John nu-şi revenise bine de la lovitura primită, că ...adormi din nou.
Încerca să se mişte, nu înainte de a recapitula cele întâmplate.Îşi pipăi lobul urechii, acolo unde găsi veriga urâtă, ceea ce îl bucură.Ştia că putea să dispară rapid oricând din ochii agresorilor, dar, vroia să vadă ce hram purtau.
Simţi că este legat de mâini şi de picioare cu spatele de un zid.Atât timp cât încă nu l-au eliminat, însemna că avea toate şansele de a scăpa.
Învăţase cum să facă să treacă timpul mai frumos în condiţii ca acestea.Închise ochii, făcu abstracţie de disconfort, apoi mintea începu a recapitula ceea ce făcuse, cît şi ceea ce avea de făcut.
Tresări, dar nu de frică, ci deoarece auzi nişte şoapte.Se concentră şi...
-Ai văzut, ai văzut, se auzi nişte voci subţirele şi piţigăiate.e John, e John.
Deşi nu vedea cine vorbi, îşi imagina cine putea fi!
După câteva ore auzi pe cineva intrând.Acel cineva îi aruncă un sac în cap, apoi Îl luă pe umăr, desigur , după ce îl dezlegă.Se simţi purtat vreo cinci minute, timp în care urcase cinci scări, coborâse câteva nivele, Şase culoare, opt uşi deschise.Într-un final, ''taxi''-ul se opri.
Se văzu într-o sală bine luminată, unde erau adunaţi cel puţin o duzină de indivizi, de toate mărimile şi de toate formele.Exact, toate formele.
Privirea lui trecu rapid de la unul la altul, ochii lui netresărind nici o secundă, ceea ce, nici un Băştinaş nu ar fi avut cum să o facă.Şi asta , deoarece tipii din faţa lui, erau orice, mai puţin oameni obişnuiţi.
Toţi aveau o particularitate, aceea că erau...extrem de urâţi.
-Cum te numeşti Omule? auzi pe unul dintre tipi vorbind.
-John, răspunse!ştia că nu trebuia să se comporte brutal cu ei, deoarece, şi ei puteau face la fel, şi...la cum arîtau, sigur nu erau vegetarieni.Gândi că mulţi dintre ei il socoreau...gustos!
-Eşti aici deoarece ai încălcat o zonă privată, şi pentru astea , vei fi judecat cinstit de noi.!
-Se poate să fi încălcat o zonă privată.Dar asta vă dă puterea întâi să mă loviţi şi apoi să mă întrebaţi?
Nu credeţi că era mai uşor să fi pis o pancardă sau un gartd care să arate că este ''Pădure privată''?
-Pădurea este a familiilor noastre dintodeauna.nu ne interesează că statul acesta consideră că este rezervaţie naturală sau altveva.Noi, ne apărăm drepturile cu puţtile în mână!
-Şi chiar cu cuţitele, adăugă cineva, remarcă ce atrase o mulţime de râsete.
-Asta nu înseamnă că nu vei fi judecat corect.Punct!
-Dacă aşa spuneţi, eu nu am nici un motiv a vă contrazice.Totuşi, nu credeţi că sunt cam, prea legat? Nici nu pot respira!
-Ce contează că eşti legat.Ne este egal.
-Păi, dacă vă este egal, de ce nu mă dezlegaţi să îmi dezmorţesc oasele!
-Nu, nu se poate, se auziră mai multe voci.Poate scăpa! Eu sunt cam greoi, nu pot alerga după el, dacă începe a da din braţe!
-Da, da, şi unde mai pui, că poate fi unul ''din ăla'', cum sunt pe la ei!
-Din care ''din ăla'' băi, ţi-am spus de atâtea ori, că ăia sunt...fictivi.Nimeni nu crede în kanacinişti!
-Se spune ''Kapariţti'', adăugă o bruţă ce sigur cântărea vreo trei chintale!
-''Karatişti'' unchiaşule , spusese cel mai mic dintre monstruozităţile acelea!
-Tu să nu vorbeşti neîntrebat.Încă nu ai împlinit cinci ani sau 150 de kile.Zât!
John turnă gaz pe foc.
-Doar nu vă temeţi că vă voi bate!
Ştiam că nimerisem, deşi ei, îşi mai luaseră o măsură de siguranţă
-Dacă promiţi că nu faci nici un pas din pătratul de un metru , te dezlegăm, dar asta nu înseamnă că vom vei scăpa ieftin.
-De acord.
-Jură!
Am jurat, după cum mi-au explicat.
-Să nu crezi că ne vei trage în piept să fugi.Nimeni.niciodată nu a scăpat din pătrat.Niciodată!
-Adevărat, în afară de vreo cinci, dar ăştia...
-Taci!
John deja se distra,ştia cât de uşor erau de provocat!
Îl dezlergară!
-Şi dacă fug?
-Nu ai cum.Pătratul te ţine, pereţii sun inexpugbabili!
