Acest material este un pamflet.Orice asemanare este...pur întâmplătoare!
Mereu m-am considerat un hibrid, o parte care încearcă să se includă în societate, iar cealaltă jumatate, care are ceva din sociopatul de care voi vă feriţi când îl vedeţi pe străzi..Mereu am fost pe muchie de cuţit, simţindu-mă la bază un tip cinstit, care a fost transformat în o târfă, datorita ţării în care traiesc.De fapt, sunt la fel ca ceilalţi 50 % din tineri, un produs al societăţii.
În ultimii zece ani am încercat să mă înclud în societate, să găsesc de muncă şi să trăiesc din sudoarea muncii mele.Cat am trăit aici în ţară, am fost aproape de fiecare data falimentar, asta nu doar pentru faptul că banii nu îmi ajungeau, cât pentru faptul că după cateva luni de muncă urmau altele de aşteptare, cum cu tristeţe spuneam: sunt între două munci!
Nu cred că este tare greu să vă imaginaţi de ce schimbam munca, deoarece era sax, iar colegii erau cei care aveau ultimul cuvânt de spus...sefilor când te îmbârligau.Aşa că, alt loc, altă distracţie!
Obişnuiam să spun că sunt supărat pe mama mea că nu m-a născut în Germania să nu mai fiu nevoit să trec prin aceste perioade de...tranziţie, de maturitate, acomodare, adaptare, sau cum naiba s-ar numi ele.
Şi totuşi sanse au fost destule de a trăi viaţa mult mai la maxim decât am făcut-o, asta daca nu aş fi avut afuresita asta de fire, care mereu îmi face probleme, de a înghiţi bullshitul altora care sunt mai...sus!Nu prea pot rumega prostia şi aroganţa unora, dar mai presus a celor cu care intru în contact, sau cu cei cu care mă intersectez.Probabil de aceia am fost foarte selectiv în ceia ce priveşte anturajul meu, oamenii pe care îi consideram prieteni.
Dar nu cred că despre calităţile lor vreau acu' să vorbesc, sau să le aduc bine meritatele elogii, ci despre Bau-Bau, tipii care trăiesc viaţa pozitiv...d.p.lor de vedere, plini de ei, de bani, femei, posibilităţi, afaceri, mizerii, fraude, înşelăciuni, prost-gust, târfe!
Îmi aduc aminte că era o iarnă la fel de blândă ca o mamă vitregă care te trimite afară in tricou să îi mături curtea, cănd eram între două job-uri , iar moralul meu era atât de tare la pâmânt, încât aş fi fost în stare să inventez un prieten care avea el sau fratele sau un loc de muncă la Poliţie. şi ar fi avut în casă vreun pistol, pe care întrebându-l cum să îl folosesc, l-aş fi împuşcat fără a clipi măcar, pentru ai lua mâncarea din frigider şi de a mai rezista o zi, două!
Cam aşa sunt şi astăzi, la fel de dărâmat ca acel personaj marţian, care când suferea vreo depresie membrele i se desprindeau de pe corp.Poate că dacă ar fi fost pistoalele mai uşor de găsit sau procurat, aş fi scris aceste rânduri de undeva dintr-o cameră de la izolare, şi aş fi avut timp de gândire pentru fiecare rând în parte câte două zile!
Îmi aduc aminte că dacă nu aş fi fost în acea zi a adolescenţei mele în parcul oraşului, viaţa mea ar fi fost altfel, nu alta, căci sunt SIGUR că tot aici aş fi ajuns indiferent de calea pe care aş fi urmat-o!Deci, eram în parc cînd m-am întâlnit cu vărul meu preferat, ce era mult mai adolescent decat mine, de fapt eu aveam ceva peste douăzeci de ani, iar el, tot atât mai puţin.Alin era cu un amic de-al lui pe care nu îl văzusem niciodată, care nu părea să aibă mai mult de 14 ani şi un metru juma'te în ciuda mustăţii mari de adolescent pe care o purta , cu mândrie parcă.
Mi-a făcut cunoştinţă cu inndividul acela, şi am uitat instantaneu cum se numea, niciodată nefiind atent când mi se introduce o persoană, deoarece sunt puţin cam aerian, şi dacă vreau să vorbesc cu Ion, ce rost are să vorbesc şi cu Ghe, şi cu Vasile, Ghiţă, Aglae, Marti, sau altul?Oricum, am reţinut că puţtiulică era fiul unui tim care avea ceva bussiness-uri în oraş, şi trăiau foarte bine.
Pe mine nu mă interesa acel lucru, şi io trăiam bine, aşa că de ce m-ar intresesa altă persoană, dacă nu era de sex opus?!??!?
În decursul aceluiaşi an, vărul meu, era din nou în prezenţa acelui tânăr, imi spusese că tocmai cheltuiseră banii cu care şi-ar fi luat o maşină la mâna a doua, cu banii de buzunar de la puştiul ala, dar şi de bancnotele pe care acesta le lua de la fratele lui mai mic, pe care il învăţase să le ia din portofelul mamei când aceasta ajungea acasă de la magazin!
Încercasem şi eu o dată când eram mai mic această chestie cu portofelul mamei cad dormea şi...deşi am luat doar două monede, le-am simţit pe piele câteva zile, şi nu am mai avut nevoie să repet experienţa!Aşa că, nu rezistai ispitei de a mă întreba ce fel fe portofel avea acea femeie, dacă puştii ei luau în fiecare zi şi nu îşi dădea seama.Cred că era unul foarte plin, nesimţitor de plin!
