100 de expresii uzuale în Limba Necunoscută, cum generic am hotărât să îi spun, am reuşit să mai dechid câteva încăperi, care nu se vedeau sau se puteau ghici.
         Am spus toate expresiile pe care le-am învăţat, şi...am reuşit.Deschisesem uşa unui depozit, sau aşa ceva, ă, care erau aşezate pe rafturi şi etichetate diferite obiecte, de la cutii sigilate, despre care nu ştiam nimic, până la obiecte al cărui uz îl ştiam şi eu.În fiecare zi stăteam câte o oră cotrăbăind printre ele.




                                                                  2.    Spiriduşul

         

        Printre lucrurile frumos aşezate în depozit, mi-au atras atenţia câteva manechine.Nu ştiu dacă ăsta este termenul corect, dar aceste manechine erau aşezate în piciare, şi nu respecta regula celorlalte exponate, nu aveau nici o notă explicativă, chiar dacă era scrisă în Limba Necunoscută.
      Am pus mâna pe ele, erau dintru-un material moale, ca si cum ar fi fost corpuri umane, dar, mult diferit de designe-ul cunoscut de Pământeni.
      Erau mai mult de zece manechine, dar mie mi-a atras atenţia unul mic, care părea să fie corpul unui om micşorat de trei ori, ce nu cred că avea mai mult de 60-70cm înălţime.
      Timp de trei zile am venit şi am încercat să îmi dau seama ce este cu el.Găsisem şi o papirus explicativ sub suportul pe care era pus, dar, nu prea i-am dat de cap.
       M-am uitat şi la celelate manechine,  nu prea m-au tentat a le atinge, deoarece, unele erau prea groteşti, din punctul meu de vedere, altele erau pur şi simplu uriaşe, având greutătea de zece ori mai mare decât aş fi putut eu manevra.
        Cu piticuţul acela era altceva.Micuţ şi uşor, îl puteam întoarce pe toate feţele, să îl studiez, etc.
         După trei zile mi-a venit o idee.Am luat manechinul şi l-am dus la peretele care corespundea mulajului tipului mic de statură.Pur şi simplu l-am pus cu atenţie în acea cavitate, care l-a primit, de parcă de acolo fusese.
          Preţ de câteva secunde m-am dat înapoi să privesc, dar...corpul dispăruse, lăsând mulajul gol ca mai înainte.
          Am verificat cu mâna întroducând-o în spaţiul liber, nu am mai găsit piticuţul.
          Mi-am făcut treaba pe care o făceam în fiecare zi şi...simţii o schimbare greu sesizabilă.Eram aproape sigur că mai este cineva prin jurul meu, deşi, niciodată nu se auzise vreun zgomot ciudat.
           Am intrat în depozit şi mi-am luat un obiect cu o suprafaţă reflectorizantă  ca o oglindă.De câte ori aveam impresia că sunt urmărit, priveam prin oglină în spatele meu, căutând.
           După câteva zile, am avut certitudinea că ceea ce presupusem era adevărat.Nu am văzut pe nimeni, dar am văzut o mişcare în spatele meu, când eram în depozit, ca şi cun cineva călcase şi lăsase urma paşilor.Bănuiam eu cine putea fi.
          Din nou m-a ajutat depozitul.Am luat cîteva obiecte, printre care şi un bol cu un praf, cu caracteristicile făinii, pe care am avut grijă să îl pun deasupa celorlalte lucruri.Ştiam că de fiecare dată când suspectam că sunt urmărit, eram în acel depozit, aşa că, dacă teoria mea era adevărată, aveam să descoper imediat.
          Am sesizat mişcarea, m-am făcut că scap bolul, care a presurat praful, mai bine decât speram, ocupând toată suprafaţa liberă, de parcă ar fi avut memărie proprie, sau ar fi înţeles planul meu.
           Nu m-am uitat înapio prin oglindă, nici măcar nu am întor capul, dar am înconjurat zona revenind după cinci minute.
           Am avut dreptate.Văzusem nişte urme de paşi, care corespundeau...Piticuţului.
           Fără să mă uit expres la ele, le-am urmărit cum duceau...spre postamentul unde fusese dintotdeauna.Deodată am pus mâinele unde suspectam că este, spunând:
         -Te-am prins hoţomane!

                                                                **


           
       Deşi nu vedeam nimic, totuşi simţii în mâinile mele corpul flexibil ale Piticuţului.Se auzi un sunet, ca şi cum cineva si-ar fi dres  glasul, apoi o voce plăcută spusese:
      --GDGFHHIUşm,. njiutzrtrdzuio98765rv !
      -Ceee? Nu înţeleg nici un cuvânt!
      După o pauză de câteva secunde auzii!
        -Păi cum să mă înţelegi dacă nu eşti setat pe lungimea mea de undă?!?
       Am rămas câteva secunde perplex.Chiar dacă vorbisem, nu mă aşteptasem să mi se şi răspundă în limba părinţilor mei.Aşa că, uimirea mea  era perfect normală.
       -Ce te aşteptai să nu ştiu a comunica pe înţelesul urechilor tale Băştinaşule, spusese Piticuţul uitându-se în ochii mei cu nevinovăţia unui prunc!
       Încă îl ţineam strâns cu mâinile.Realizasem într-un sfârşit, apoi, îi arenjasem acoperământul spunând totodată.
       -Îmi cer scuze pentru modul în care te-am tratat.De vreo jumătate de an nu am vorbit cu nimeni, de când sunt aici izolat.Şi...m-aţi luat prin surprindere.Aveţi scuzele mele!
        Piticul îmi aruncă o privire profundă, care parcă îmi cântărea cuvintele, să vadă cât de sincere erau.Eu am făcut ceea ce ar fi făcut orice om în situaţia mea.I-am prins mâna scuturândui-o spunând:
        -Mă numesc Jack, prietenul dumitale!
        

                                                             ***

         Toţi copii la un moment dat au vrut să aibă câte un prieten mititel cât un spiriduş, şi  eu deasemenea.Nu ştiu de ce, dar acest lucru parcă conferă siguranţă, etc.
          De aceea poate că alesem piticuţul să îl surescitez, deşi, pe atunci nu ştiam că aşa ceva s-ar putea.Şi acest lucru, mi se pare că îmi reuşise.
          -Deci, tu eşti John, dar ce mai eşti în afară de nume?
          Reflectai puţin asupra întrebării.
          -Păi, sunt om, nu sunt de prin aceste  locuri, am venit să îmi caut un rost în lume, am 40 de ani, fără copii, soţia a plecat cu altul.Cam ăsta sunt eu.Dar tu?
         -Eu sunt ceea ce sunt, încă nu am terminat cu tine.Cum de a ajuns trupul tău în acest sanctuar?
         -Accidental!
         -Un răspun cu puţine cuvinte, dar eficient.Ai ajuns accidental, dar ştii ce este acest loc? De ce ai fost acceptat aici?
          Deodată valul pe care îl avusesem peste ochi se ridică şi, datorită unei întrebări, îmi dădui seama de răspunsul pe care îl aveam de mult.
           -Acesta este un loc magic, dacă înţelegeţi cuvântul, iar eu am fost acceptat, pentru că, eu şi locul, avem ceva în comun!
           Piticuţul se uită, ca şi data trecută, adânc în ochii mei, apoi spuse.
           -Ieri, nu aveai acest răspun, dar sunt mulţumit!Acum , răspunde-mi, cine sunt eu!
           Mă gândii preţ de o secundă.Clar că ştiam, ce este, nu cine este!
           -Dumneata, eşti unul din locatarii acestui loc, eşti legat de el, mai mult sau mai puţin.
           -Cuvintele mele ar fi altele, dar sensul ar fi acelaşi.Şi, ce ai de gând să faci?Ai întrebări?
          -Am sute de întrebări, dar mai bine te las pe dumneata să îmi spui ce trebuie!
          -Bine, cum de ai putut intra în locul unde trupul meu îşi făceam somnul? Acest loc se deschide doar o dată pentru o intrare şi o dată pentru o ieşire, şi asta o dată la o Temporadă.Pe tine te-am văzut intrând de mai multe ori.
          -Am încercat toate cuvintele pe care le învăţasen în în Limba Necunoscută, iar acesta s-a deschis.Nimerisem parola!
           -Acest loc are voinţă proprie, se deschide cum vrea el.Dacă aşa a vrut, înseamnă că a avut o raţiune în acest fapt.Deşi, nu înţeleg toate cuvintele tale îmi dau seama ce ai vrut să spui.
           -Nu înţelegeţi, tot ce spun, dar cum de vorbiţi limba mea?
           -Eu nu vorbesc limba ta, nici tu pe a mea.Doar, ne înţelegem,Limba mea este mult prea complicată  pentru a fi învăţată într-o existenţă de Băştinaş!
           Incruntai fruntea.Era destul de complicat fără explicaţii suplimentare!
          Continuă!
          -Locul acesta este de la Început.A fost făcut pentru cei Patru.Apa ,Aer,Foc.Sol.Ei sunt Elementarii, sau ceea ce voi numiţi, Zei!
          Lumea era simplă şi devenise plictisitoare.Zeii zămislesc foarte greu, o dată la un Ciclu, ceea ce înseamnă vreo zece-douăzeci de existenţe băştinaşe.Aşa că, pentru a nu se mai plictisi, au dat suflare pământului şi fiecare Elementar a creat câteva două exemplare din fiecare specie, pe care le-au dus în cele patru colţuri ale lumii voastre.
          Puterea celor patru este magnifică, fiecare dintre ei poate strivi lumea, sau alte lumi, doar cerând a se face acest lucru.Puterea corpurilor fizice sunt pe măsura puterii lor spirituale.Nimic nu a existat şi nu va exista niciunde în Univers ce să poată strica trupurile lor.
         Eu sunt creat de ei, la fel ca cei asemena mie, dar trupul meu nu sunt din acelaşi material, cândva, peste mii de Cicluri, se va disipa.Dar spiritul este din aceeaşi constituţie ca a lor, dar diferit totuşi.
        Trupul mi-a fost creat din această stâncă din care este făcut Sanctuarul, mai exact, din locul unde tu m-ai reactivat.Şi, eu sunt ceea ce s-ar numi, Spiritul Sancuarului, cel care îl animă, Conştiinţa lui, Stăpânul său.Eu sunt partea detaşabilă a acestuia.Şi tot eu, am fost cel care ţi-a permis intrarea aici, deşi am vrut să văd, dacă şi tu ştii asta.
       Spiritul Sancuarului se opri.Profitai de ocazie pentru a -l întreba.
       -Dar unde sunt Zeii acum?
       După o clipă de tăcere, spuse.
       -Aş vrea să ştiu şi eu asta!


                                                                               ****

Adolescenţii!

           Adolescenţii sunt cea mai de neînţeles specie din Galaxie, asta o poate afirma sau confirma oricine, de la Viermele Polar, la Vrabiuţa Elastică.Oricine.
           Aşa că înţelegi acum când spun cât de greu mi-a  fost să intru , încă o dată în Lumea lor, să îmi îndeplinesc Misiunea, şi, cel mai greu, să găsesc Poarta de ieşire, pentru a nu rămâne blocat acolo pentru Veşnicie.Dar, poate la o adică, nu ar fi deloc rău să mai fiu încă o dată în pielea unui Adolescent, chiar dacă mintea mea este mai matură, mai organizată, şi setată pe un mod diferit decât a lor!
           ...alergam ca nebunul într-un cămin în care probabil că dormeau Adolescenţii, deşi nu văzusem deloc tumultul specific lor, alergatul pe holuri, ţipetele de bucurie, care se amestecau cu cele de dezaprobare, sau sunetele de cocoşi în călduri, sau de puicuţe în alergare.Nimic din toate astea, ci doar holuri întunecate, pe care alergam eu mai să îmi rup Adidas-ii.
            Holul făcea pe dreapta, eu după el, am deschis uşa cu fereastră mare de sticlă prin care se vedea afară şi, după ce am câştigat proba de viteză de 400 de metri, se merita să îmi trag sufletul, sau să privesc spre Nr.Doi, care după duduitul din spatele meu ştiam că avea doar o secundă în spatele meu.
          Şi l-am văzut! Poate era mai bine să îmi fi continuat alergarea căci ce am văzut era ceva ce m-a făcut să îmi paralizeze picioarele de frică, şi chiar dacă aş fi vrut  să îmi continui cursa, nu cred că aş fi avut puterea necesară.Bin, cred că şi voi meritaţi a şti ce au văzut ochii mei, deşi cuvintele îmi sunt sărace , nu pot deloc descrie stările prin care am trebut, de la perplexitate la uimire, la frică, la admiraţie, Nici mai mult , nici mai puţin, în faţa mea ...un cocoş, dar nu era un cocoş normal, masculul puicuţeşor pe care le ştim noi din curţile noastre, ci un cocoş înalt, cât un om, subţire, ci piciarele lungi şi atletice, cu un corp fusiform, mult mai subţire decât a unui adult, de fapt, părea un...adolescent, sau poate , un copil, în afara faptului, că avea capul, labele de cocoş şi era dezbrăcat, şi i se vedea...alt cap de cocoş, dar mai mic, cam cât un cap de găină normală, de parcă ar fi capul fratelui său geamăn siamez.Sincer, nu ştiam ce naiba era creatura aia care mă urmărea, mai ales că avea şi o piele de...găină, urâtă, sub care se ghiceau celulele grase de grăsime.Brrrr, ăsta cred că ar fi fosr răspunsul corect pentru anomalia din faţa ochilor mei.Şi o găină sau un cocoş, care are vreo 15 kg, care dacă te urmăreşte, poate că nu te omoară, dar sigur pe poate lovi cu ciocul ala destul de mare şi de puternic!
         După cîteva secunde de pauză, timp în care eu îmi trăsesem sufletul, iar Orătania se uita peste tot, încercând cu creierul ei de găină, să găsească un răspuns la o întrebare, sau poate, avea un răspuns, dar căuta o întrebare.
         Nu am aflat nicioadată dilema Păsării Mutant, deaorece suflul mi-a revenit, bateriile mi s-au reîncarcat, şi cu frica de viitor în suflet, am făcut  la fel ca şi toţi predecesorii mei, care au fost puşi în faţa problemelor, mi-am luat picioarele în spate, sau Tălpăşiţa, mai pe româneşte!
................
          Cu frica în spate, văd în faţa mea o farfurie zburătoare de mică dimensiune, nu mai mare decât un scaun, care trece în zig-zac pe lângă mine, mă depăşeşte, apoi revine.Asta înseamnă un singur lucru: trebuie să prind autobuz...ăăă, OZN-ul , pt că realizez că este singura cale de a scăpa de situaţie, oricare ar fi ea.
         Mă risc, ştiu că este OZN-ul homoxexual, dar, cînd ajunge la mine, pun piciorul pe el, la fel cum a făcut şi partenierul meu de fugă, corpul zburător deşi mai mic decât mine  îşi măreşte volumul, şi...mă înghite, aşa ar fi spus urmăritorii mei dacă ar fi fost interogaţi, sau poate că aşa au spus partenerilor, colegilor, superiorilor, sau părtaşilor...lor!
         Înăuntru este aglomeraţie, erau trei scaune, şi cu mine eram cinci persoane.Eram destul de înghesuiţi, dar de câte ori a ripostat un bărbat cu înclinaţii bisexuale faptul că stă prea aproape de alt bărbat?Pardon, io ripostez, dar ceilalţi, nu!
          Cred că faţa mea era destul de crispată, deoarece cel care era la pupitrul de comandă. îmi spune:
          --Du-te la baie, pari constipat!
          Nu am apucat să spun nimic, când alt tip din formaţia OZN spune:
          --Cu o sută am întreţinut relaţii sexuale inverse.Cu o sută!
          Mă luă cu transpitaţie, ştiind ce proastă reputaţie au OZN-auţii, care răpesc persoanele. fac experienţe pe ei, şi le bagă în funduleţ, fel de fel de sonde.Dacă ar fi foast doar la femei, nu mă interesa, dar am auzit că băgau şi la bărbaţi.Dar ce face omul cu popo-ul lui, îmi este indiferent, atât timp cât nu este vorba de popo-ul meu.
          Uitându-mă la ...salvatori, am văzut că erau umanoizi, la fel ca şi mine, unul cred că avea chiar şi greutatea mea de un porc şi jumătate, în rest, nu arătau deloc cum aş fi crezut că arată un...extraterestru, mi se păreau destul de...tereştri.
           Tipul cel care spusese de 100 de relaţii, continuă:
           --Toţi cei o sută m-au penetrat, se subînţelege , adăugă el cu un gest complice cu ochiul!
           ....................
       
          Greu şi alambicat, complicat şi  încâlcit!
          Adolescenţi, la greu, peste tot, de diferite etnii, aparteneţe diferite,găşti, etc.Nu ştiam cu cine fraternizez, cine este împotrivă, cine nu se împlică, care îmi permit trecerea nestingerit ca şi cum acel colţ de stradă nu ar fi fost al grupului lor, nu în sensul de proprietate, se subînţelege, ci după alte legi nescrise.
etc