...nu ştiu cât mai pot emite în direct până când voi fi prins de autorităţile, oarbe când este de a vedea adevărul, dar care excelează în a executa pănă şi ordinile pe care le-ar da un copil mic, dacă acesta este fiul şefului sau ale căţelului acestuia. De aceeia am ajuns unde am ajuns, deoarece suntem prea săraci sa ne permite să ne pierdem locul de muncă, prea avizi de putere atunci când ni se promite promovarea, prea slabi pentru a ne permite să nu ne tratăm egalul ca pe un infractor care o merită.Niciodată nu vom putea evolua dacă nu devenim conştienţi de faptul că suntem uneltile altora, care nu neapărat trebuie să se fi ridicat din rândul nostru, chgiar dacă noi am fost cei care am peris puerea lor, intr-un mod sau altul.In ultimile zeci de ani am reuşit să depăşim unele ptrejudecăţi şi să schimbăm pe alocuri câteva lucruri, care în unele ţări a fost un foc de paie, dar în altele s-au schimbat lucrurile simţitor pentru unii, în od pozitiv, pentru alţii în mod negativ.
Ce vă voi spune acum sunt sigur că va fi privit cu suspiniune de toţi, deoarece sunt un tip normal fără putere de convingere, adică fără resursele care ar putea să vă facă să vedeţi realitatea.Aş putea avea posibilitatea de a vă convinge, dar asta ar presupune să fac uz de multe tertipluri de care uzează şi cei care vă reprimă, iar atunci, care ar mai fi diferenţa dintre mine şi ei, dacă folosim aceleaşi metode?!?
Dacă o persoană la ăzece mii va crede cele pe care vi le voi descarca acum pe toată reşeau de net din toată lume în zeci de limbi diferite pentru a putea fi înţeles de toţi...
miercuri, 5 iunie 2013
luni, 11 martie 2013
GENTLEMAN and Charlie Chaplin II
Concurs de talente, Anglia!
1. Introducere:
Sute de persoane de toate culorile, vârstele, naţiile erau adunate într- sala foarte largă şi frumoasă din Oxford Street.Zgomotele pe toate tonurile făceau sala să reverbereze într-n mod plăcut, iar culorile diferite care se vedeau peste tot făcea încăperea să arate ca o uriasă floare pestriţă.
Doi tipi care păreau a se detaşa de imensul grup, nu prin faptul că erau altfel îmbracaţi sau că nu stateau şi exersau la intrumente sau nu jonglau fel de fel de obiecte, treceau de la o persoana la alta unul filmând şi punând întrebări tinerilor.Nu are rost să aflăm ce vorbeau, lucrul aceasta nu interesează deocamdată pe nimeni, ei făcând doar un intro pentru a avea o statistică a diferitelor valori pe care le putea avea participanţii.
Părea că fiecare ar fi ajuns la aceiaşi concluzie: porcul se poate îngrăşa în ajun!
2.Concursul propriu-zis!
-Urmatorul, va rog!
In viteză maximă (pentru un om încalţat cu pantofii invers) intră pe scenă un tip echipat a' la Charlie Chaplin, care nu se opri şi ieşi prin partea cealaltă a scenei.Apoi timid îşi scoase uşor capul de după cortină parcă facându-şi curaj să iasă .După câteva tentative care stârniră o tentativa anemică de ras din partea unui spectator, Charlie îşi făcu apariţia în faţa scenei, se clătină de cateva ori , îşi scoase haina care evident că era foarte stâmtă şi scurtă la mâneci, apoi făcu câteva genoflexiuni flexând genunchii în exterior nu în faţă cum face un om normal, roti braţele de câteva ori şi îşi umflase pieptul, fâcând şi câţiva paşi la dreapta şi la stânga cu un pronunţat mers de...cocoş.Făcu mâinile pâlnie, mai făcu vreo trei mişcari pentru aşi drege vocea apoi încercă să vorbească, dar...nu scoase nici un cuvânt!
- Bună ziua dle...
Charlie încerca din nou să vorbească, dar nu scoase nici de această dată vreun cuvânt.Făcu timp de o secundă o faţă ploată, după care fizionomia i se schimbă arătând ca şi cum îi venise o idee.Se îmbrăcă din nou, iar după o secundă scosese un caiet mare cât un caiet studenţesc înclină capul salutând încă o data publicul şi juriul, desfacu caietul pliind coperta peste celelelte foi şi arătă către juriu ce era scris:
-BUNĂ ZIUA TUTUROR, MĂ NUMESC CHARLIE CHAPLIN. Pe foiae era scris cu majuscule aceasta frază!
Membrii juriului zâmbiră o secundă, apoi femeia spusese.
-Va numi Charlie Chaplin, sau îl interpretaţi pe acesta.Şi, de ce nu vorbiţi?
Charlie ţinea caietul la nivelul pieptului, apoi întoarse pagina.Pe ea se putea citi următoarele.
AM ÎNCERCAT SĂ VORBESC, DAR NU POT. AICI AVE'I O COPIE DUPA ID-UL MEU
Cameramanul luă un prim plan cu imaginea arătată şi pe marele monitor instalat deasupra scenei se putea vedea copia unui ID pe care scria Charlie Chaplin, data naşterii etc.
-Mă rog, dacă aşa susţineţi, pentru mine este în regulă.Şi, pentru ce aţi venit în această seară?
-Pentru a câştiga concursul, se înţelege spusese alt membru din juriu, dar...rămâne să vedem dacă veţi trece de prima rundă!
In timp ce vorbiseră cei din juriu, Charlie se uită foarte atent la ei, dar cu o faţă comică, care stârni amuzamentul câtorva persoane.La auzul râsetelor, Charlie făcu binecunoscutele-i reverenţe, trimiţând şi bezele doamnelor şi domnişoarelor, iar după ce juriul termină de vorbit, întoarse pagina şi după cum făcuse şi mai devreme arătă textul care era scris.
+VOM VEDEA. VA ROG SĂ VĂ GÂNDIŢI FIECARE MEMBRU DIN JURIU LA CÂTE UN OBIECT MIC DE CE CULOARE VREŢI, CARE POATE INTRA ÎN PALMA UNUI ADULT.VĂ ROG ÎNCEPEŢI!
Cei trei din juriu făcuseră feţe-feţe, dar în principiu se arătară de acord.Charlie întoarse foaia încă o dată, pe ea scriind... DUMNEATA TE-AI GÂNDIT LA CEVA MAI MARE, DAR FACĂ+SE! 3,2.1!
Charlie se apropie de juriu la trei metri cu palma catre ei, apoi în liniştea mormântală care cuprinse toată sala, deschise palma catre femeia din juriu scoţând o margareta galbenă, ce o puse pe palma stângă care era deschisă, fiecare om putând vedea ce este pe ea, după se uită câtre al treilea membru din juriu, scoţind o radieră de culoare roz, pe care o puse alături de floare şi, uitându-se către cel din mijloc, închise palma , deschizând-o la fel de rapid făcând să apară pe ea...un borcan de dulceaţă de coacăze!
După tăcerea care se instalase cu zece secunde mai devreme, se auzi un ropot de aplauze care ţinură cel puţin un minut.Cu un zâmbet timid Charlie se uita atent la fizionomiile celor din juriu şi înainte de a întrebă cineva ceva, întoarse foaia pe care scria...FII ATENT CE ÎŢI DOREŞTI! Charlie rămase cu palma tot întinsă aplecă capul la nivelul pălmii şi suflă spre obiectele din palma sa, care apoi brusc lăsă palma jos şi...obiectele plutiră lin spre fiecare din juriu. Se auzi cineva care aplăuda din partea dreaptă a cortinei, cineva pe care spectatorii nu îl vedeau, si apoi se auzi un ritm din ce în ce mai alert de tobe, cum se poate auzi la circ, când zgomotul atinde intensitatea maximă, se auzi un ultim bubuit şi...toată lumea care erau cu ochii pe scena avură ocazia să vadă cum protagonistul nostru...dispăru!
1. Introducere:
Sute de persoane de toate culorile, vârstele, naţiile erau adunate într- sala foarte largă şi frumoasă din Oxford Street.Zgomotele pe toate tonurile făceau sala să reverbereze într-n mod plăcut, iar culorile diferite care se vedeau peste tot făcea încăperea să arate ca o uriasă floare pestriţă.
Doi tipi care păreau a se detaşa de imensul grup, nu prin faptul că erau altfel îmbracaţi sau că nu stateau şi exersau la intrumente sau nu jonglau fel de fel de obiecte, treceau de la o persoana la alta unul filmând şi punând întrebări tinerilor.Nu are rost să aflăm ce vorbeau, lucrul aceasta nu interesează deocamdată pe nimeni, ei făcând doar un intro pentru a avea o statistică a diferitelor valori pe care le putea avea participanţii.
Părea că fiecare ar fi ajuns la aceiaşi concluzie: porcul se poate îngrăşa în ajun!
2.Concursul propriu-zis!
-Urmatorul, va rog!
In viteză maximă (pentru un om încalţat cu pantofii invers) intră pe scenă un tip echipat a' la Charlie Chaplin, care nu se opri şi ieşi prin partea cealaltă a scenei.Apoi timid îşi scoase uşor capul de după cortină parcă facându-şi curaj să iasă .După câteva tentative care stârniră o tentativa anemică de ras din partea unui spectator, Charlie îşi făcu apariţia în faţa scenei, se clătină de cateva ori , îşi scoase haina care evident că era foarte stâmtă şi scurtă la mâneci, apoi făcu câteva genoflexiuni flexând genunchii în exterior nu în faţă cum face un om normal, roti braţele de câteva ori şi îşi umflase pieptul, fâcând şi câţiva paşi la dreapta şi la stânga cu un pronunţat mers de...cocoş.Făcu mâinile pâlnie, mai făcu vreo trei mişcari pentru aşi drege vocea apoi încercă să vorbească, dar...nu scoase nici un cuvânt!
- Bună ziua dle...
Charlie încerca din nou să vorbească, dar nu scoase nici de această dată vreun cuvânt.Făcu timp de o secundă o faţă ploată, după care fizionomia i se schimbă arătând ca şi cum îi venise o idee.Se îmbrăcă din nou, iar după o secundă scosese un caiet mare cât un caiet studenţesc înclină capul salutând încă o data publicul şi juriul, desfacu caietul pliind coperta peste celelelte foi şi arătă către juriu ce era scris:
-BUNĂ ZIUA TUTUROR, MĂ NUMESC CHARLIE CHAPLIN. Pe foiae era scris cu majuscule aceasta frază!
Membrii juriului zâmbiră o secundă, apoi femeia spusese.
-Va numi Charlie Chaplin, sau îl interpretaţi pe acesta.Şi, de ce nu vorbiţi?
Charlie ţinea caietul la nivelul pieptului, apoi întoarse pagina.Pe ea se putea citi următoarele.
AM ÎNCERCAT SĂ VORBESC, DAR NU POT. AICI AVE'I O COPIE DUPA ID-UL MEU
Cameramanul luă un prim plan cu imaginea arătată şi pe marele monitor instalat deasupra scenei se putea vedea copia unui ID pe care scria Charlie Chaplin, data naşterii etc.
-Mă rog, dacă aşa susţineţi, pentru mine este în regulă.Şi, pentru ce aţi venit în această seară?
-Pentru a câştiga concursul, se înţelege spusese alt membru din juriu, dar...rămâne să vedem dacă veţi trece de prima rundă!
In timp ce vorbiseră cei din juriu, Charlie se uită foarte atent la ei, dar cu o faţă comică, care stârni amuzamentul câtorva persoane.La auzul râsetelor, Charlie făcu binecunoscutele-i reverenţe, trimiţând şi bezele doamnelor şi domnişoarelor, iar după ce juriul termină de vorbit, întoarse pagina şi după cum făcuse şi mai devreme arătă textul care era scris.
+VOM VEDEA. VA ROG SĂ VĂ GÂNDIŢI FIECARE MEMBRU DIN JURIU LA CÂTE UN OBIECT MIC DE CE CULOARE VREŢI, CARE POATE INTRA ÎN PALMA UNUI ADULT.VĂ ROG ÎNCEPEŢI!
Cei trei din juriu făcuseră feţe-feţe, dar în principiu se arătară de acord.Charlie întoarse foaia încă o dată, pe ea scriind... DUMNEATA TE-AI GÂNDIT LA CEVA MAI MARE, DAR FACĂ+SE! 3,2.1!
Charlie se apropie de juriu la trei metri cu palma catre ei, apoi în liniştea mormântală care cuprinse toată sala, deschise palma catre femeia din juriu scoţând o margareta galbenă, ce o puse pe palma stângă care era deschisă, fiecare om putând vedea ce este pe ea, după se uită câtre al treilea membru din juriu, scoţind o radieră de culoare roz, pe care o puse alături de floare şi, uitându-se către cel din mijloc, închise palma , deschizând-o la fel de rapid făcând să apară pe ea...un borcan de dulceaţă de coacăze!
După tăcerea care se instalase cu zece secunde mai devreme, se auzi un ropot de aplauze care ţinură cel puţin un minut.Cu un zâmbet timid Charlie se uita atent la fizionomiile celor din juriu şi înainte de a întrebă cineva ceva, întoarse foaia pe care scria...FII ATENT CE ÎŢI DOREŞTI! Charlie rămase cu palma tot întinsă aplecă capul la nivelul pălmii şi suflă spre obiectele din palma sa, care apoi brusc lăsă palma jos şi...obiectele plutiră lin spre fiecare din juriu. Se auzi cineva care aplăuda din partea dreaptă a cortinei, cineva pe care spectatorii nu îl vedeau, si apoi se auzi un ritm din ce în ce mai alert de tobe, cum se poate auzi la circ, când zgomotul atinde intensitatea maximă, se auzi un ultim bubuit şi...toată lumea care erau cu ochii pe scena avură ocazia să vadă cum protagonistul nostru...dispăru!
duminică, 10 martie 2013
Gentleman and Charlie Chaplin!!!
O foame la fel de aprigă ca în `44 sau 34,- nu mai tim minte care a fost anul cel mai rău- se lăsă şi peste biata mea famile, aşa ca făcui ce mi-a mai ramas, adică luai un credit de la bancă şi plecai spre ţările calde.Nu avem nici o varianta de suparvieţuire în afara de cei trei sute de euro, pe care trebuia să-i gestionez foarte bine în...urmatorul an. Deci, prevedeam o noua perioada de foame!
Deja mă vedeam dator la bancă şi...să nu mai lungesc.
Aveam o sătpămână de somn la sacul de dormit, mă spălam în râu şi nu reuşisem să muncesc nici macar o zi!!! Căutasem de muncă pe la toate fermele din zona Madridului, şi totalizasem deja peste 100 km mers pe jos .
Ajunsesem într-un oraşel şi după ce petrecui toată ziua prin suburbii după muncă, obosit fiind intrai într+un magazin retro să îmi odihnesc ochii.Nu prea am înţeles bine ce îmi explica bătrînul acela, dar cu doar un euro îmi cumpărai la ofertă superspecială un joben, un frac un pantalon bufant şi un baston, la asta se adăugă şi o trusă de machiat-fardat care nu lipseşte din bagajul unui artist.Limba mea spaniola lăsa de dorit sau poate accentul prea british al bătrînului era mai greu de digerat, de aceia nu înţelesem decăt că acel costum era original ( din anii '20 ) şi că nuş'ce mare actor îl purtase.Cred şi io, la incredibilul preţ de un euro, calitatea face preţul!
Bătrânul mă tot zorea să încerc costunul, care ,,cică îmi vine ca turnat, deşi ştiam că la suta mea de kile aratam ca un adevărat gentelman în vestul sălbatic! Dar să îi fac pe plac, ( abia imi schimbasem şosetele si tricoul, mă băisem în râu) luai hainele şi le îmbrăcai, care...îmi veneau ca turnate, dacă era să ascult laudele moşului.Nu a contenit să laude cum îmi stătea, că parcă mă născusesem în ele, etc aşa că ,deoarece nu puteai să văd cum îmi stau, căci oglindă nu era pe acolo, si ziua permitea să merg îmbracat in haină cu mânecă.
Mi-a plăcut ideea moşului, nu eram la mine în oraş să îmi fie ruşine, aşa că hotărâi să merg îmbrăcat în acea ţinută, şi cu ocazia aceia să văd oraşul şi să îmi cumpăr ceva de ale gurii.
Oprii în faţa unui magazin, deschisesem politicos uşa unei bătrîne să intre, mă oprii în faşa uşii deoarece încercam să îmi amintesc un lucru de care nu eram sigur.Moşul îmi dăduse şi o trusă de machiat, dar vazusem ceva ce pe moment nu înţelesem ce era.Am deschis trusa, care pe lângă pensula, şi căteva culori pentru machiat, mai conţine un compartiment în care găsii perciuni falşi, mustaţă, trei peruci şi ceva ce incercam să definesc ce sunt.Văzui cu stupoare că erau câteva foi subţiri pe care la prima vedere nu îmi dădui seama ce sunt. Acestea erau de diferite culori, alb, culoarea pielii, una culoare închisă, alta culoare galbenă.Îmi trecu prin cap că sunt nişte măşti, care poate că se aplicau pe faţa artistului, sau poate că acesta işi făcea o mască dupa ea.Nu eram expert, aşa că imi selectai una din măşti, pe cea la culoarea pielii, o pusesem pe faţă. mă străbătu un fior de bucurie . şi prima mea senzaţie a fost să mă vadă un prieten să văd de mă recunoaşte.Mă uitai în vitrină, ţi îmi aplicai şi perciunii cât şi o mustaţă care mă făcea să arat ca un veritabil englez de modă veche.Toate aceste pregătiri durară vreo zece minute, timp în care deschisesem uşa la fiecare personă care intra, văcând totodată şi câte o reverenţă im faţa lor, iar la bătrâne chiar îmi scoteam pălăria în faţa lor.Mi se părea amuzant, încercând să o fac pe gentilu'.
Când să intru în magazin, după ce mă uitasem în vitrină mai ceva ca o vadană ce este în prag de căsătorie, înainte de a intra, evident că am permis unor doamne bătrâne să iasă.se facuse ditamai coada, dar deoarece aveam tot timpul din lume, puteam să aştept şi cinci ore.
Prima bătrână iese, apoi îmi spuse:
-Nu am mai văzut de mult un gentelman.Super.Tine asta.
Din reflex luai ce îmi întinse femeia, mă iutai ca prostul la poartă nouă la bancnota de 5 euro pe care mi+o dădu, neînţelegând care era ideea.Braţul stând se întinse din reflex, deschsei uşa la următoarea femeie, alte monede în mâna mea, şi nu realizasem prea bine, când şi a tria persoană îmi pusese zâmbind o monedă de doi euro, iar a patra, mamica şi fetiţa, imi dădu câtreva monede.
