....şi Zeii după ce se plimbaseră timp de o mie de ani prin faţa muritorilor de rând -care pe atunci erau doar un stomac cu picioare- timp în care se lăsaseră văzuţi de Oamenii ,aşa cum erau ei, şi buni şi răi şi albi şi negri şi dezbracaţi şi mânioşi şi bucuroşi, mai într-un cuvant, de temut, aceştia se gandiseră ca ar fi timpul să îşi laude armele, să le dea şi oamenilor din ce aveau ei, nu din mărinimie, ci pentru a se distra şi ei puţin.Sosise timpul ca şi jucăriile lor să devină mai interesante, iar jocurile lor mai plin de dramatism, mai pline de gust şi savoare puteau fi acţiunile neprevăzute ale combatanţilor.Aşa s-a născut duritatea vieţii de zi cu zi, căci zeii nu se plictisesc să privească o viaţă de om cum se scurge, pentru o ora din timpul lor.Probabil că de aceia le+au dat şi acel strop de Liber Arbitru, de care ne tot povestesc textele vechi.
Şi Oamenii şi+au ales haine, care din care mai pompoase şi mai interesante, unuii haine de oamei simpli, alţii de lachei, de comercianti, măcelari, actori, războinici.Puţini au fost cei care găsisera utilitatea acelor haine micuţe, neîncăpatoare de regi, boieri, sau alţi curteni, deoarece corpurile Oamenilor erau mult mai mari şi mai puternice decat în ale noastre zile, şi în prostia lor descoperisera clownii care se îmbrăcaseră cu haine, mai mari sau mai ciudate, sau îşi puseseră ciorapii pe cap si papucii pe mâini, şi nu îşi dorise să fie ca ei.
Apoi, după ce s-au îmbrăcat, şi-au ales arme, care din care mai straluitoare, şi asta nu deoarece ştiau ce sunt, ci doar fiincă crezuseră că sunt bucăţi de Soare, pe care voiau să îl prindă şi să îl aducă în peşterile lor răcoroase.
Când unul din neştiinţa lui lui cea nevinovată lovise cu o armă Bulgărul Cunoaşterii şi al Talentului pe care un tip spatos îl cara în spatele-i uriaş, sărise o aşchi cât o alună, pe care nimeni nu o bagase în seamă, iar ei descoperiră utilitatea armelor.
După căteva minute, Oamenii se plictisiseră fiecare de ce luaseră, aşa că li se păru mai interesant ce aveau vecinii lor, chiar dacă obiectele ne erau prea frumoase.Şi aşa se născuse Luptele.
După ce toţi îşi luaseră cele mai frumoase lucruri, iar cel mai puţini hotarâţi sau mai slabi, luasera ce era mai puţin sclipitor, cum ar fi, trusele Matematicianului, ale Medicului, Laboratoarele Cercetatorului, nu mai rămase nimic pentru şi pentru tipul cel şchiop, care ajunse mai târziu, nici pentru cel mai distrat tip al planetei, care încă mirosea florile pe care abia le culesese, după ce admirase apele line ale râului din apropiere.
Şchiopul văzuse aşchia pe care o confundase cu o alună, o băgă în gură să o mămânce, dar o scuipă dezgustat după o secunda.Dar Tipul cel lent şi distrat, luă bucăţica de piatră, care în urâţimea ei aşa cum era, el văzu neobişnuinşa sa, lucru pe care avea să îl păstreze tot restul vieţii.Acest tip se numea Homer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu