Un minut de adevăr! ....fantasmagorie

           Mă numsc Băse, sunt preşedintele Romaniei, sunt pion al unei grupări care urmăreşte DOAR interesele personale, nu mă interesează de ce se întâmplă cu populaţia ţării, scopul meu este de a mă întrece în putere cu alţi membrii ai grupării din care fac parte, am peste un miliard de euro, iar organizaţia mea, a văduvit ţara, prin diferite mijloace de peste 200 miliarde de euro.Am dat ordine care a ruinat cariere, vieţi ale mii de oameni, şi datorită mie trăiesc mult mai prost 22 de milioane de oameni.Dar...nu îmi pasă.nu voi recunoaşte cele pe care vi le spun acum...niciodată!
           Mă numesc Patriciu, sunt om de afaceri, oficial am miliarde de euro, iar neoficial am mult mai multe.Cuvântul meu e lege, ce vreau eu să se întâmple, se întâmplă, la orice nivel!dacă nu îmi place de cineva, il ruinez, îl inlătur indiferent de cost, deoarece costurile ...mi le permit.Ţelul meu, am făcut de toate în viaţa mea, pentru a mai ma interresa ceva.Sunt un parior, indiferent de miză, joc, scopul meu este de a câştiga!Banul gras a intrat când am inprumutat de la bancă cateva sute de milioane să îmi cumpăr o afacere mare şi...am garantat cu ea.Ce bine e sa fii rege!
         Mă numesc Becali şi Gigi, io sunt tipul clasic de om care a obţinut de la viaţă tot ce şi-a dorit.Am făcut miliarde de euro din afaceri cu vânzări de pământuri, şi am dat tot atât şpagi pentru a le obţine.Îmi place să colecţionez oameni , pe care îi adun în jurul meu, fie că este vorba de un bodyguard sau o curvă pe care o penetrez.Sunt orgolios, şi acum io vreau să mă bag în politica mai adânc, nu că aş fi mai bun decât alţii, ci doar pentru că pot!La vârsta mea, şi poziţia pe care o am, mă tem doar de Moarte!
        Mă numesc Ţiriac, am fost jucător de tenis, am peste un miliard oficial, dar real peste zece, Am pornit de la un împrumut de un milion de dollari, şi am ajuns unde sunt sprijinit, ajutat, educat de alţii mai tari.Am dat înapoi îndutit din cat am primit.Cea mai bună afacere pe care am făcut-o. a fost cîmd ţăranii de romăni munceau în Europa, în anii 2002 , când prin banca mea au intrat şapte miliarde, dar pe acte...400 milioane , iar politica băncii le schimba euro şi le dădea dollari, câştigănd la fiecare sută de euro 5 procente.La şapte miliarde pe an, doar din acest comision abuziv îmi luam 3-400 milioane.Asta da afacere!Îmi place să penetrez prinţese, surorile ,sau fetele unor regi sau regine din Europa.În 30 de ani, am penetrat peste 50 de prinţese, care m-au şi costat peste două miliarde, în cadouri, adică vreo 20 de procente din avereea mea!Femeile aste m-au falimentat!:)))
                                                         *****
      Mă numesc...habar nu am cum! uitaţivă voi la mine şi poate îmi veţi spune cum mă numesc.Sunt , sau am fost o persoană de patruzeci de ani , care...printr...dar, mai bine să vă povestesc în câtreva cuvinte ce s-a întâmplat!
      Mă plictisisem de insuccesele pe care le-am avut de-a lungul existenţei, fapt care m-a determinat să îmi fac bagajul şi să îmi iau lumea în cap, pentru a încerca să rup bariera existenţei mizere.Nu vă spun cum am ajuns acolo, dar cert este faptul că am descoperit că limiştea unui peisaj de munte mă calmează, iar energia locurilor îmi face ca trupul şi minteaă se simte mult mai bine decât au fost vreodată!

Povestea lui Harap-Negru...parodie!

        A fost o dată ca niciodată, cam prin anii 2000, un rroman, care avea mai mulţi copchii, care la ei se numeau  "purandei", şi  al cărui tată era un ex-împărat care acum fusese înlăturat de la conducerea...comunităţii!
        Ex-împăratul avea mai mulţi purandei, care acu' se făcuseră destul de mari, învăţaseră prin strainătate, trecuseră prin fel de fel de instituţii, cum ar fi: cel de reducare, cel poliţenesc,etc.Nu vreau să vă obosească moşul cu detalii, care oricum ar fi inutile!
        Când copchii se făcuseră mai mari şi puteau să se întreţină singuri, adică erau cam prin clasa a II a, la ei nu este ca la alte neamuri, copchii care ajung să treaca de primul an de şcoală, sunt retraşi, deoarece le dau tuleile în bărbi, sau pot fi recutaţi pentru armată, deci, ajunseră mari, tatăl lor le dădu o simplă misiune, aceia de a pleca pe barba lor, cu ceva treburi la oraş.
         Nu ne concentrăm atenţia pe ala mare, care se oprise de vreo trei zile la un barbut cu gagii, paracotişi, ciorditori şi şpringari, şi nici pă ala micu' care se luase cu o romancă şi fugise de acasă să cheltuiască banii tatii şi a mamii cei greu produşi.Nu vom uita atent la Mucles, că aşa se numea ala care era mai de viitor dintre ei.
          I-a spus tat-su ce are de facut, dar i-a trimis şi un email. în caz că uita ce avea de făcut, apoi purcese la drum, nu înainte de aş alege din herghelia lui tat-su un bătrân Mustang american din '68, 5000 cm cubi, 350 cai putere, 160 mile în bord, pe care tat-su îl abandonase în curte, deoarece îi consumase rezervorul în 200 de km, deşi îţi aminti clar ca americanu' îi spusese că papă 6 la sută în oraş.Săracul nu auzise de galoane!!!
          A luat aminte la cele spuse de 'al bătrân, dar, greşi o mică treabă, şi în loc să meargă spre stânga, o luă la dreapta şi...nu ştia că trebui să ocolească pamântul făcând vreo 40000 de km, pentru a ajunge unde trebuia!

Dialog cu...Dumnezeu!...

...ştii, lucrurile sunt foarte simple.Noi suntem cei care, îngreunăm înţelesul realitaţii, deoarece nu avem certitudinea trecutului, pe care, din păcate, nu ştim să îl citim aşa cum o făceau înaintaşii noştri, aşa cum  o vom face noi într-un viitor nu prea îndepărtat.
   Realitatea este precum oul lui Columb, sau ca un cerc.Într-un anumit punct se află viitorul, iar în punctul diametral opus se află trecutul.Aici este un paradox, anume faptul că ne îndreptăm către trecut, după ce am trăit viitorul:Acest lucru se vede după cateva mii de ani, nu se referă la viaţa unui om.Tot ce va fi în viitor, a fost în trecut, la fel cum şi trecutul va fi viitor.

Meseria bat-o vina! ...pamflet

                     D-lor, în ţara noastră lucrurile nu stau deloc rău, totul merge ca pe roate, este locul în care vrei să trăieşti şi să mori, un fel de America, tara  promisiunilor, pe care o visa orice român pe timpul Răposatului.
                    Io, sunt la fel ca oricare român, vreau să râman În această ţară, chiar dacă , de multe ori tre'be să răzbaţi, pentru a obţine ce îţi doreşti.
                    Îmi aduc aminte că am lucrat, ca orice om care a terminat o şcoală, ca inspector financiar.O lună de zile am învăţat cum să lucrez, teoria ca teoria, practica te omoară .
                     Intr-o zi, se îmbolnăvi colegul meu, care făce a echipă cu mine, şi am fost nevoit să lucrez cu un novice, care, chiar în acea zi intrase în câmpul muncii direct de pe bancile şcolii, la fel ca şi mine de altfel, dar io fusesem mai norocos şi găsisem de muncă mai devreme.
                    L-am instruit, pentru căteva minute, spunând că era ceva mai uşor să îi arăt practic cum se fac controalele, decât teoretic.
                      Am intrat într-un micuţ magazin, aşezându-ne ca coadă, căci erau vreo cinci persoane, şi...părea că afacerile merg bine.
                      Nu trebuia să fiu prea inteligent pentru a îmi da seama că...unitatea nici nu avea măcar casă de marcat!!!
                  Ne-am recomandat, vânzătoarea s-a cam schimbat la faţă, spunându-mi că avea să îl cheme în câteva minute pe sef, dacă aveam să aşteptăm!
                  Nu am aşteptat, căci un inspector nu se intimidează de un orice tip care îşi vinde o bucată de pâmânt de la ţară şi îşi deschide un magazin la târg!!!Aşa că începusem să facem un control, care , se ştia ce rezultat va avea!
                În zece minute mi-am luat o căcătură, de la patronaşul, care era nepotul unui nuş ce Colonel de Poliţie, apoi m-a sunat la nr. firmei şi acel colonel, apoi şeful meu, şi colegul.In zece minute am luat carne cît să îmi umplu frigiderul pentru toată iarna.
                Am lăsat totul ..."în ordine" cum mi s-a recomandat, apoi am plecat la o altă unitate, pe aceiaşi stradă, la cîteva sute de metri.În prima secundă am văzut vreo cinci reguli care nu erau respectate, aşa că...era rost  de treabă.
                  După zece minute, m-a sunat, din nou acelaşi...personaj, coconelul, şi m+a ăntrebat dacă eram prost pe bune, sau dacă mă făceam!l-AM ASIGURAT CĂ NU ERA nici o problemă, voi lăsa lucrurile cum trebuie.
                Nu ştiam de ce lucrurile se întâmplau aşa, eu şi colegul meu, verificam cateva unităţi la  zi, dar niciodată nu găseam nereguli atât de mari! 
              La următoarea unitate, mi-am spus dacă se va întâpla la fel, voi fi tranferat la naiba, aşa că, dacă aveam să fiu sunat, de nuş'ce mare actual, aveam să ..fiu atent!          

Oul de "Ciudaţenie"...moment de Cazacu Paul

                              Se lăsase seara peste tot, dar ochii nostri de adolescenţi, nu voiau parcă să  vadă asta, sau nu voiau sa vadă realitatea faptului că era aproape ora  zece.Nu la fel stăteau însă lucrurile si cu administratorul piscinei, care, cât ai zice peşte , ne dadu afara, iar pe faşa i se citea satisfactia lucrului bine făcut.

          Ne-am îndepărtat făcând planuri de razbunare contra acestiua, care votase împotriva prelungirii cu înca o ora a programului pentru clienţi. Cineva , un prieten al unui verişor, de al unui vecin auzise aceasta, deoarece mama lui lucra chiar in conducerea unitatii, şi ea fusese una din persoanele care votase pentru prelungirea programului.Toată lumea o cunoştea pe doamna X, şi ştia că niciodată nu ar fi minţit vreu puşti din cartier.

           Trecui pe lângă parcul de distracţii, uitându-mă cîteve momente, dacă nu cunoşteam pe careva pe acolo, iar asta nu pentru a face echipă, ci pentru a evita pe alţii, căci abia reuşisem sa mă despart de grupul care, parcă nu voiau a înţelege, că după ce ai ieşit din apa, simţi ceva trercându-ţi prin stomac, care , parcă încearcă să dea naştere unui pui micuţ de dinozaur, ce încearcă cu disperare a sparge carapacea, de data asta find propriul meu stomac, şi de a se elibera.

           Trecui chiar prin spatele vagonului unde statea fiul patronului şi încasa banii, şi mă considerai norocos că nu mă recunoscuse nimeni, deşi erau unul care intram destul de des în cabina partonului, asta, desigur când era fiul său pe acolo, care mă considera unui din prietenii săi, dar, nu la fel îl consideram şi eu, care eram prieten doar cu faptul că aveam parte de gratuităţi când nu era prea aglomerat, asta de obicei dimineţile.

           Aveam o foame monstruoasă, aşa că intrai în pavilionul comercial al parcului, pentru a cumpara ceva de mancare.Cuiudat, nu m-aş fi aşteptat să fie închis la acea ora la majoritatea standurilor.Norocul meu nu îmi surâse, deoarece în loc de ceva dulce, mă mulţumii cu o jumate de duzină de ouă, pe care  le cumpărai, deoarece ştiam că nu avea să mă aştepte nimeni acasă cu mâncarea pusă, dacă acel loc se putea numi CASA.

           Dar faptul că singur trebuia să îmi fac mancare nu are importanţă. Sau mai bine spus, nu interesa pe nimeni.

          Îmi continuai drumul pe  aleile parcului către ieşirea din el, dar de plictiseală, sau pentru ca auzisem de la cineva, care cumparase ouă fierte în loc de ouă proaspete de găina, mă hotîrâi pe loc a le verifica, şi asta poate şi pentru faptul că ar fi fost in avantajul meu şi le-aş fi mâncat!

           Mă oprii pe o bancă din apropiere, desfacui punga cu atenţie pentru a nu sparge ouăle.Înceracai să imi amintesc procedeul corect de a verifica dacă acestea erau sau nu fierte, de fapt era foarte uşor, trebuia doar să le învârţi, dar uitasem care erau fierte, cele care se invîrteau mai mult, sau cele care nu puteau a se roti.

          Ciudat, faptul că cinci din ele abia daca se roteau o data, al şaselea se rotea de partca ar fi fost un titirez sau pus în priză.Faptul mă făcu a înţelege ca cele multe erau, cum ar fi trebuit, adica nefierte, iar al şaselea trebuia sacrificat, căci, dacă era fiert, era bine, iar daca nu era, atunci trebuia aruncat, pentru că ...se invîrtise mai mult decat titireyul lui JOHN, care câştigase odata un pariu ca timp de un minut nu i se opreşte dacă îl rotea el aşa cum ştia.

         Faptul ca a avut sau nu dreptate, nu îmi mai amintii, căci toată atenţia celor treisprezece ani mi se concentră asupra spargerii oului.

         Ochiii mi se oprisera ca ai unui hipnotizat pe care îl văzui la unul din spectacolele Circului „SupraCircus”, cănd hiptotizatorul reuşi să hipnotizeze trei persoane, apoi chiar pe doi gemeni, care raspundeau amîndoi deodată la întrebariule tipului, făcând un sincron perfect, dar mi se păru şi mai fain, când cineva din public sugeră că dacă era aşa  de tare să il hipnotizeze pe el şi pe nevasta lui să îşi spună poezii , de fiecare data când era ea supărată după ce el venea beat acasa de la crîşmă.O lună întreaga auzii despre faptul că tipul, spusese poezii în fiecare seara, aşa că, mai în glumă mai în serios, la sugestia soţiei sale, fică-sa îl rugase să recite în locul ei la serbare, că ea uitase poezia, iar, tipul o rrecitase cu atâta ardoare, şi la recomandarea educatoarei, acesta fusese chiar la un concurs local de poezie, pe care îl câştigase, dar, nu din prima, din din a doua, că de emoţie, uitase să treacă întâi pe la bar şi de a se îmbăta, de ,doar aşa putea să recite!!!

      Deci, mă uitai hipnotizat în una din jumătăţile oului pe care abia îl spărsesem, şi încercam fără succes să îmi dau seama ce era chestia aia din interior.

      Abia de spărsesem oul, în timp ce jumătate din lichidul din interios se scurgea pe jos, văzui in interior, ceva de o rară frumusete, nu ciudată, rară, parcă era un peşte foarte frumos colorat, predominând culoarea albastră, dar de un albastru aextratererstru, pentru a nu spune de Voroneţ, eu nu ştiam cum arata acel albastru de Voroneţ.Pestisorul din interior, cred ca era o corcitură cu un fluture, deaorece acele culor supranaturale nu am reuşit a le vedea nici la indrazneţele picturi ale lui Picasso, sau a altui ciudat, pardon neînţeles în ale picturii, artist cu capul în nori.

    Primul meu gând a fost să nu îmi moară specimenul, deoarece ăl vazui că mişca, şi parcă bănuiam că acel lichid din interior lucreaza ca lichidul amniotic al unui bebelui, îl hranmeste, pentru a nu muri,

        Încercai rapid a-l introduce  în jumătatea mai mare a cojii de ou, şi mă uitai după o punga, sau ceva de acel gen, pentru a pune Creatura în el.

        Prin spatele meu trecu un barbat cu ocheleri la vreo 40 de ani, care se uita puţin contrariat la mine, care calcasem probabil vreo cinci plante în plin proces de cautare a unui cuib pentru micuţa vieţuitoare.

           --Ce vrei să faci tinere, mă întrebă cetaţeanul, pe care îl văzui deja cu coada ochiului că venea spre mine.Te pot ajuta cu ceva sau...

            Eu făra pic de frică, poate ar fi trebuit să fiu prudent cînd calcam spaţuil verde. şi asta chiar pe ultima alee de unde se vedea sediul Poliţiei.

            --Domnule, caut ceva pentru a pune acest ou, pe care abia l-am cumpărat şi este stricat, are ceva in el, să-l duc la Protecţia Consumatorului.Chiar dacă sunt copil, nu înseamnă că trebuie să mănânc chiar toate acerstii chestii, sau că nu pot face o reclamaţie.Dacă e nevoie îl chem chiar pe unchiul meu , care  lucreaza chiar peste drum.

            Nici un unchi de-al meu nu lucra peste drum, dar avusesem unul care fusese pe acolo, dar ca deligvent, nicidecum ca lucrator.Dar niciodata nu ştii cu cine stai de vorbă, când nu cunoşti adultul, aşa că este bine a şti că nu eşti nepropejat şi că cineva îţi poate apara spatele, chiar şi toţi ţâncii din cartier ştiu că nu este bine să vorbeşti cu strainii.

          --Nu te teme tinere, sunt sigur că mă cunoşti mai bine decât crezi,  şi eu lucrez peste drum, iar scopul nostru este de a servi pe toţi cei care ne+o cer.Te ajut?

          --Da, deşi imi era puţin târsă, îl lăsai să se apropie fără a şterge putina!

             In timp ce încercai parca să înghesui micuţa creatura inapoi în gîoace, ceasta parcă nu mai voia să intre, inţelegând că odată ieşită nu ar mai trebui să stea acolo.

            Deodată, inotătoarele de pe spatele peştişorului, parcă i se zburliseră, adică işi modificaseră pioziţia iniţială, mărind volumul animăluţului, făcând tot mai grea poziţionarea lui în locul în care stătuse cu succes cîteva secunde mai devreme.

             Din reflex, am pus şi cealalta jumătate de coajă deasupra, dar faptul cred că i se păruse deranjant Creaturii, deoarece aruncă căte un jet subţire de lichid din înotătoarea dorsala, care în contact cu coaja, o facu să îşi piarda proprietăţile fizice, să scoată un fum subţire, aproape incolor, şi să transforme coaja într-o pastă moale.

          --Impresionant, îl auzii spunând pe omul de lânga mine.Poate  ca aşa scapa de carapace, după ce se termină procesul de...embrion!!!

          --Mister, cu tot respectul, dar...mie îmi este peste putere să vorbesc, de emoţie şi frică, chiar dacă Creatura este atât de mică, poate să mă înţepe cu înotîtoarea aia să să mai infecteze, asta nu mai pun la socoteală ca nu am vazut niciodată ca dintr-un ou de găină să iasă aşa ceva.!!!

        Intre timp luai un  pumn de pământ încercând să îl pun peste coaja care încă mai fumega.  Nu puteam spune ca îmi era frica de faptul ca nu auzisem niciodată ca un peşte să iasă dintr-un ou, dar cine eram eu în definitiv, pentru  a şti totul despre tot felul de creaturi care mai de care , ce trăiesc pe suprafaţa, în aer sau în pămant.Dacă nu văzusem eu până atunci una, nu însemna ca...nu există.Îmi aminteam de miturile rurale, când căte o bătrânică neştiutoare de carte, inventa verzi şi uscate despre cine ştie ce intâmplare ieşită din  comun, dar eu terminasem deja clasa a VI-a şi nu mă puteam compara cu o astfel de tanti.

       Am luat unul din globurile transparente ale unui luminator, şi am pus în interior sau animăluţul, care parcă era mult mai mare decît când îl vazui prima oară.

         Deşi nu trecuseră mai mult de două minute de cînd spărsesem oul, mi se paru că timpul işi pierduse normalitatea şi că eram acolo de o ora.La un moment dat mă panicasem, că Animăluţul îmi împroşcase pe faţă un jet de lichid, iar eu credeam că în contact cu pielea, avea să mi se topească precum coaja de ou.Avusem norocul a nu se întâmpla asta, dar nu mă înpiedică să îmi curaţ faţa cu tricoul.Mă uitai la pestişorul care înota acu liber în bol, dar totodată se uita cu un ochi la mine, sau, poate aşa credeam eu,

       --Tinere, trebuie să vii cu  mine la Poliţie. Auzii pe Omul cu Ochelari, cum îi spuneam

Deja în gând...Ochelaristului.Trebuie să dai o declaratie despre cum s-au întâmplat toate astea, să spui de unde ai cumparat ...chestia asta , şi mai scrii încă una , pentru a face reclamaţie locului respectiv.După care, chiar daca eşti minor, părinţii tăi voi putea să îi dea în judecată.Ok?

           Nu îmi mai aduc aminte foarte multe din acea seara, ştiu doar ca încă mă mai gîndesc la frumuseţea Creaturii, şi, de ce nu, datorită ei, am studiat  biologia. Doar după cateva zile, m-am interesat la  zeci de profesori şi alţi tipi calificaţi pâna ce am realizat că asemenea creaturi, nu ieşeau din oua, sau dacă o faceau, nu erau din tara noastra, dar pe total acea traire era destul de...ciudată, şi datorită ei pot spune că am devenit ceea ce sunt.

          -- D-le Paraipan sedinţa de astăzi  s-a incheiat.Dacă mai aveţi vise din acestea obsesive, va rog să va faceţi programare, oricând sunt dispusă a asculta şi încerca a-l ajuta să iasă din impas, sau cu vre-un sfat  pe prietenul fetei mele.Dar, aş vrea totuşi să rămână confidenţial totul, ştii doar ce parere proastă are fata mea despre psiholog.