Nu am avut curaj să număr banii, dar stiu că nu am mai intrat în acel magazin, dar...am rămas şi am deschi uşa de vreo 500 de ori până cănd magazinul s-a închis pentru pauză!
Am numărat agoniseala, şi în două ore făcusem cât două zile de muncă.Ce înseamnă să fii englez!!!
**************
Norocul meu a fost destul de mare, într-o săptamână agonisind banii pentru două luni de muncă, dar asta nu însemna că nu îmi căutam de muncă.Chiar şi găsisem pentru căteva zile, dar...doar pentru câteva zile.Aşa că...ajunsesem la Madrid după o săptămână de lopatat la bălegar.
Plaza Mayor, vineri la orele 12.
In Madrid sunt foarte multe "Statui vii", caractere de tot felul.La fiecare colţ vezi un Charlie Chaplin, un Spiderman gras care mai cu japca se cere în fotografiile turiştilor şi o mulţime de boschetari care îţi ţin calea să le dai bani.Dar în Plaza Mayor sunt adevăraţii artişti, Statuile, care nu cerşesc bani, ci îi câştigă foarte cinstit, deoarece ai ocazia să vezi prestanţa deosebită cât şi costumaţia pe măsură.Statuile stau, nu mişcă, abia respiră, iar când le laşi o monedă, fiecare îşi face numărul: Don Quijote îşi mişcă calul de parcă ar călări, Pistolarul împuşcă, Frumoasa face o reverenţa.etc.
Mereu mi+au plăcut să îi privesc câteva minute, dar poate o dată dacă am lăsat vreo monedă, asta nu deoarece sunt nesimţitor ci...probabil din zgârcenie!
Îl văzui pe Charlie Chaplin care stătea melancolic aşezat la o măsuţă cu o gheată în faţa-i şi când o persoană îi punea o monedă la cutiuţă, cu furculiţa şi cuţitul se făcea că taie gheata pentru a mînca.
Prestanţă de nota zece.
Dădui un tur pe la toţi mimii, uitându-mă la ei.În faţa lui Charlie s-au orit un grup de cinci persoane care îl fotografiaseră şi discutau destul de zgomotos.
Am scos o monedă mică din buzunarul meu şi uitându-mă ostentativ la grupul de persoane, cu nasul mai sus decât măgarul din animaţia Shrek care îşi spala copitele în apa pe care prietenul să o luase drept supă, mă aşezai păţin mai în spatele lor pe geantă.Aceştia nu prea înţelegeau de ce mă uitase la ei, bolborosiseră în japoneza lor, dar se uitau curioşi să vadă ce fac.
Bocancul meu chiar era rupt, mi se vedea un deget, pantalonii bufanţi nu aratau cele zece kile pe care le pierdui într-o lună, fracul destul de strâmt şi cu mîinile scurte mă făcea fără voia mea să arăt ca Charlie.Nu vorbesc şi de faptul că aveam şi o sfoară care îmi ţinea pantalonii, deoarece cureaua mi se rupsese în acea dimineaţă.Am desfăcut geanta, m-am întors cu spatele la ei, apoi am aruncat o privire pe furiş să văd ce fac, dar la fel de ostentativă, şi am aplecat capul în valiză, aruncând afară câteva boarfe până găsii ce mă interesa iar din cinci in cinci secunde întorceam capul să ma uit la grup.Aceştiea deveniseră mai puţin gălăgioşi, făcând fotografii.Îmi scoasei masca albă şi mustaşa a' la Charlie,pe care mi+o aplicai după ce dădui perciunii, mustaţa şi peruca cu păr lung, şi mă întoarsei brusc spre grup, dar poziţionându+mă în faţa lui Charlie. Arătam aproape la fel ca el, cred, deoarece gălagie se auzi din ce în ce mai mare din grupul de turişti. Mă aşezai cu fundul pe geantă, picior peste picior, scoasei furculiţa şi cuţitul şi mă chinuiam să tai din bocanc.Luai puţină sare şi presărai pe degetul mare care se vedea, apoi scoasei un pahar în care pusesem puţină apa să spăl degetul, asta după ce mă întoarsei de vreo cinci ori făcând nişte grimase a' la Charlie Chaplin.Nu mă uiutai deloc în grup, iar când o făcui mă speriai atâ de tare de numărul foatre mare al lor, încât căzui, luând o poziţie de florări, şi paninai în loc de parcă aşi fi vrut să fug dar nu puteam.Apoi, în hohotele de râs ale audienţei mă aşezai în aceiaşi poziţie ca la început, şi îmi tai mişcările celuilat personaj, care primise o monedă şi îşi făcea numărul.
În trei minute strânsesem peste 60 de turişti care se uitau la ineditul număr aplauzând.
Spaniolii sunt învăţaţi cu Statuile, dar ce făcusem io era diferit: Foarte discret, întorcându+mă cu spatele la ei, scosesem din buzunar o cană care era legată cu sfoară de gătul meu, o întoarsei cu fundul în sus, mă uitai la cele două monede care erau în palmă şi oftând mă dusei spre rivalul meu, dar nu înainte de a mă speria de vreo două ori de zgomotele audienţei, şi oprindu-mă în faţa lui, îi pusesem în cutie, făcui o reverenţă şi...mă întoarsei la mâncatul degetului, nu înainte de a lăsa în faţa grupului cana goală.
Timp de un minut mulţimea a aplăudat fantastic, şi aproape fiecare a introdus monede şi câţiva chiar bancnote, mai cu seamă japonezii.
După ce se sparse grupul, îmi colectai cana care era plina de mărunţi socotind că aveai pe puţin 50 de euro, scoşi în cinci minute.
Luăi vreo zece euro, mă îndreptăi spre colegul meu, care nu primi de la nimeni nimic, îi pusesem o monedă, tipul se mişcă puţin, plecăi, apoi mă întoarsem încă o dată, mai pusesem o monedă, apoi de încă zece ori. lumea încă nu plecase aşa că mai aplăudaseră încă o dată, iar eu, bineînţeles că mă speriai din nou, dar alte mişcări, dar totul specific lui Charlie, sau aşa cum credeam io că a fi făcut.
După ce îmi stânsei bagajul, mă uiati după grupul de japonezi care parcă ocoleau pe acel Spiderman gras şi agasant. Io mă dusesem rapid în faţa lor, mă aplecai încă o dată în faţa bagajului, şi în trei secunde aveam alta faţă şi eram dezbracăt în indispensabili şi bluza de corp, care nu erau prea curate, se înţelege. Mă oprii în faţa lui Spiderman, mă pusesem în chilostei şi cu frică îi aruncai o monedă, care culmea intrase în cutia pe care acesta o avea în mână. Acesta îmi mulţumi dezgustător cu o gestică de om beat şi ostentativ. Eu încercai să menţin distanţa de 10 metri, iar când acesta nu se uita, mă ţineam cu degetele de nas, şi dădeam cu mâna parcă a alunga mirosul greu, iar grupul de japonezie era în culmea veseliei. Când Spider căuta alt client pentru a mai încasa o monedă, io mă schimonoseam în spatele lui la fel ca detectivu lu' Peşte când era în cort cu şeful de trib, când acesta se chinuia să se aplece în genunchi cu mare greutate căci, şi el era cât o tonă. Cînd grasul venea câtre mine mai aruncam câte o moneda, care ca prin farmec de fiecare dată intra în cutia acestuia. Când întorcea capul io făcean scheme a' la Spiderman la fel de bine reuşite ca în film, de parcă spuneai că erau efecte speciale.Punctul culminant a fost când mă urcai pe un stâlp la fel ca Omul şi mă aruncai pe spate făcând un salt peste cap căzând în poziţia de apărare a acestuia.
Nu ştiu dacă erau aceiaşi oameni adunaţi, dar io parcă o luasem în serios disputa cu acel Spiderman patetic şi jegos care făcea de râs pe toţi purtătorii de colanţi, negativi sau pozitivi cum ar fi fost.
Japonezii se distrau la maxim, filmând fiecare mişcare pe care o făceam io.
Deşi nu făcusei nici o chetă, lumea se bucurase de spectacol la fel de mult ca la precedentul.
Nu trecuse un sfert de oră de când începuse totul când văzui un ţigan care cânta la ţambal. Parcă eram un magnet pentru japonezi, şi mă apropiai de grupul care se făcea din ce în ce mai mare.Un japonez văzând că vin şi io, mă filma pe mine în loc să înregisreze prestanţa ţambalistului.Io mă echipasem din nou ca Gentelman, ascultai două secunde ce ţămbălea ţiganul acolo, apoi dregându+mi glasul începui să când cu un puternic timbru o melodie pe care o ştiam dar...nu îmi aminteam bine de unde. După doar trizeci de secunde toată lumea aplauda la unison, pentru că vreo 20 de persoane văzuseră prestaţiile trecute.După ce terminai melodia, salutai pe toţi scoţând pălaria din cap în faţa doamnelor şi domnişoarelor. Ca prin minune cana a apărut, şi aproape la fel de repede s-a umplut pe jumătate.
Părăsii grupul apropiindu-mă de un pictor care făcea caricaturi şi portrete.acesta avea zeci de tablouri în faţă, la fel ca şi zeci de culori.
Mă uitai cu interes la o caricatură, şi parcă nu observai grupul de japonezi care parcă mă urmăreau.M-am aşezat pe geanta la 10 metri de caricaturist, am controlat în bagaj, am scos un creion, m-am uitat pe jos după o coală de hărtie pe care vântul care parcă ţinea cu mine în acea zi a adus-o în mîna mea.S-a auzit un murmur de uimire de la grupul de japonezi deoarece io întinsesem mâna şi...fără a vedea foaia de hârtie o prinsesem din aer.Cred că ei socotiseră că era un număr de magie, pentru că aşa şi arata!
Scoasei un creion şi trei carioci, pusei curu pe bagaj, luai meniul chelneriţei care trecea pe lângă mine,mă uitai la caricaturist şi cu mişcări uşoare, apoi din ce în ce mai rapide şi agresive, schimbai pe rând cariocile, folosind câte două şi chiar câte trei deodată timp de un minut.După ce minutul se scursese, mă dădui puţin în spate pentru a contempla opera pe care o făcusem.Se auzi un murmur apoi un japonez mă întrebă într-o engleză foarte bună:
- Câţi bani să ăţi dau pentru a obţine acest desen?
-Cât crezi că face, atâta să dai!
Tipul îmi pusese în cutia devenită celebră, şi probabil că se întrebau în limba lor cum de reuşisem într-un singur minut să desenez cinci feţe de japonezi în prim plan care se uitau peste umărul meu, si care se vedea că...desenam cinci japonezi.Desenul fusese destul de precis, tipul care l-a cumpărat spunând:
-Am fost şi am întrebat pe caricaturist câţi bani ar costa să deseneze astea şi în cât timp poate el să o execute.A răspus că ar costa 20 de euro şi că poate cel mai rapid în jumatate de oră, iar dacă nu foloseşte modelele umane să se uite, nu garantează că poate ieşi!!!
Când au vâzut că eu deja mă oprisem în faţa unei Statui ce reprezenta o femeie frumoasă, toată galeria de peste o sută de persoane se mutaseră o dată cu mine, aşteptând să vadă ce aveam de gând să fac, iar io îmbracat din nou ca Charlie Chaplin mă înghesuii pe bagaj şi adormii!!!
************************
Deja mă vedeam dator la bancă şi...să nu mai lungesc.
Aveam o sătpămână de somn la sacul de dormit, mă spălam în râu şi nu reuşisem să muncesc nici macar o zi!!! Căutasem de muncă pe la toate fermele din zona Madridului, şi totalizasem deja peste 100 km mers pe jos .
Ajunsesem într-un oraşel şi după ce petrecui toată ziua prin suburbii după muncă, obosit fiind intrai într+un magazin retro să îmi odihnesc ochii.Nu prea am înţeles bine ce îmi explica bătrînul acela, dar cu doar un euro îmi cumpărai la ofertă superspecială un joben, un frac un pantalon bufant şi un baston, la asta se adăugă şi o trusă de machiat-fardat care nu lipseşte din bagajul unui artist.Limba mea spaniola lăsa de dorit sau poate accentul prea british al bătrînului era mai greu de digerat, de aceia nu înţelesem decăt că acel costum era original ( din anii '20 ) şi că nuş'ce mare actor îl purtase.Cred şi io, la incredibilul preţ de un euro, calitatea face preţul!
Bătrânul mă tot zorea să încerc costunul, care ,,cică îmi vine ca turnat, deşi ştiam că la suta mea de kile aratam ca un adevărat gentelman în vestul sălbatic! Dar să îi fac pe plac, ( abia imi schimbasem şosetele si tricoul, mă băisem în râu) luai hainele şi le îmbrăcai, care...îmi veneau ca turnate, dacă era să ascult laudele moşului.Nu a contenit să laude cum îmi stătea, că parcă mă născusesem în ele, etc aşa că ,deoarece nu puteai să văd cum îmi stau, căci oglindă nu era pe acolo, si ziua permitea să merg îmbracat in haină cu mânecă.
Mi-a plăcut ideea moşului, nu eram la mine în oraş să îmi fie ruşine, aşa că hotărâi să merg îmbrăcat în acea ţinută, şi cu ocazia aceia să văd oraşul şi să îmi cumpăr ceva de ale gurii.
Oprii în faţa unui magazin, deschisesem politicos uşa unei bătrîne să intre, mă oprii în faşa uşii deoarece încercam să îmi amintesc un lucru de care nu eram sigur.Moşul îmi dăduse şi o trusă de machiat, dar vazusem ceva ce pe moment nu înţelesem ce era.Am deschis trusa, care pe lângă pensula, şi căteva culori pentru machiat, mai conţine un compartiment în care găsii perciuni falşi, mustaţă, trei peruci şi ceva ce incercam să definesc ce sunt.Văzui cu stupoare că erau câteva foi subţiri pe care la prima vedere nu îmi dădui seama ce sunt. Acestea erau de diferite culori, alb, culoarea pielii, una culoare închisă, alta culoare galbenă.Îmi trecu prin cap că sunt nişte măşti, care poate că se aplicau pe faţa artistului, sau poate că acesta işi făcea o mască dupa ea.Nu eram expert, aşa că imi selectai una din măşti, pe cea la culoarea pielii, o pusesem pe faţă. mă străbătu un fior de bucurie . şi prima mea senzaţie a fost să mă vadă un prieten să văd de mă recunoaşte.Mă uitai în vitrină, ţi îmi aplicai şi perciunii cât şi o mustaţă care mă făcea să arat ca un veritabil englez de modă veche.Toate aceste pregătiri durară vreo zece minute, timp în care deschisesem uşa la fiecare personă care intra, văcând totodată şi câte o reverenţă im faţa lor, iar la bătrâne chiar îmi scoteam pălăria în faţa lor.Mi se părea amuzant, încercând să o fac pe gentilu'.
Când să intru în magazin, după ce mă uitasem în vitrină mai ceva ca o vadană ce este în prag de căsătorie, înainte de a intra, evident că am permis unor doamne bătrâne să iasă.se facuse ditamai coada, dar deoarece aveam tot timpul din lume, puteam să aştept şi cinci ore.
Prima bătrână iese, apoi îmi spuse:
-Nu am mai văzut de mult un gentelman.Super.Tine asta.
Din reflex luai ce îmi întinse femeia, mă iutai ca prostul la poartă nouă la bancnota de 5 euro pe care mi+o dădu, neînţelegând care era ideea.Braţul stând se întinse din reflex, deschsei uşa la următoarea femeie, alte monede în mâna mea, şi nu realizasem prea bine, când şi a tria persoană îmi pusese zâmbind o monedă de doi euro, iar a patra, mamica şi fetiţa, imi dădu câtreva monede.
Nu am avut curaj să număr banii, dar stiu că nu am mai intrat în acel magazin, dar...am rămas şi am deschi uşa de vreo 500 de ori până cănd magazinul s-a închis pentru pauză!
Am numărat agoniseala, şi în două ore făcusem cât două zile de muncă.Ce înseamnă să fii englez!!!
**************
Norocul meu a fost destul de mare, într-o săptamână agonisind banii pentru două luni de muncă, dar asta nu însemna că nu îmi căutam de muncă.Chiar şi găsisem pentru căteva zile, dar...doar pentru câteva zile.Aşa că...ajunsesem la Madrid după o săptămână de lopatat la bălegar.
Plaza Mayor, vineri la orele 12.
In Madrid sunt foarte multe "Statui vii", caractere de tot felul.La fiecare colţ vezi un Charlie Chaplin, un Spiderman gras care mai cu japca se cere în fotografiile turiştilor şi o mulţime de boschetari care îţi ţin calea să le dai bani.Dar în Plaza Mayor sunt adevăraţii artişti, Statuile, care nu cerşesc bani, ci îi câştigă foarte cinstit, deoarece ai ocazia să vezi prestanţa deosebită cât şi costumaţia pe măsură.Statuile stau, nu mişcă, abia respiră, iar când le laşi o monedă, fiecare îşi face numărul: Don Quijote îşi mişcă calul de parcă ar călări, Pistolarul împuşcă, Frumoasa face o reverenţa.etc.
Mereu mi+au plăcut să îi privesc câteva minute, dar poate o dată dacă am lăsat vreo monedă, asta nu deoarece sunt nesimţitor ci...probabil din zgârcenie!
Îl văzui pe Charlie Chaplin care stătea melancolic aşezat la o măsuţă cu o gheată în faţa-i şi când o persoană îi punea o monedă la cutiuţă, cu furculiţa şi cuţitul se făcea că taie gheata pentru a mînca.
Prestanţă de nota zece.
Dădui un tur pe la toţi mimii, uitându-mă la ei.În faţa lui Charlie s-au orit un grup de cinci persoane care îl fotografiaseră şi discutau destul de zgomotos.
Am scos o monedă mică din buzunarul meu şi uitându-mă ostentativ la grupul de persoane, cu nasul mai sus decât măgarul din animaţia Shrek care îşi spala copitele în apa pe care prietenul să o luase drept supă, mă aşezai păţin mai în spatele lor pe geantă.Aceştia nu prea înţelegeau de ce mă uitase la ei, bolborosiseră în japoneza lor, dar se uitau curioşi să vadă ce fac.
Bocancul meu chiar era rupt, mi se vedea un deget, pantalonii bufanţi nu aratau cele zece kile pe care le pierdui într-o lună, fracul destul de strâmt şi cu mîinile scurte mă făcea fără voia mea să arăt ca Charlie.Nu vorbesc şi de faptul că aveam şi o sfoară care îmi ţinea pantalonii, deoarece cureaua mi se rupsese în acea dimineaţă.Am desfăcut geanta, m-am întors cu spatele la ei, apoi am aruncat o privire pe furiş să văd ce fac, dar la fel de ostentativă, şi am aplecat capul în valiză, aruncând afară câteva boarfe până găsii ce mă interesa iar din cinci in cinci secunde întorceam capul să ma uit la grup.Aceştiea deveniseră mai puţin gălăgioşi, făcând fotografii.Îmi scoasei masca albă şi mustaşa a' la Charlie,pe care mi+o aplicai după ce dădui perciunii, mustaţa şi peruca cu păr lung, şi mă întoarsei brusc spre grup, dar poziţionându+mă în faţa lui Charlie. Arătam aproape la fel ca el, cred, deoarece gălagie se auzi din ce în ce mai mare din grupul de turişti. Mă aşezai cu fundul pe geantă, picior peste picior, scoasei furculiţa şi cuţitul şi mă chinuiam să tai din bocanc.Luai puţină sare şi presărai pe degetul mare care se vedea, apoi scoasei un pahar în care pusesem puţină apa să spăl degetul, asta după ce mă întoarsei de vreo cinci ori făcând nişte grimase a' la Charlie Chaplin.Nu mă uiutai deloc în grup, iar când o făcui mă speriai atâ de tare de numărul foatre mare al lor, încât căzui, luând o poziţie de florări, şi paninai în loc de parcă aşi fi vrut să fug dar nu puteam.Apoi, în hohotele de râs ale audienţei mă aşezai în aceiaşi poziţie ca la început, şi îmi tai mişcările celuilat personaj, care primise o monedă şi îşi făcea numărul.
În trei minute strânsesem peste 60 de turişti care se uitau la ineditul număr aplauzând.
Spaniolii sunt învăţaţi cu Statuile, dar ce făcusem io era diferit: Foarte discret, întorcându+mă cu spatele la ei, scosesem din buzunar o cană care era legată cu sfoară de gătul meu, o întoarsei cu fundul în sus, mă uitai la cele două monede care erau în palmă şi oftând mă dusei spre rivalul meu, dar nu înainte de a mă speria de vreo două ori de zgomotele audienţei, şi oprindu-mă în faţa lui, îi pusesem în cutie, făcui o reverenţă şi...mă întoarsei la mâncatul degetului, nu înainte de a lăsa în faţa grupului cana goală.
Timp de un minut mulţimea a aplăudat fantastic, şi aproape fiecare a introdus monede şi câţiva chiar bancnote, mai cu seamă japonezii.
După ce se sparse grupul, îmi colectai cana care era plina de mărunţi socotind că aveai pe puţin 50 de euro, scoşi în cinci minute.
Luăi vreo zece euro, mă îndreptăi spre colegul meu, care nu primi de la nimeni nimic, îi pusesem o monedă, tipul se mişcă puţin, plecăi, apoi mă întoarsem încă o dată, mai pusesem o monedă, apoi de încă zece ori. lumea încă nu plecase aşa că mai aplăudaseră încă o dată, iar eu, bineînţeles că mă speriai din nou, dar alte mişcări, dar totul specific lui Charlie, sau aşa cum credeam io că a fi făcut.
După ce îmi stânsei bagajul, mă uiati după grupul de japonezi care parcă ocoleau pe acel Spiderman gras şi agasant. Io mă dusesem rapid în faţa lor, mă aplecai încă o dată în faţa bagajului, şi în trei secunde aveam alta faţă şi eram dezbracăt în indispensabili şi bluza de corp, care nu erau prea curate, se înţelege. Mă oprii în faţa lui Spiderman, mă pusesem în chilostei şi cu frică îi aruncai o monedă, care culmea intrase în cutia pe care acesta o avea în mână. Acesta îmi mulţumi dezgustător cu o gestică de om beat şi ostentativ. Eu încercai să menţin distanţa de 10 metri, iar când acesta nu se uita, mă ţineam cu degetele de nas, şi dădeam cu mâna parcă a alunga mirosul greu, iar grupul de japonezie era în culmea veseliei. Când Spider căuta alt client pentru a mai încasa o monedă, io mă schimonoseam în spatele lui la fel ca detectivu lu' Peşte când era în cort cu şeful de trib, când acesta se chinuia să se aplece în genunchi cu mare greutate căci, şi el era cât o tonă. Cînd grasul venea câtre mine mai aruncam câte o moneda, care ca prin farmec de fiecare dată intra în cutia acestuia. Când întorcea capul io făcean scheme a' la Spiderman la fel de bine reuşite ca în film, de parcă spuneai că erau efecte speciale.Punctul culminant a fost când mă urcai pe un stâlp la fel ca Omul şi mă aruncai pe spate făcând un salt peste cap căzând în poziţia de apărare a acestuia.
Nu ştiu dacă erau aceiaşi oameni adunaţi, dar io parcă o luasem în serios disputa cu acel Spiderman patetic şi jegos care făcea de râs pe toţi purtătorii de colanţi, negativi sau pozitivi cum ar fi fost.
Japonezii se distrau la maxim, filmând fiecare mişcare pe care o făceam io.
Deşi nu făcusei nici o chetă, lumea se bucurase de spectacol la fel de mult ca la precedentul.
Nu trecuse un sfert de oră de când începuse totul când văzui un ţigan care cânta la ţambal. Parcă eram un magnet pentru japonezi, şi mă apropiai de grupul care se făcea din ce în ce mai mare.Un japonez văzând că vin şi io, mă filma pe mine în loc să înregisreze prestanţa ţambalistului.Io mă echipasem din nou ca Gentelman, ascultai două secunde ce ţămbălea ţiganul acolo, apoi dregându+mi glasul începui să când cu un puternic timbru o melodie pe care o ştiam dar...nu îmi aminteam bine de unde. După doar trizeci de secunde toată lumea aplauda la unison, pentru că vreo 20 de persoane văzuseră prestaţiile trecute.După ce terminai melodia, salutai pe toţi scoţând pălaria din cap în faţa doamnelor şi domnişoarelor. Ca prin minune cana a apărut, şi aproape la fel de repede s-a umplut pe jumătate.
Părăsii grupul apropiindu-mă de un pictor care făcea caricaturi şi portrete.acesta avea zeci de tablouri în faţă, la fel ca şi zeci de culori.
Mă uitai cu interes la o caricatură, şi parcă nu observai grupul de japonezi care parcă mă urmăreau.M-am aşezat pe geanta la 10 metri de caricaturist, am controlat în bagaj, am scos un creion, m-am uitat pe jos după o coală de hărtie pe care vântul care parcă ţinea cu mine în acea zi a adus-o în mîna mea.S-a auzit un murmur de uimire de la grupul de japonezi deoarece io întinsesem mâna şi...fără a vedea foaia de hârtie o prinsesem din aer.Cred că ei socotiseră că era un număr de magie, pentru că aşa şi arata!
Scoasei un creion şi trei carioci, pusei curu pe bagaj, luai meniul chelneriţei care trecea pe lângă mine,mă uitai la caricaturist şi cu mişcări uşoare, apoi din ce în ce mai rapide şi agresive, schimbai pe rând cariocile, folosind câte două şi chiar câte trei deodată timp de un minut.După ce minutul se scursese, mă dădui puţin în spate pentru a contempla opera pe care o făcusem.Se auzi un murmur apoi un japonez mă întrebă într-o engleză foarte bună:
- Câţi bani să ăţi dau pentru a obţine acest desen?
-Cât crezi că face, atâta să dai!
Tipul îmi pusese în cutia devenită celebră, şi probabil că se întrebau în limba lor cum de reuşisem într-un singur minut să desenez cinci feţe de japonezi în prim plan care se uitau peste umărul meu, si care se vedea că...desenam cinci japonezi.Desenul fusese destul de precis, tipul care l-a cumpărat spunând:
-Am fost şi am întrebat pe caricaturist câţi bani ar costa să deseneze astea şi în cât timp poate el să o execute.A răspus că ar costa 20 de euro şi că poate cel mai rapid în jumatate de oră, iar dacă nu foloseşte modelele umane să se uite, nu garantează că poate ieşi!!!
Când au vâzut că eu deja mă oprisem în faţa unei Statui ce reprezenta o femeie frumoasă, toată galeria de peste o sută de persoane se mutaseră o dată cu mine, aşteptând să vadă ce aveam de gând să fac, iar io îmbracat din nou ca Charlie Chaplin mă înghesuii pe bagaj şi adormii!!!
************************
miercuri, 6 februarie 2013
Socoteala corecta!
...un pumn la cap, altul la ficat!
Tanarul se apleca sub ploaia de lovituri care vinea din partea adversarilor.Nici nu avuse timp sa realizeze ce doreu acestia, sau ce anume ii spusesera, ca in urmatoarea secunda se simti ca ...in iad, daca asa se simtea careva care , pentru prima oara in viata lua o bataie sora cu moarte.
I se paruse o eternitate de la primul pumn, nici nu stia daca il mai durea de parca se obisnuise cu durerea.Stia ca nu trecuse mai mult de un minut, dar cand iei bataie timpul parca se opreste si crezi ca trece o ora cele cateva zeci de secunde.Mare noroc avuse de persoana care trecuse pe langa ei, un adult, pe care il vazu ca se baga intre adversarii lui cu tupeu, inbrancindu-l chiar pe unul dintre ei.Abia acu` dupa ce tipii se orisera parca simti cum i se mareste capul, unflandu-se pe secunda ce trecea.nu stia daca mai urma si runda urmatoare, zavu mecanic cum noul venit scoase o bancota mare din portofel intimnzand-o tipilor care se uitasera doua secunde unul la altul, luaara bancota si plecara.Auzi ca prin vis ca adultul ii spusese sa se grabeasca ca nu stia daca ceilalti aveau sa fie multumiti.
--Tinere, imi datorezi 100 de lei pentru ca ti-am platit datoria pe vare acestia spuneau ca o ai la ei.Auzi comedie, sa te bata pentru mai putin de jumatate din minimul de amenda pe care v-ar fi dat-o politia daca va prindea.Ciudata specie!
--Nu stiou despre ce datorie spuneti, sau ce voiau aceia, dar daca tot m-ati scapat de bataie, daca pot spune asa, ca mi-am luat-o urat, sa mergem acasa ca sa va platesc.Si, scuzati-ma ca nu v-am multumit.
;;;;;;;;
...si dupa cum iti spuneam, tinerii l-au batut destul de bine pe pacaliciul acela, i-am platit de la mine pentru serviciu, si chiar am fost acasa la pusti si mi-a platit banii, de fapt...cred ca el si-a platit tipii pe care l-au bataut!!!
Tanarul se apleca sub ploaia de lovituri care vinea din partea adversarilor.Nici nu avuse timp sa realizeze ce doreu acestia, sau ce anume ii spusesera, ca in urmatoarea secunda se simti ca ...in iad, daca asa se simtea careva care , pentru prima oara in viata lua o bataie sora cu moarte.
I se paruse o eternitate de la primul pumn, nici nu stia daca il mai durea de parca se obisnuise cu durerea.Stia ca nu trecuse mai mult de un minut, dar cand iei bataie timpul parca se opreste si crezi ca trece o ora cele cateva zeci de secunde.Mare noroc avuse de persoana care trecuse pe langa ei, un adult, pe care il vazu ca se baga intre adversarii lui cu tupeu, inbrancindu-l chiar pe unul dintre ei.Abia acu` dupa ce tipii se orisera parca simti cum i se mareste capul, unflandu-se pe secunda ce trecea.nu stia daca mai urma si runda urmatoare, zavu mecanic cum noul venit scoase o bancota mare din portofel intimnzand-o tipilor care se uitasera doua secunde unul la altul, luaara bancota si plecara.Auzi ca prin vis ca adultul ii spusese sa se grabeasca ca nu stia daca ceilalti aveau sa fie multumiti.
--Tinere, imi datorezi 100 de lei pentru ca ti-am platit datoria pe vare acestia spuneau ca o ai la ei.Auzi comedie, sa te bata pentru mai putin de jumatate din minimul de amenda pe care v-ar fi dat-o politia daca va prindea.Ciudata specie!
--Nu stiou despre ce datorie spuneti, sau ce voiau aceia, dar daca tot m-ati scapat de bataie, daca pot spune asa, ca mi-am luat-o urat, sa mergem acasa ca sa va platesc.Si, scuzati-ma ca nu v-am multumit.
;;;;;;;;
...si dupa cum iti spuneam, tinerii l-au batut destul de bine pe pacaliciul acela, i-am platit de la mine pentru serviciu, si chiar am fost acasa la pusti si mi-a platit banii, de fapt...cred ca el si-a platit tipii pe care l-au bataut!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)