duminică, 9 septembrie 2012

Începutul...

          ...aveam doar 14 ani şi tocami fusesem selectaţ  împreună cu încă vreo şase-şapte puştani din clasa a noua la echipa de lupte greco-romane. Îmi amintesc primul antrenament când am ridcat la piept o halteră de 54 de kg, iar cea de 57 nu am reuşit, deşi unul din colegii mei o ridicase...sau poate doi, nu mai reţin.Aveam 59 de kg, iar tipul care o ridicase era de vreo 68-70 kg, şi cu vreo 10 cm mai înalt.Realizam că un tip mai înalt, poate ridica şi mai mult, dacă era mai greu corporal.Unul din băieţi era un adevărat gigant peste 185 cm şi cred că avea vreo 80 kg.Nu ştiu dacă î ncercasesă ridice sau cât reuşise , ştiu doar că după doi ani căntărea peste 100 kg, iar la maturitate vreo 130.Asta nu înseamnă că la ridicat era prea puternic, după doi ani am ridicat haltera lui care avea baza plus trei discuri de cinci pe o parte, deci, vreo 80 kg.
        Acesta a fost primul meu contact cu halteele, deci, nu eram nici prea puternic, dar nici prea slab.Îmi amintesc că în cele patru luni de antrenamente de lupte aveam un partenier de antenament din aceiaşi generaţie care la 75 kg ridica 44 într-un singur braţ deasupa capului.  Nu mai spun că văzusem un senior, cred de puţin peste 20 de ani şi vreo 65 kg, dar mărunţel, care ridicase uşor 100 la piept.
      Dar să lăsăm aceste chestii, sunt irelevante pentru noi,  doresc să-mi reamintesc despre primele momente de sport din viaţa mea.
        După patru luni m-am lăsat, apoi la prrofesională am făcut rost de ceva discuri şi o bară, cred că aveam 16 ani, şi făceam împins de pe podea, exerciţiu pentru piept.Oricum din clasa a opta începusem să fac flotări, iar în  fiecare zi făceam mai mut cu o repetare, aşa că...îmi amintesc că la un antrenament de lupte făusem 50 sau 80 într-o serie.Totuşi trăiesc cu impresia că înaite de liceu reuisem să fac 80, dar poate fac confuzie.
       Cert e fapul că vărul meu, mai mic decât  mine, mi l-a arătat pe viitorul lui cumnat spunând.
       --Tipul acesta practică lupte, are 57 kg, este la profesională şi ridcă 77 kg deasupra capului!
        M-am uitat la mărunţelul din faţa mea care era doar fibră. şi acu' a 41 de ani arată la fel, cred că are 66 de kile dar...cred că mai face semi-tracţini într-un braţ.
        --Păi în acest caz, dacă el ridică această greutate la piept, io o ridic deasupa capului!
          Nu ştiu de de am făcut acea afirmare, cred că mai mă antrenam cu halterele ala care totalizau vreo 38-40 kg.Nu mai reţin amănuntele, dar ştiu că am dat curs cu prima ocazie, şi am fost la sala acestuia de forţă, care era separată dar în incinta complexului de lupte, sala nu avea antrenor dimineaţa, aşa că nu mi-a fost greu să intru.
        Îmi amintesc că fusesem dea la Motru, după priml an de profesională, în 1988,   acolo reuşind să impresionez un grup de gura-cască ce se adunaseră, în prima zi, în faţa unor haltere, una de vreo 70 cum evaluasem noi, iar alta mai grea, peste sutx1ă, cum spuneam noi.Am ridicat uşor deasupra capului aia de 70, care, nu cred că aveamai mult de 55 dacă ar fi să o evauez acu.La început am ridicat-o de patru ori, find tipul care a ridiat cel mai mult, la doar 66 cât cântăream.După o lună şi ceva o ridicam de 10 ori, dar cu explozie, asta însemnând cam 15-20 kg mai puţin dacă aş f lucrat ueri crect ca un culturist.
    M-am antrenat cu un tip care practica box, 75 kg, dar înalt, şi încă vreo trei inşi din aproape 100 care ridicaseră greutatea respectivă.Greutatea putea avea şi 65, se poate, deoarece nu puteam compara cu altă greutate cu care lucrasem în ultma vreme.
       Cert e faptul că, revenind la pariul cu vărul meu, eu eram convis că, ridicasem cândva 70 de 10 ori, deci 77 ar fi trebuit să ridic.
       Ştiu că am ridicat 60, apoi 70, apoi 78, şi am încercat apoi la 80, da nu mai ştiu, cred că am ridicat doar la piept, deasupra ridicasem sigur 77.Cred că ridicasem 87,5 la piept, după metoda pe care mi-o arătase cunatul vărului meu
         Am făcut căteva antrenamente, ajunsesem la 95 , dar renunţasem după căteva zile, deoarece nu mă încălzeam cum trebuia şi căpătasem o durere lombară care m-a ţinut câteva luni, cred.
        Apoi la 17 ani am fost la o   sală de forţă unde mergea un coleg de al meu cu care fregventam cursurile serale de liceu.Îmi amintesc ca primele antrenamente la piept am făcut cu 40. apoi 50, 60 , iar ultima serie două repetări cu 70, iar un tip de veo 30 de ani, a rămas surprins, după spusele lui eram puternic, deoarece el, făcea doar vreo 10 reptari cu 70, şi avea cca. 90 kg.
        Nu cred că mă antrenasem mai mult de o lună sau două, deoarece era la modă să faci o lună de sală.
                          

duminică, 2 septembrie 2012

Colecţionarul de arici!!!

...nu îl ştii pe Gheorghe, vecinul meu care este lefegiu la o firmă arabă, dar care are sediul în oraşul vecin, că unde locuieşte el, nu e loc de o frmă aşa de mare .Dacă nu îl ştii îţi spun el despre el.
     Are acasă ca animal de companie...arici.Da, ai auzit bine, are arici!Auzi mă, el să aibă animale de companie, el, pe care eu, l-am văzut de cel puţin trei ori cum a dat câte un şut căţelului doamnei Maricica , de la etajul doi, şi a prins motanul lu' dom doctor Lupaşcu şi cu o bucată de liţă l-a decoiat, că făcea prea mult tam-tam nopţie?!?Aş putea să mai spun încă cel puţin cinci cazuri în care a arătat că este foarte crud cu animalele, inclusiv cu câinele mamei sale, pe care l-a bătut de l-a luat Benga.
     No aştia mai mici şi mai proşti din cartier, chiar am us pariu pe o beşică nouă la 40 de lei, care avea să ale primul, câştiga, evident, de ce acest Gheorghe are arici, sau...de ce îi plac, sau , de unde dracul a făcut rost de ei.
     Ne-am interesa la cele două Pet-uri din oraş dacă au, au avut, sau vor avea arici.Răspunsul a fost nu, un nu categoric, chiar la Pet-ul din Centru Vechi, vânzătorul a ţiut exprs să întăracă spusele cu câte un şut în cururile a doi dintre noi, care nu au avut loc suficient să o şteargă afară.
      Am trecut aoi la căutarea pe internet a locurilor unde puteau fi găsite aceste creaturi ciudate, în afară de pădure, se înţelege.
       După o săptămână, interesul pierise, până când soluţia a venit de la cineva la care nu ne-am fi aşteptat, de la bastardu' lu' Ghe.care spusese că l-a auzit cu urechil lui pe Ghe. când îi spusese femeia, că în timp ce se uşurase la pădure ceva a înţepat-o la curuţ, şi când s-a ridicat speriată şi ofuscată a văzut acel arici draguţ, care pesemne că avea chiar acolo culcuş, sau îşi căuta de ...lucru. La care Ghe, nostalgic spusese...Femeie, tu te-ai dus la muncă, dar ai cules arici cu curul!