-Păi, şi cum intraţi voi aici?
-Nu intram, îl deschidem!Aşa, deci , cine consideră că este vinovat
În unanimitate !
-Ce pedeapsă să îi aplicăm?
-Moartea!
-Bine, atunci , să moară!
-Hei, un moment, dar avocatul?
-Avocatul nu era din neamul nostru.Era tare bun!
-Gustos de bun, aşa că...l-am mâncat!Eşti fără avocat!
-Să-l mâncăm, să-l mâncăm, se auzi peste tot!
Acu că aveai mâiniel libere, mă apucai cu mâna stângă de lobul urechii, şi mişcai veriga din ea.
Se auzi o linişte suspectă, de parcă cineva ar fi aruncat cu Burete de Zgomot!Nu se auzea nici măcar o muscă zumzăind!
-La naiba! A dispărut cina!
**
John dispăru în Camera de Dormit, care era unul din cele trei cadouri pe care şi le alese din Depozit.
Dacă pâna a intra în Sanctuar nu avea decât un obiectiv , acela de a supravieţui, acu' după ce Spiritul Sanctuarului îl pusese în temă, ştia că avea unul.Nu mai depinde în măsura de mai înainte, de hrană şi de lipsa unui loc de dormit, la fel ca şi Băştinaşi, motiv pentru care aceştia erau atât de uşor de ţinut în frâu.În momentul în care îţi este asigurată hrana, poţi să ai alte obiective.
El nu ştia al cui fiu este, aşa că trebuia să facă la fel ca şi predecesorii lui, să işi caute Tatăl, pentru a i se oferi Darul, cât şi motivul De A Exista!
Avea câteva luni de când îşi incepuse Căutarea, şi, de data asta Piticuţul, nu îi putea da nici un indiciu.Stătuse o zi întreagă cu el, timp în care îl pusese în temă cum ar putea fi depistaţi Cei patru, despre faptul că Magia lasă urme, şi o mulţime despre lucrurile depozitate.Îi mai spusese o chestie care îl intriga, faptul că el începuse a învăţa, Limba Universului, linbaj, cu ajutorul căruia, se putea înţelege cu toate Fiinţele Magice.
Cei Patru , pe lângă puterea incomensurabilă pe care o aveau, aveau şi un egou pe măsură.Adică, cu cât eşti mai valoros, cu atât mai mare îţi este Egoul, iar ei, nu erau modeşti deloc.Aşa, că nu ar surprinde pe nimeni, dacă ai fi putut să găseşti pe Unul dintre Ei , nu pe un vârf de munte, sau într-o groapă marină, ci pe cel mai înalt vârf, în cea mai adâncă groapă.Vezi, în momentul în care îţi cunoşti adversarul, poţi deduce multe despre el, astfel, cercul se stânge.Totuşi, John nu ajunsese nici cu un cm mai aproape, dar, cine susţine că te poţi descoperi pe tine în DOAR trei luni?!?
Acu' ce abia dispăruse, se uita la Căpcăunii din Camera de Judecată.Ştia ce fel de creaturi sunt, dar oare ar trebui să îi judece deoarece natura îi făcuse aşa cum îi făcuse? Poate că unii Băştinaşi meritau a fi mâncaţi.Şi comportamentul lor lăsa de dorit, dar cine era John să îi judece!
De unde era, îi putea vedea fără a fi văzut.Camera sa de Dormit, era ca un Cort în care intrai, dar nu pe uşă, ci învârtind o veriga din ureche.Alese să o pună acolo preventiv, deoarece unele creaturi sunt ahtiate după bijuterii şi...mai uşor era să vezi şi să confişti un inel de pe deget, decât o verigă urâtă din ureche.
Căpcăunii, erau creaturi foarte greoaie, veri drepţi cu trolii, care însă erau mult mai mari şi mai stupizi şi...foarte puturoşi, mirosul lor fiind depistat de la un km.De obicei trolii se deghizau doar în oameni ai tomberoanelor, poate fiindcă, doar asta era singura vrajă pe care o ştiau.
Căpcăunii erau însă mai inteligenţi, îşi găseau de obicei meserii ca şi vânători, rangeri, ghizi, îngrijitori de animale.Aşa puteau ascunde mirosul lor de picioare prea puţin spălate, şi puteau mânca carne de animale ,crudă, sau tratată termic, fără vreun pericol.
Foarte rar mai mâncau oameni, mai mult îi speriau, ca să mai păstreze şi ei ceva din tradiţiile strămoşeşti.
Nu erau deloc proşti, realizaseră prin numărul lor din ce în ce mai scăzut, că hrana cu Băştinaşi, nu este prea rentabilă.Probabil, de aceea jumătate dintre ei, lucrau în rezervaţii naturale prin Africa, unde mai aveau ocazia de a hali câte un individ , fără,a fi traşi la răspundere, deoarece monitorizarea populaţiei era destul de greu de ţinut, sau, pur si simplu, nu prea îi interesa pe cei de sus!
-Mda, suspect de rapid a dispărut.unde, şi mai exact, cum a făcut-o? întrebă liderul lor
Unul dinte ei plecă rapid din cameră la un semn discret al acestuia.parcă spunea că numele lui este...
-John, mă numesc John răspunsei din Cameră!
Privii la nedumerirea de pe feţele lor.Ştiam cu puteam fi auzit, citisem instrucţiunile Camerii!
-John, de ce nu te arăţi?
-Nu mă las eu aşa de uşor mâncat.Chiar dacă nu mă dezlegaţi, chiar credeaşi că mă puteţi reţine...Căpcăunilor??!?
Îi văzui cum schimbaseră unul cu altul priviri speriate.Ca orişice Fiinţă magică, faptul că îi descopereai
Deghizarea, le făcea a fi vulnerabile, dar asta, cred că era o frică de a lor nejustificată.Oricum, ei încercaseră să blufeze, prefăcându-se a nu auzi cum le-am spus.
-Arată-te şi poate vom fi mai blânzi, cu tine!
Aş fi putul să apar, dar nu vroiam să văd cum Dispar.Poate că, acum înţelegeam faptul de a fi descoperit natura trucurilor tale, se vede, că deveneam pe zi ce trecea o Fiinţa Magică.
-Am văzut că mascaţi destul de prost faptul că v-am ghicit, şi...Deghizarea voastră lasă de dorit...Căpcăunilor.
-De ce ne numeşti aşa.Nu ştii că jigneşti lumea cu asemenea termeni? întrebă liderul lor, care se vede că era cel mai inteligent dintre ei.Crezi că îi place cuiva să fie numit în public Căpcăun?
-Mie îmi place Şefu'...se auzi glasul unuia, mai prostuţ, se vede, înainte de a fi avut timp cineva să îi închidă gura.
-Normal că îţi place, încercase acesta să drege busuiocul, ca să te pui bine cu Şefu', poate să ţi se adreseze şi cu ''Sloboz Prematur''!
-Da Şefu' , aşa este!
Poate dacă ar fi fost altul şi nu John, ar fi reuşit ce încercase,dar John, era John, vedea ce ochii lui de mai înainte, nu ar fi putut.Vedea Creaturile aşa cum erau ele, fără Deghizament.
-E John, e John, auzi acesta din nou câteva glasuri piţigăiate!
-Sunteţi Fiinţe Magice, la fel ca şi mine.De acord?
Când cineva spunea acest lucru, orice Fiinţă ar fi, şi se răspundea ''De acord'', Tratatul odată rostit trebuia respectat.
-''De accord'' indiferenta dacă eşti sau nu!
Încă nu mai încercasem un Acord, dar, aveam toate motivele să cred că au să se respecte.
Am ieşit din Cameră, am păşit în faţa lor spunând conform Protocolului:
-Sunt John, Fiinţă Magică.Vin în pace, şi accept pacea pe care mi-o oferiţi!
-Sunt Lulu, Fiinţă Magică, accept pacea pe care o ofer!Vorbesc şi în numele alor mei, iar
fiecare dintre ei repetară ritualul, asta însemnând, că până data viitoare, eram prieteni, sau nu eram duşmani!
***
Adevărul era că drumul meu, în lipsă de alte idei, ducea drept înainte.Nu am vrut să trec prin teritoriul lor, cum nu am vrut nici să fiu prins.Nu aveam nimic de căutat la ei, dar dacă timpurile m-au prins pe acolo, trebuiam să fac faţă.
Am fost gărduit de ei o săptămână, timp în care m-am refăcut după efortul drumului, dar Etica spunea că cei care au pus primii piciorul î, teritoriu de conflict, trebuie să despăgubească Fiinţa cu un dar.Ei, nu prea aveau ce îmi oferi, de aceia le-am spus să păstreze ce au ei, în schimb primind prietenial lor şi a fraţilor lor de pe alte meleaguri. dacă ar fi fost cazul.
Erau bucuroşi că scăpaseră cu atât, la fel de bucuros ca mine, că experimentasem ceva nou, şi aflasem lucruri noi despre aceste Fiinţe magice.
-Ştii, spusese Lulu, noi mereu am fost sub oresiune, asta deoarece tuturor le convenea să arunce în curtea noastră tot felul de acuzaţii, cu sau fără probe.Era mi uţor pentru, Cei de Sus să facă astea, deoarece, ştii şi tu cum este.
-De fapt, nu ştiu, dar dacă vrei îmi poţi împărtăşi din aceste amintiri, chiar de sunt sumbre şi greu de povestit!
Urmam Protocolul cuvânt cu cuvâmt.Lulu continuă.Se vedea că, deşi erau amintiri nu prea plăcute, îi plăcea istoria castei sale.
-Noi toţi cei de aici, toţi treisprezece, suntem din aceiaşi familie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu