Concurs de talente, Anglia!
1. Introducere:
Sute de persoane de toate culorile, vârstele, naţiile erau adunate într- sala foarte largă şi frumoasă din Oxford Street.Zgomotele pe toate tonurile făceau sala să reverbereze într-n mod plăcut, iar culorile diferite care se vedeau peste tot făcea încăperea să arate ca o uriasă floare pestriţă.
Doi tipi care păreau a se detaşa de imensul grup, nu prin faptul că erau altfel îmbracaţi sau că nu stateau şi exersau la intrumente sau nu jonglau fel de fel de obiecte, treceau de la o persoana la alta unul filmând şi punând întrebări tinerilor.Nu are rost să aflăm ce vorbeau, lucrul aceasta nu interesează deocamdată pe nimeni, ei făcând doar un intro pentru a avea o statistică a diferitelor valori pe care le putea avea participanţii.
Părea că fiecare ar fi ajuns la aceiaşi concluzie: porcul se poate îngrăşa în ajun!
2.Concursul propriu-zis!
-Urmatorul, va rog!
In viteză maximă (pentru un om încalţat cu pantofii invers) intră pe scenă un tip echipat a' la Charlie Chaplin, care nu se opri şi ieşi prin partea cealaltă a scenei.Apoi timid îşi scoase uşor capul de după cortină parcă facându-şi curaj să iasă .După câteva tentative care stârniră o tentativa anemică de ras din partea unui spectator, Charlie îşi făcu apariţia în faţa scenei, se clătină de cateva ori , îşi scoase haina care evident că era foarte stâmtă şi scurtă la mâneci, apoi făcu câteva genoflexiuni flexând genunchii în exterior nu în faţă cum face un om normal, roti braţele de câteva ori şi îşi umflase pieptul, fâcând şi câţiva paşi la dreapta şi la stânga cu un pronunţat mers de...cocoş.Făcu mâinile pâlnie, mai făcu vreo trei mişcari pentru aşi drege vocea apoi încercă să vorbească, dar...nu scoase nici un cuvânt!
- Bună ziua dle...
Charlie încerca din nou să vorbească, dar nu scoase nici de această dată vreun cuvânt.Făcu timp de o secundă o faţă ploată, după care fizionomia i se schimbă arătând ca şi cum îi venise o idee.Se îmbrăcă din nou, iar după o secundă scosese un caiet mare cât un caiet studenţesc înclină capul salutând încă o data publicul şi juriul, desfacu caietul pliind coperta peste celelelte foi şi arătă către juriu ce era scris:
-BUNĂ ZIUA TUTUROR, MĂ NUMESC CHARLIE CHAPLIN. Pe foiae era scris cu majuscule aceasta frază!
Membrii juriului zâmbiră o secundă, apoi femeia spusese.
-Va numi Charlie Chaplin, sau îl interpretaţi pe acesta.Şi, de ce nu vorbiţi?
Charlie ţinea caietul la nivelul pieptului, apoi întoarse pagina.Pe ea se putea citi următoarele.
AM ÎNCERCAT SĂ VORBESC, DAR NU POT. AICI AVE'I O COPIE DUPA ID-UL MEU
Cameramanul luă un prim plan cu imaginea arătată şi pe marele monitor instalat deasupra scenei se putea vedea copia unui ID pe care scria Charlie Chaplin, data naşterii etc.
-Mă rog, dacă aşa susţineţi, pentru mine este în regulă.Şi, pentru ce aţi venit în această seară?
-Pentru a câştiga concursul, se înţelege spusese alt membru din juriu, dar...rămâne să vedem dacă veţi trece de prima rundă!
In timp ce vorbiseră cei din juriu, Charlie se uită foarte atent la ei, dar cu o faţă comică, care stârni amuzamentul câtorva persoane.La auzul râsetelor, Charlie făcu binecunoscutele-i reverenţe, trimiţând şi bezele doamnelor şi domnişoarelor, iar după ce juriul termină de vorbit, întoarse pagina şi după cum făcuse şi mai devreme arătă textul care era scris.
+VOM VEDEA. VA ROG SĂ VĂ GÂNDIŢI FIECARE MEMBRU DIN JURIU LA CÂTE UN OBIECT MIC DE CE CULOARE VREŢI, CARE POATE INTRA ÎN PALMA UNUI ADULT.VĂ ROG ÎNCEPEŢI!
Cei trei din juriu făcuseră feţe-feţe, dar în principiu se arătară de acord.Charlie întoarse foaia încă o dată, pe ea scriind... DUMNEATA TE-AI GÂNDIT LA CEVA MAI MARE, DAR FACĂ+SE! 3,2.1!
Charlie se apropie de juriu la trei metri cu palma catre ei, apoi în liniştea mormântală care cuprinse toată sala, deschise palma catre femeia din juriu scoţând o margareta galbenă, ce o puse pe palma stângă care era deschisă, fiecare om putând vedea ce este pe ea, după se uită câtre al treilea membru din juriu, scoţind o radieră de culoare roz, pe care o puse alături de floare şi, uitându-se către cel din mijloc, închise palma , deschizând-o la fel de rapid făcând să apară pe ea...un borcan de dulceaţă de coacăze!
După tăcerea care se instalase cu zece secunde mai devreme, se auzi un ropot de aplauze care ţinură cel puţin un minut.Cu un zâmbet timid Charlie se uita atent la fizionomiile celor din juriu şi înainte de a întrebă cineva ceva, întoarse foaia pe care scria...FII ATENT CE ÎŢI DOREŞTI! Charlie rămase cu palma tot întinsă aplecă capul la nivelul pălmii şi suflă spre obiectele din palma sa, care apoi brusc lăsă palma jos şi...obiectele plutiră lin spre fiecare din juriu. Se auzi cineva care aplăuda din partea dreaptă a cortinei, cineva pe care spectatorii nu îl vedeau, si apoi se auzi un ritm din ce în ce mai alert de tobe, cum se poate auzi la circ, când zgomotul atinde intensitatea maximă, se auzi un ultim bubuit şi...toată lumea care erau cu ochii pe scena avură ocazia să vadă cum protagonistul nostru...dispăru!
luni, 11 martie 2013
duminică, 10 martie 2013
Gentleman and Charlie Chaplin!!!
O foame la fel de aprigă ca în `44 sau 34,- nu mai tim minte care a fost anul cel mai rău- se lăsă şi peste biata mea famile, aşa ca făcui ce mi-a mai ramas, adică luai un credit de la bancă şi plecai spre ţările calde.Nu avem nici o varianta de suparvieţuire în afara de cei trei sute de euro, pe care trebuia să-i gestionez foarte bine în...urmatorul an. Deci, prevedeam o noua perioada de foame!
Deja mă vedeam dator la bancă şi...să nu mai lungesc.
Aveam o sătpămână de somn la sacul de dormit, mă spălam în râu şi nu reuşisem să muncesc nici macar o zi!!! Căutasem de muncă pe la toate fermele din zona Madridului, şi totalizasem deja peste 100 km mers pe jos .
Ajunsesem într-un oraşel şi după ce petrecui toată ziua prin suburbii după muncă, obosit fiind intrai într+un magazin retro să îmi odihnesc ochii.Nu prea am înţeles bine ce îmi explica bătrînul acela, dar cu doar un euro îmi cumpărai la ofertă superspecială un joben, un frac un pantalon bufant şi un baston, la asta se adăugă şi o trusă de machiat-fardat care nu lipseşte din bagajul unui artist.Limba mea spaniola lăsa de dorit sau poate accentul prea british al bătrînului era mai greu de digerat, de aceia nu înţelesem decăt că acel costum era original ( din anii '20 ) şi că nuş'ce mare actor îl purtase.Cred şi io, la incredibilul preţ de un euro, calitatea face preţul!
Bătrânul mă tot zorea să încerc costunul, care ,,cică îmi vine ca turnat, deşi ştiam că la suta mea de kile aratam ca un adevărat gentelman în vestul sălbatic! Dar să îi fac pe plac, ( abia imi schimbasem şosetele si tricoul, mă băisem în râu) luai hainele şi le îmbrăcai, care...îmi veneau ca turnate, dacă era să ascult laudele moşului.Nu a contenit să laude cum îmi stătea, că parcă mă născusesem în ele, etc aşa că ,deoarece nu puteai să văd cum îmi stau, căci oglindă nu era pe acolo, si ziua permitea să merg îmbracat in haină cu mânecă.
Mi-a plăcut ideea moşului, nu eram la mine în oraş să îmi fie ruşine, aşa că hotărâi să merg îmbrăcat în acea ţinută, şi cu ocazia aceia să văd oraşul şi să îmi cumpăr ceva de ale gurii.
Oprii în faţa unui magazin, deschisesem politicos uşa unei bătrîne să intre, mă oprii în faşa uşii deoarece încercam să îmi amintesc un lucru de care nu eram sigur.Moşul îmi dăduse şi o trusă de machiat, dar vazusem ceva ce pe moment nu înţelesem ce era.Am deschis trusa, care pe lângă pensula, şi căteva culori pentru machiat, mai conţine un compartiment în care găsii perciuni falşi, mustaţă, trei peruci şi ceva ce incercam să definesc ce sunt.Văzui cu stupoare că erau câteva foi subţiri pe care la prima vedere nu îmi dădui seama ce sunt. Acestea erau de diferite culori, alb, culoarea pielii, una culoare închisă, alta culoare galbenă.Îmi trecu prin cap că sunt nişte măşti, care poate că se aplicau pe faţa artistului, sau poate că acesta işi făcea o mască dupa ea.Nu eram expert, aşa că imi selectai una din măşti, pe cea la culoarea pielii, o pusesem pe faţă. mă străbătu un fior de bucurie . şi prima mea senzaţie a fost să mă vadă un prieten să văd de mă recunoaşte.Mă uitai în vitrină, ţi îmi aplicai şi perciunii cât şi o mustaţă care mă făcea să arat ca un veritabil englez de modă veche.Toate aceste pregătiri durară vreo zece minute, timp în care deschisesem uşa la fiecare personă care intra, văcând totodată şi câte o reverenţă im faţa lor, iar la bătrâne chiar îmi scoteam pălăria în faţa lor.Mi se părea amuzant, încercând să o fac pe gentilu'.
Când să intru în magazin, după ce mă uitasem în vitrină mai ceva ca o vadană ce este în prag de căsătorie, înainte de a intra, evident că am permis unor doamne bătrâne să iasă.se facuse ditamai coada, dar deoarece aveam tot timpul din lume, puteam să aştept şi cinci ore.
Prima bătrână iese, apoi îmi spuse:
-Nu am mai văzut de mult un gentelman.Super.Tine asta.
Din reflex luai ce îmi întinse femeia, mă iutai ca prostul la poartă nouă la bancnota de 5 euro pe care mi+o dădu, neînţelegând care era ideea.Braţul stând se întinse din reflex, deschsei uşa la următoarea femeie, alte monede în mâna mea, şi nu realizasem prea bine, când şi a tria persoană îmi pusese zâmbind o monedă de doi euro, iar a patra, mamica şi fetiţa, imi dădu câtreva monede.
Nu am avut curaj să număr banii, dar stiu că nu am mai intrat în acel magazin, dar...am rămas şi am deschi uşa de vreo 500 de ori până cănd magazinul s-a închis pentru pauză!
Am numărat agoniseala, şi în două ore făcusem cât două zile de muncă.Ce înseamnă să fii englez!!!
**************
Norocul meu a fost destul de mare, într-o săptamână agonisind banii pentru două luni de muncă, dar asta nu însemna că nu îmi căutam de muncă.Chiar şi găsisem pentru căteva zile, dar...doar pentru câteva zile.Aşa că...ajunsesem la Madrid după o săptămână de lopatat la bălegar.
Plaza Mayor, vineri la orele 12.
In Madrid sunt foarte multe "Statui vii", caractere de tot felul.La fiecare colţ vezi un Charlie Chaplin, un Spiderman gras care mai cu japca se cere în fotografiile turiştilor şi o mulţime de boschetari care îţi ţin calea să le dai bani.Dar în Plaza Mayor sunt adevăraţii artişti, Statuile, care nu cerşesc bani, ci îi câştigă foarte cinstit, deoarece ai ocazia să vezi prestanţa deosebită cât şi costumaţia pe măsură.Statuile stau, nu mişcă, abia respiră, iar când le laşi o monedă, fiecare îşi face numărul: Don Quijote îşi mişcă calul de parcă ar călări, Pistolarul împuşcă, Frumoasa face o reverenţa.etc.
Mereu mi+au plăcut să îi privesc câteva minute, dar poate o dată dacă am lăsat vreo monedă, asta nu deoarece sunt nesimţitor ci...probabil din zgârcenie!
Îl văzui pe Charlie Chaplin care stătea melancolic aşezat la o măsuţă cu o gheată în faţa-i şi când o persoană îi punea o monedă la cutiuţă, cu furculiţa şi cuţitul se făcea că taie gheata pentru a mînca.
Prestanţă de nota zece.
Dădui un tur pe la toţi mimii, uitându-mă la ei.În faţa lui Charlie s-au orit un grup de cinci persoane care îl fotografiaseră şi discutau destul de zgomotos.
Am scos o monedă mică din buzunarul meu şi uitându-mă ostentativ la grupul de persoane, cu nasul mai sus decât măgarul din animaţia Shrek care îşi spala copitele în apa pe care prietenul să o luase drept supă, mă aşezai păţin mai în spatele lor pe geantă.Aceştia nu prea înţelegeau de ce mă uitase la ei, bolborosiseră în japoneza lor, dar se uitau curioşi să vadă ce fac.
Bocancul meu chiar era rupt, mi se vedea un deget, pantalonii bufanţi nu aratau cele zece kile pe care le pierdui într-o lună, fracul destul de strâmt şi cu mîinile scurte mă făcea fără voia mea să arăt ca Charlie.Nu vorbesc şi de faptul că aveam şi o sfoară care îmi ţinea pantalonii, deoarece cureaua mi se rupsese în acea dimineaţă.Am desfăcut geanta, m-am întors cu spatele la ei, apoi am aruncat o privire pe furiş să văd ce fac, dar la fel de ostentativă, şi am aplecat capul în valiză, aruncând afară câteva boarfe până găsii ce mă interesa iar din cinci in cinci secunde întorceam capul să ma uit la grup.Aceştiea deveniseră mai puţin gălăgioşi, făcând fotografii.Îmi scoasei masca albă şi mustaşa a' la Charlie,pe care mi+o aplicai după ce dădui perciunii, mustaţa şi peruca cu păr lung, şi mă întoarsei brusc spre grup, dar poziţionându+mă în faţa lui Charlie. Arătam aproape la fel ca el, cred, deoarece gălagie se auzi din ce în ce mai mare din grupul de turişti. Mă aşezai cu fundul pe geantă, picior peste picior, scoasei furculiţa şi cuţitul şi mă chinuiam să tai din bocanc.Luai puţină sare şi presărai pe degetul mare care se vedea, apoi scoasei un pahar în care pusesem puţină apa să spăl degetul, asta după ce mă întoarsei de vreo cinci ori făcând nişte grimase a' la Charlie Chaplin.Nu mă uiutai deloc în grup, iar când o făcui mă speriai atâ de tare de numărul foatre mare al lor, încât căzui, luând o poziţie de florări, şi paninai în loc de parcă aşi fi vrut să fug dar nu puteam.Apoi, în hohotele de râs ale audienţei mă aşezai în aceiaşi poziţie ca la început, şi îmi tai mişcările celuilat personaj, care primise o monedă şi îşi făcea numărul.
În trei minute strânsesem peste 60 de turişti care se uitau la ineditul număr aplauzând.
Spaniolii sunt învăţaţi cu Statuile, dar ce făcusem io era diferit: Foarte discret, întorcându+mă cu spatele la ei, scosesem din buzunar o cană care era legată cu sfoară de gătul meu, o întoarsei cu fundul în sus, mă uitai la cele două monede care erau în palmă şi oftând mă dusei spre rivalul meu, dar nu înainte de a mă speria de vreo două ori de zgomotele audienţei, şi oprindu-mă în faţa lui, îi pusesem în cutie, făcui o reverenţă şi...mă întoarsei la mâncatul degetului, nu înainte de a lăsa în faţa grupului cana goală.
Timp de un minut mulţimea a aplăudat fantastic, şi aproape fiecare a introdus monede şi câţiva chiar bancnote, mai cu seamă japonezii.
După ce se sparse grupul, îmi colectai cana care era plina de mărunţi socotind că aveai pe puţin 50 de euro, scoşi în cinci minute.
Luăi vreo zece euro, mă îndreptăi spre colegul meu, care nu primi de la nimeni nimic, îi pusesem o monedă, tipul se mişcă puţin, plecăi, apoi mă întoarsem încă o dată, mai pusesem o monedă, apoi de încă zece ori. lumea încă nu plecase aşa că mai aplăudaseră încă o dată, iar eu, bineînţeles că mă speriai din nou, dar alte mişcări, dar totul specific lui Charlie, sau aşa cum credeam io că a fi făcut.
După ce îmi stânsei bagajul, mă uiati după grupul de japonezi care parcă ocoleau pe acel Spiderman gras şi agasant. Io mă dusesem rapid în faţa lor, mă aplecai încă o dată în faţa bagajului, şi în trei secunde aveam alta faţă şi eram dezbracăt în indispensabili şi bluza de corp, care nu erau prea curate, se înţelege. Mă oprii în faţa lui Spiderman, mă pusesem în chilostei şi cu frică îi aruncai o monedă, care culmea intrase în cutia pe care acesta o avea în mână. Acesta îmi mulţumi dezgustător cu o gestică de om beat şi ostentativ. Eu încercai să menţin distanţa de 10 metri, iar când acesta nu se uita, mă ţineam cu degetele de nas, şi dădeam cu mâna parcă a alunga mirosul greu, iar grupul de japonezie era în culmea veseliei. Când Spider căuta alt client pentru a mai încasa o monedă, io mă schimonoseam în spatele lui la fel ca detectivu lu' Peşte când era în cort cu şeful de trib, când acesta se chinuia să se aplece în genunchi cu mare greutate căci, şi el era cât o tonă. Cînd grasul venea câtre mine mai aruncam câte o moneda, care ca prin farmec de fiecare dată intra în cutia acestuia. Când întorcea capul io făcean scheme a' la Spiderman la fel de bine reuşite ca în film, de parcă spuneai că erau efecte speciale.Punctul culminant a fost când mă urcai pe un stâlp la fel ca Omul şi mă aruncai pe spate făcând un salt peste cap căzând în poziţia de apărare a acestuia.
Nu ştiu dacă erau aceiaşi oameni adunaţi, dar io parcă o luasem în serios disputa cu acel Spiderman patetic şi jegos care făcea de râs pe toţi purtătorii de colanţi, negativi sau pozitivi cum ar fi fost.
Japonezii se distrau la maxim, filmând fiecare mişcare pe care o făceam io.
Deşi nu făcusei nici o chetă, lumea se bucurase de spectacol la fel de mult ca la precedentul.
Nu trecuse un sfert de oră de când începuse totul când văzui un ţigan care cânta la ţambal. Parcă eram un magnet pentru japonezi, şi mă apropiai de grupul care se făcea din ce în ce mai mare.Un japonez văzând că vin şi io, mă filma pe mine în loc să înregisreze prestanţa ţambalistului.Io mă echipasem din nou ca Gentelman, ascultai două secunde ce ţămbălea ţiganul acolo, apoi dregându+mi glasul începui să când cu un puternic timbru o melodie pe care o ştiam dar...nu îmi aminteam bine de unde. După doar trizeci de secunde toată lumea aplauda la unison, pentru că vreo 20 de persoane văzuseră prestaţiile trecute.După ce terminai melodia, salutai pe toţi scoţând pălaria din cap în faţa doamnelor şi domnişoarelor. Ca prin minune cana a apărut, şi aproape la fel de repede s-a umplut pe jumătate.
Părăsii grupul apropiindu-mă de un pictor care făcea caricaturi şi portrete.acesta avea zeci de tablouri în faţă, la fel ca şi zeci de culori.
Mă uitai cu interes la o caricatură, şi parcă nu observai grupul de japonezi care parcă mă urmăreau.M-am aşezat pe geanta la 10 metri de caricaturist, am controlat în bagaj, am scos un creion, m-am uitat pe jos după o coală de hărtie pe care vântul care parcă ţinea cu mine în acea zi a adus-o în mîna mea.S-a auzit un murmur de uimire de la grupul de japonezi deoarece io întinsesem mâna şi...fără a vedea foaia de hârtie o prinsesem din aer.Cred că ei socotiseră că era un număr de magie, pentru că aşa şi arata!
Scoasei un creion şi trei carioci, pusei curu pe bagaj, luai meniul chelneriţei care trecea pe lângă mine,mă uitai la caricaturist şi cu mişcări uşoare, apoi din ce în ce mai rapide şi agresive, schimbai pe rând cariocile, folosind câte două şi chiar câte trei deodată timp de un minut.După ce minutul se scursese, mă dădui puţin în spate pentru a contempla opera pe care o făcusem.Se auzi un murmur apoi un japonez mă întrebă într-o engleză foarte bună:
- Câţi bani să ăţi dau pentru a obţine acest desen?
-Cât crezi că face, atâta să dai!
Tipul îmi pusese în cutia devenită celebră, şi probabil că se întrebau în limba lor cum de reuşisem într-un singur minut să desenez cinci feţe de japonezi în prim plan care se uitau peste umărul meu, si care se vedea că...desenam cinci japonezi.Desenul fusese destul de precis, tipul care l-a cumpărat spunând:
-Am fost şi am întrebat pe caricaturist câţi bani ar costa să deseneze astea şi în cât timp poate el să o execute.A răspus că ar costa 20 de euro şi că poate cel mai rapid în jumatate de oră, iar dacă nu foloseşte modelele umane să se uite, nu garantează că poate ieşi!!!
Când au vâzut că eu deja mă oprisem în faţa unei Statui ce reprezenta o femeie frumoasă, toată galeria de peste o sută de persoane se mutaseră o dată cu mine, aşteptând să vadă ce aveam de gând să fac, iar io îmbracat din nou ca Charlie Chaplin mă înghesuii pe bagaj şi adormii!!!
************************
Deja mă vedeam dator la bancă şi...să nu mai lungesc.
Aveam o sătpămână de somn la sacul de dormit, mă spălam în râu şi nu reuşisem să muncesc nici macar o zi!!! Căutasem de muncă pe la toate fermele din zona Madridului, şi totalizasem deja peste 100 km mers pe jos .
Ajunsesem într-un oraşel şi după ce petrecui toată ziua prin suburbii după muncă, obosit fiind intrai într+un magazin retro să îmi odihnesc ochii.Nu prea am înţeles bine ce îmi explica bătrînul acela, dar cu doar un euro îmi cumpărai la ofertă superspecială un joben, un frac un pantalon bufant şi un baston, la asta se adăugă şi o trusă de machiat-fardat care nu lipseşte din bagajul unui artist.Limba mea spaniola lăsa de dorit sau poate accentul prea british al bătrînului era mai greu de digerat, de aceia nu înţelesem decăt că acel costum era original ( din anii '20 ) şi că nuş'ce mare actor îl purtase.Cred şi io, la incredibilul preţ de un euro, calitatea face preţul!
Bătrânul mă tot zorea să încerc costunul, care ,,cică îmi vine ca turnat, deşi ştiam că la suta mea de kile aratam ca un adevărat gentelman în vestul sălbatic! Dar să îi fac pe plac, ( abia imi schimbasem şosetele si tricoul, mă băisem în râu) luai hainele şi le îmbrăcai, care...îmi veneau ca turnate, dacă era să ascult laudele moşului.Nu a contenit să laude cum îmi stătea, că parcă mă născusesem în ele, etc aşa că ,deoarece nu puteai să văd cum îmi stau, căci oglindă nu era pe acolo, si ziua permitea să merg îmbracat in haină cu mânecă.
Mi-a plăcut ideea moşului, nu eram la mine în oraş să îmi fie ruşine, aşa că hotărâi să merg îmbrăcat în acea ţinută, şi cu ocazia aceia să văd oraşul şi să îmi cumpăr ceva de ale gurii.
Oprii în faţa unui magazin, deschisesem politicos uşa unei bătrîne să intre, mă oprii în faşa uşii deoarece încercam să îmi amintesc un lucru de care nu eram sigur.Moşul îmi dăduse şi o trusă de machiat, dar vazusem ceva ce pe moment nu înţelesem ce era.Am deschis trusa, care pe lângă pensula, şi căteva culori pentru machiat, mai conţine un compartiment în care găsii perciuni falşi, mustaţă, trei peruci şi ceva ce incercam să definesc ce sunt.Văzui cu stupoare că erau câteva foi subţiri pe care la prima vedere nu îmi dădui seama ce sunt. Acestea erau de diferite culori, alb, culoarea pielii, una culoare închisă, alta culoare galbenă.Îmi trecu prin cap că sunt nişte măşti, care poate că se aplicau pe faţa artistului, sau poate că acesta işi făcea o mască dupa ea.Nu eram expert, aşa că imi selectai una din măşti, pe cea la culoarea pielii, o pusesem pe faţă. mă străbătu un fior de bucurie . şi prima mea senzaţie a fost să mă vadă un prieten să văd de mă recunoaşte.Mă uitai în vitrină, ţi îmi aplicai şi perciunii cât şi o mustaţă care mă făcea să arat ca un veritabil englez de modă veche.Toate aceste pregătiri durară vreo zece minute, timp în care deschisesem uşa la fiecare personă care intra, văcând totodată şi câte o reverenţă im faţa lor, iar la bătrâne chiar îmi scoteam pălăria în faţa lor.Mi se părea amuzant, încercând să o fac pe gentilu'.
Când să intru în magazin, după ce mă uitasem în vitrină mai ceva ca o vadană ce este în prag de căsătorie, înainte de a intra, evident că am permis unor doamne bătrâne să iasă.se facuse ditamai coada, dar deoarece aveam tot timpul din lume, puteam să aştept şi cinci ore.
Prima bătrână iese, apoi îmi spuse:
-Nu am mai văzut de mult un gentelman.Super.Tine asta.
Din reflex luai ce îmi întinse femeia, mă iutai ca prostul la poartă nouă la bancnota de 5 euro pe care mi+o dădu, neînţelegând care era ideea.Braţul stând se întinse din reflex, deschsei uşa la următoarea femeie, alte monede în mâna mea, şi nu realizasem prea bine, când şi a tria persoană îmi pusese zâmbind o monedă de doi euro, iar a patra, mamica şi fetiţa, imi dădu câtreva monede.
Nu am avut curaj să număr banii, dar stiu că nu am mai intrat în acel magazin, dar...am rămas şi am deschi uşa de vreo 500 de ori până cănd magazinul s-a închis pentru pauză!
Am numărat agoniseala, şi în două ore făcusem cât două zile de muncă.Ce înseamnă să fii englez!!!
**************
Norocul meu a fost destul de mare, într-o săptamână agonisind banii pentru două luni de muncă, dar asta nu însemna că nu îmi căutam de muncă.Chiar şi găsisem pentru căteva zile, dar...doar pentru câteva zile.Aşa că...ajunsesem la Madrid după o săptămână de lopatat la bălegar.
Plaza Mayor, vineri la orele 12.
In Madrid sunt foarte multe "Statui vii", caractere de tot felul.La fiecare colţ vezi un Charlie Chaplin, un Spiderman gras care mai cu japca se cere în fotografiile turiştilor şi o mulţime de boschetari care îţi ţin calea să le dai bani.Dar în Plaza Mayor sunt adevăraţii artişti, Statuile, care nu cerşesc bani, ci îi câştigă foarte cinstit, deoarece ai ocazia să vezi prestanţa deosebită cât şi costumaţia pe măsură.Statuile stau, nu mişcă, abia respiră, iar când le laşi o monedă, fiecare îşi face numărul: Don Quijote îşi mişcă calul de parcă ar călări, Pistolarul împuşcă, Frumoasa face o reverenţa.etc.
Mereu mi+au plăcut să îi privesc câteva minute, dar poate o dată dacă am lăsat vreo monedă, asta nu deoarece sunt nesimţitor ci...probabil din zgârcenie!
Îl văzui pe Charlie Chaplin care stătea melancolic aşezat la o măsuţă cu o gheată în faţa-i şi când o persoană îi punea o monedă la cutiuţă, cu furculiţa şi cuţitul se făcea că taie gheata pentru a mînca.
Prestanţă de nota zece.
Dădui un tur pe la toţi mimii, uitându-mă la ei.În faţa lui Charlie s-au orit un grup de cinci persoane care îl fotografiaseră şi discutau destul de zgomotos.
Am scos o monedă mică din buzunarul meu şi uitându-mă ostentativ la grupul de persoane, cu nasul mai sus decât măgarul din animaţia Shrek care îşi spala copitele în apa pe care prietenul să o luase drept supă, mă aşezai păţin mai în spatele lor pe geantă.Aceştia nu prea înţelegeau de ce mă uitase la ei, bolborosiseră în japoneza lor, dar se uitau curioşi să vadă ce fac.
Bocancul meu chiar era rupt, mi se vedea un deget, pantalonii bufanţi nu aratau cele zece kile pe care le pierdui într-o lună, fracul destul de strâmt şi cu mîinile scurte mă făcea fără voia mea să arăt ca Charlie.Nu vorbesc şi de faptul că aveam şi o sfoară care îmi ţinea pantalonii, deoarece cureaua mi se rupsese în acea dimineaţă.Am desfăcut geanta, m-am întors cu spatele la ei, apoi am aruncat o privire pe furiş să văd ce fac, dar la fel de ostentativă, şi am aplecat capul în valiză, aruncând afară câteva boarfe până găsii ce mă interesa iar din cinci in cinci secunde întorceam capul să ma uit la grup.Aceştiea deveniseră mai puţin gălăgioşi, făcând fotografii.Îmi scoasei masca albă şi mustaşa a' la Charlie,pe care mi+o aplicai după ce dădui perciunii, mustaţa şi peruca cu păr lung, şi mă întoarsei brusc spre grup, dar poziţionându+mă în faţa lui Charlie. Arătam aproape la fel ca el, cred, deoarece gălagie se auzi din ce în ce mai mare din grupul de turişti. Mă aşezai cu fundul pe geantă, picior peste picior, scoasei furculiţa şi cuţitul şi mă chinuiam să tai din bocanc.Luai puţină sare şi presărai pe degetul mare care se vedea, apoi scoasei un pahar în care pusesem puţină apa să spăl degetul, asta după ce mă întoarsei de vreo cinci ori făcând nişte grimase a' la Charlie Chaplin.Nu mă uiutai deloc în grup, iar când o făcui mă speriai atâ de tare de numărul foatre mare al lor, încât căzui, luând o poziţie de florări, şi paninai în loc de parcă aşi fi vrut să fug dar nu puteam.Apoi, în hohotele de râs ale audienţei mă aşezai în aceiaşi poziţie ca la început, şi îmi tai mişcările celuilat personaj, care primise o monedă şi îşi făcea numărul.
În trei minute strânsesem peste 60 de turişti care se uitau la ineditul număr aplauzând.
Spaniolii sunt învăţaţi cu Statuile, dar ce făcusem io era diferit: Foarte discret, întorcându+mă cu spatele la ei, scosesem din buzunar o cană care era legată cu sfoară de gătul meu, o întoarsei cu fundul în sus, mă uitai la cele două monede care erau în palmă şi oftând mă dusei spre rivalul meu, dar nu înainte de a mă speria de vreo două ori de zgomotele audienţei, şi oprindu-mă în faţa lui, îi pusesem în cutie, făcui o reverenţă şi...mă întoarsei la mâncatul degetului, nu înainte de a lăsa în faţa grupului cana goală.
Timp de un minut mulţimea a aplăudat fantastic, şi aproape fiecare a introdus monede şi câţiva chiar bancnote, mai cu seamă japonezii.
După ce se sparse grupul, îmi colectai cana care era plina de mărunţi socotind că aveai pe puţin 50 de euro, scoşi în cinci minute.
Luăi vreo zece euro, mă îndreptăi spre colegul meu, care nu primi de la nimeni nimic, îi pusesem o monedă, tipul se mişcă puţin, plecăi, apoi mă întoarsem încă o dată, mai pusesem o monedă, apoi de încă zece ori. lumea încă nu plecase aşa că mai aplăudaseră încă o dată, iar eu, bineînţeles că mă speriai din nou, dar alte mişcări, dar totul specific lui Charlie, sau aşa cum credeam io că a fi făcut.
După ce îmi stânsei bagajul, mă uiati după grupul de japonezi care parcă ocoleau pe acel Spiderman gras şi agasant. Io mă dusesem rapid în faţa lor, mă aplecai încă o dată în faţa bagajului, şi în trei secunde aveam alta faţă şi eram dezbracăt în indispensabili şi bluza de corp, care nu erau prea curate, se înţelege. Mă oprii în faţa lui Spiderman, mă pusesem în chilostei şi cu frică îi aruncai o monedă, care culmea intrase în cutia pe care acesta o avea în mână. Acesta îmi mulţumi dezgustător cu o gestică de om beat şi ostentativ. Eu încercai să menţin distanţa de 10 metri, iar când acesta nu se uita, mă ţineam cu degetele de nas, şi dădeam cu mâna parcă a alunga mirosul greu, iar grupul de japonezie era în culmea veseliei. Când Spider căuta alt client pentru a mai încasa o monedă, io mă schimonoseam în spatele lui la fel ca detectivu lu' Peşte când era în cort cu şeful de trib, când acesta se chinuia să se aplece în genunchi cu mare greutate căci, şi el era cât o tonă. Cînd grasul venea câtre mine mai aruncam câte o moneda, care ca prin farmec de fiecare dată intra în cutia acestuia. Când întorcea capul io făcean scheme a' la Spiderman la fel de bine reuşite ca în film, de parcă spuneai că erau efecte speciale.Punctul culminant a fost când mă urcai pe un stâlp la fel ca Omul şi mă aruncai pe spate făcând un salt peste cap căzând în poziţia de apărare a acestuia.
Nu ştiu dacă erau aceiaşi oameni adunaţi, dar io parcă o luasem în serios disputa cu acel Spiderman patetic şi jegos care făcea de râs pe toţi purtătorii de colanţi, negativi sau pozitivi cum ar fi fost.
Japonezii se distrau la maxim, filmând fiecare mişcare pe care o făceam io.
Deşi nu făcusei nici o chetă, lumea se bucurase de spectacol la fel de mult ca la precedentul.
Nu trecuse un sfert de oră de când începuse totul când văzui un ţigan care cânta la ţambal. Parcă eram un magnet pentru japonezi, şi mă apropiai de grupul care se făcea din ce în ce mai mare.Un japonez văzând că vin şi io, mă filma pe mine în loc să înregisreze prestanţa ţambalistului.Io mă echipasem din nou ca Gentelman, ascultai două secunde ce ţămbălea ţiganul acolo, apoi dregându+mi glasul începui să când cu un puternic timbru o melodie pe care o ştiam dar...nu îmi aminteam bine de unde. După doar trizeci de secunde toată lumea aplauda la unison, pentru că vreo 20 de persoane văzuseră prestaţiile trecute.După ce terminai melodia, salutai pe toţi scoţând pălaria din cap în faţa doamnelor şi domnişoarelor. Ca prin minune cana a apărut, şi aproape la fel de repede s-a umplut pe jumătate.
Părăsii grupul apropiindu-mă de un pictor care făcea caricaturi şi portrete.acesta avea zeci de tablouri în faţă, la fel ca şi zeci de culori.
Mă uitai cu interes la o caricatură, şi parcă nu observai grupul de japonezi care parcă mă urmăreau.M-am aşezat pe geanta la 10 metri de caricaturist, am controlat în bagaj, am scos un creion, m-am uitat pe jos după o coală de hărtie pe care vântul care parcă ţinea cu mine în acea zi a adus-o în mîna mea.S-a auzit un murmur de uimire de la grupul de japonezi deoarece io întinsesem mâna şi...fără a vedea foaia de hârtie o prinsesem din aer.Cred că ei socotiseră că era un număr de magie, pentru că aşa şi arata!
Scoasei un creion şi trei carioci, pusei curu pe bagaj, luai meniul chelneriţei care trecea pe lângă mine,mă uitai la caricaturist şi cu mişcări uşoare, apoi din ce în ce mai rapide şi agresive, schimbai pe rând cariocile, folosind câte două şi chiar câte trei deodată timp de un minut.După ce minutul se scursese, mă dădui puţin în spate pentru a contempla opera pe care o făcusem.Se auzi un murmur apoi un japonez mă întrebă într-o engleză foarte bună:
- Câţi bani să ăţi dau pentru a obţine acest desen?
-Cât crezi că face, atâta să dai!
Tipul îmi pusese în cutia devenită celebră, şi probabil că se întrebau în limba lor cum de reuşisem într-un singur minut să desenez cinci feţe de japonezi în prim plan care se uitau peste umărul meu, si care se vedea că...desenam cinci japonezi.Desenul fusese destul de precis, tipul care l-a cumpărat spunând:
-Am fost şi am întrebat pe caricaturist câţi bani ar costa să deseneze astea şi în cât timp poate el să o execute.A răspus că ar costa 20 de euro şi că poate cel mai rapid în jumatate de oră, iar dacă nu foloseşte modelele umane să se uite, nu garantează că poate ieşi!!!
Când au vâzut că eu deja mă oprisem în faţa unei Statui ce reprezenta o femeie frumoasă, toată galeria de peste o sută de persoane se mutaseră o dată cu mine, aşteptând să vadă ce aveam de gând să fac, iar io îmbracat din nou ca Charlie Chaplin mă înghesuii pe bagaj şi adormii!!!
************************
miercuri, 6 februarie 2013
Socoteala corecta!
...un pumn la cap, altul la ficat!
Tanarul se apleca sub ploaia de lovituri care vinea din partea adversarilor.Nici nu avuse timp sa realizeze ce doreu acestia, sau ce anume ii spusesera, ca in urmatoarea secunda se simti ca ...in iad, daca asa se simtea careva care , pentru prima oara in viata lua o bataie sora cu moarte.
I se paruse o eternitate de la primul pumn, nici nu stia daca il mai durea de parca se obisnuise cu durerea.Stia ca nu trecuse mai mult de un minut, dar cand iei bataie timpul parca se opreste si crezi ca trece o ora cele cateva zeci de secunde.Mare noroc avuse de persoana care trecuse pe langa ei, un adult, pe care il vazu ca se baga intre adversarii lui cu tupeu, inbrancindu-l chiar pe unul dintre ei.Abia acu` dupa ce tipii se orisera parca simti cum i se mareste capul, unflandu-se pe secunda ce trecea.nu stia daca mai urma si runda urmatoare, zavu mecanic cum noul venit scoase o bancota mare din portofel intimnzand-o tipilor care se uitasera doua secunde unul la altul, luaara bancota si plecara.Auzi ca prin vis ca adultul ii spusese sa se grabeasca ca nu stia daca ceilalti aveau sa fie multumiti.
--Tinere, imi datorezi 100 de lei pentru ca ti-am platit datoria pe vare acestia spuneau ca o ai la ei.Auzi comedie, sa te bata pentru mai putin de jumatate din minimul de amenda pe care v-ar fi dat-o politia daca va prindea.Ciudata specie!
--Nu stiou despre ce datorie spuneti, sau ce voiau aceia, dar daca tot m-ati scapat de bataie, daca pot spune asa, ca mi-am luat-o urat, sa mergem acasa ca sa va platesc.Si, scuzati-ma ca nu v-am multumit.
;;;;;;;;
...si dupa cum iti spuneam, tinerii l-au batut destul de bine pe pacaliciul acela, i-am platit de la mine pentru serviciu, si chiar am fost acasa la pusti si mi-a platit banii, de fapt...cred ca el si-a platit tipii pe care l-au bataut!!!
Tanarul se apleca sub ploaia de lovituri care vinea din partea adversarilor.Nici nu avuse timp sa realizeze ce doreu acestia, sau ce anume ii spusesera, ca in urmatoarea secunda se simti ca ...in iad, daca asa se simtea careva care , pentru prima oara in viata lua o bataie sora cu moarte.
I se paruse o eternitate de la primul pumn, nici nu stia daca il mai durea de parca se obisnuise cu durerea.Stia ca nu trecuse mai mult de un minut, dar cand iei bataie timpul parca se opreste si crezi ca trece o ora cele cateva zeci de secunde.Mare noroc avuse de persoana care trecuse pe langa ei, un adult, pe care il vazu ca se baga intre adversarii lui cu tupeu, inbrancindu-l chiar pe unul dintre ei.Abia acu` dupa ce tipii se orisera parca simti cum i se mareste capul, unflandu-se pe secunda ce trecea.nu stia daca mai urma si runda urmatoare, zavu mecanic cum noul venit scoase o bancota mare din portofel intimnzand-o tipilor care se uitasera doua secunde unul la altul, luaara bancota si plecara.Auzi ca prin vis ca adultul ii spusese sa se grabeasca ca nu stia daca ceilalti aveau sa fie multumiti.
--Tinere, imi datorezi 100 de lei pentru ca ti-am platit datoria pe vare acestia spuneau ca o ai la ei.Auzi comedie, sa te bata pentru mai putin de jumatate din minimul de amenda pe care v-ar fi dat-o politia daca va prindea.Ciudata specie!
--Nu stiou despre ce datorie spuneti, sau ce voiau aceia, dar daca tot m-ati scapat de bataie, daca pot spune asa, ca mi-am luat-o urat, sa mergem acasa ca sa va platesc.Si, scuzati-ma ca nu v-am multumit.
;;;;;;;;
...si dupa cum iti spuneam, tinerii l-au batut destul de bine pe pacaliciul acela, i-am platit de la mine pentru serviciu, si chiar am fost acasa la pusti si mi-a platit banii, de fapt...cred ca el si-a platit tipii pe care l-au bataut!!!
duminică, 23 decembrie 2012
Gogoşi cu rahat!...pamflet
A ajuns pana la mine zvonul ca iti plac taaare mult gogosule umplute.Cu ce? Cu de toate!
Dar, mai bine ar fi sa îţi destăinui, de unde am aflat asta!
Nu de mult, s-a inventat politica., cam de când am aparut ca civilizatie, doar de vreo cateva mii de ani.În timp ce muncea, un oarecare tip, mai vizionar de felul său, după ce s-a accidentat la locul de muncă, timp de cateva zile a stat acasă să se recupereze.Aşa ca el a fost tipul care a inventat concediul medical!De atunci de cate ori avea nevoie se îmbolnavea şi…nu era de loc bine,ca treaba lui rămânea neterminată.Aşa că a inventat pe tipul care să îl înlocuiască.
Şi deoarece nu era prost deloc, a mai brevetat încă 166 de invenţii, cum ar fi: şefia, politica, minciuna, pretextele, jocurile de noroc, ţiganii şi şi ţigănismele, trişatul la cărţi, falsa modestie, îmbinarea plăcutului cu utilul, pe care l-au dat curvelor, şi desigur, nu în ultimul rand:gogoşile.
Da, aţi auzit bine.gogoşile! Deşi nu era un bun bucătar el totuşi a fost primul inventator cu brevet al gogoşilor, pe care şi alţii la rândul lor le-au umplut cu din ce în ce mai multe arome, cum ar fi: la răhăţescu normal, au mai adăugat puţin zahăr să îi schimbe gustul, sau arome de tot felul, esenţe, frunze de trandafiri, pentru tipe care încă se mai cred tinere, culori diferite, pentru a înşele aspectul, promisiuni care ţi garantează că o dată cu ce îl foloseşti mai des, te obişnuieşti, sau se schimbă gustul, etc.
Alţii au fost mai îndrazneţi, şi au schimbat conţinutul, făcănd din tradiţionalul gogoasă cu rahat, gogoasă unflată cu pompa, şi gogoasă cu cremă de caca(o), gogoase simple, bune pentru fetele care au cu 15 kg peste limită, gogoaşe economice, care nu au de a face cu economia, ci se vând de economişti şi de oarecare , oricui care le înghite, gogoase geografice, aste fiind mai răruţe, şi le fac doar cei care împrăştie zvonuile că munţii au început să scadă în înălţime, şi desigur, referata mea, gogoasă politică :dudlu D, Dan Diaconescu!!!
Dar, mai bine ar fi sa îţi destăinui, de unde am aflat asta!
Nu de mult, s-a inventat politica., cam de când am aparut ca civilizatie, doar de vreo cateva mii de ani.În timp ce muncea, un oarecare tip, mai vizionar de felul său, după ce s-a accidentat la locul de muncă, timp de cateva zile a stat acasă să se recupereze.Aşa ca el a fost tipul care a inventat concediul medical!De atunci de cate ori avea nevoie se îmbolnavea şi…nu era de loc bine,ca treaba lui rămânea neterminată.Aşa că a inventat pe tipul care să îl înlocuiască.
Şi deoarece nu era prost deloc, a mai brevetat încă 166 de invenţii, cum ar fi: şefia, politica, minciuna, pretextele, jocurile de noroc, ţiganii şi şi ţigănismele, trişatul la cărţi, falsa modestie, îmbinarea plăcutului cu utilul, pe care l-au dat curvelor, şi desigur, nu în ultimul rand:gogoşile.
Da, aţi auzit bine.gogoşile! Deşi nu era un bun bucătar el totuşi a fost primul inventator cu brevet al gogoşilor, pe care şi alţii la rândul lor le-au umplut cu din ce în ce mai multe arome, cum ar fi: la răhăţescu normal, au mai adăugat puţin zahăr să îi schimbe gustul, sau arome de tot felul, esenţe, frunze de trandafiri, pentru tipe care încă se mai cred tinere, culori diferite, pentru a înşele aspectul, promisiuni care ţi garantează că o dată cu ce îl foloseşti mai des, te obişnuieşti, sau se schimbă gustul, etc.
Alţii au fost mai îndrazneţi, şi au schimbat conţinutul, făcănd din tradiţionalul gogoasă cu rahat, gogoasă unflată cu pompa, şi gogoasă cu cremă de caca(o), gogoase simple, bune pentru fetele care au cu 15 kg peste limită, gogoaşe economice, care nu au de a face cu economia, ci se vând de economişti şi de oarecare , oricui care le înghite, gogoase geografice, aste fiind mai răruţe, şi le fac doar cei care împrăştie zvonuile că munţii au început să scadă în înălţime, şi desigur, referata mea, gogoasă politică :dudlu D, Dan Diaconescu!!!
duminică, 9 septembrie 2012
Începutul...
...aveam doar 14 ani şi tocami fusesem selectaţ împreună cu încă vreo şase-şapte puştani din clasa a noua la echipa de lupte greco-romane. Îmi amintesc primul antrenament când am ridcat la piept o halteră de 54 de kg, iar cea de 57 nu am reuşit, deşi unul din colegii mei o ridicase...sau poate doi, nu mai reţin.Aveam 59 de kg, iar tipul care o ridicase era de vreo 68-70 kg, şi cu vreo 10 cm mai înalt.Realizam că un tip mai înalt, poate ridica şi mai mult, dacă era mai greu corporal.Unul din băieţi era un adevărat gigant peste 185 cm şi cred că avea vreo 80 kg.Nu ştiu dacă î ncercasesă ridice sau cât reuşise , ştiu doar că după doi ani căntărea peste 100 kg, iar la maturitate vreo 130.Asta nu înseamnă că la ridicat era prea puternic, după doi ani am ridicat haltera lui care avea baza plus trei discuri de cinci pe o parte, deci, vreo 80 kg.
Acesta a fost primul meu contact cu halteele, deci, nu eram nici prea puternic, dar nici prea slab.Îmi amintesc că în cele patru luni de antrenamente de lupte aveam un partenier de antenament din aceiaşi generaţie care la 75 kg ridica 44 într-un singur braţ deasupa capului. Nu mai spun că văzusem un senior, cred de puţin peste 20 de ani şi vreo 65 kg, dar mărunţel, care ridicase uşor 100 la piept.
Dar să lăsăm aceste chestii, sunt irelevante pentru noi, doresc să-mi reamintesc despre primele momente de sport din viaţa mea.
După patru luni m-am lăsat, apoi la prrofesională am făcut rost de ceva discuri şi o bară, cred că aveam 16 ani, şi făceam împins de pe podea, exerciţiu pentru piept.Oricum din clasa a opta începusem să fac flotări, iar în fiecare zi făceam mai mut cu o repetare, aşa că...îmi amintesc că la un antrenament de lupte făusem 50 sau 80 într-o serie.Totuşi trăiesc cu impresia că înaite de liceu reuisem să fac 80, dar poate fac confuzie.
Cert e fapul că vărul meu, mai mic decât mine, mi l-a arătat pe viitorul lui cumnat spunând.
--Tipul acesta practică lupte, are 57 kg, este la profesională şi ridcă 77 kg deasupra capului!
M-am uitat la mărunţelul din faţa mea care era doar fibră. şi acu' a 41 de ani arată la fel, cred că are 66 de kile dar...cred că mai face semi-tracţini într-un braţ.
--Păi în acest caz, dacă el ridică această greutate la piept, io o ridic deasupa capului!
Nu ştiu de de am făcut acea afirmare, cred că mai mă antrenam cu halterele ala care totalizau vreo 38-40 kg.Nu mai reţin amănuntele, dar ştiu că am dat curs cu prima ocazie, şi am fost la sala acestuia de forţă, care era separată dar în incinta complexului de lupte, sala nu avea antrenor dimineaţa, aşa că nu mi-a fost greu să intru.
Îmi amintesc că fusesem dea la Motru, după priml an de profesională, în 1988, acolo reuşind să impresionez un grup de gura-cască ce se adunaseră, în prima zi, în faţa unor haltere, una de vreo 70 cum evaluasem noi, iar alta mai grea, peste sutx1ă, cum spuneam noi.Am ridicat uşor deasupra capului aia de 70, care, nu cred că aveamai mult de 55 dacă ar fi să o evauez acu.La început am ridicat-o de patru ori, find tipul care a ridiat cel mai mult, la doar 66 cât cântăream.După o lună şi ceva o ridicam de 10 ori, dar cu explozie, asta însemnând cam 15-20 kg mai puţin dacă aş f lucrat ueri crect ca un culturist.
M-am antrenat cu un tip care practica box, 75 kg, dar înalt, şi încă vreo trei inşi din aproape 100 care ridicaseră greutatea respectivă.Greutatea putea avea şi 65, se poate, deoarece nu puteam compara cu altă greutate cu care lucrasem în ultma vreme.
Cert e faptul că, revenind la pariul cu vărul meu, eu eram convis că, ridicasem cândva 70 de 10 ori, deci 77 ar fi trebuit să ridic.
Ştiu că am ridicat 60, apoi 70, apoi 78, şi am încercat apoi la 80, da nu mai ştiu, cred că am ridicat doar la piept, deasupra ridicasem sigur 77.Cred că ridicasem 87,5 la piept, după metoda pe care mi-o arătase cunatul vărului meu
Am făcut căteva antrenamente, ajunsesem la 95 , dar renunţasem după căteva zile, deoarece nu mă încălzeam cum trebuia şi căpătasem o durere lombară care m-a ţinut câteva luni, cred.
Apoi la 17 ani am fost la o sală de forţă unde mergea un coleg de al meu cu care fregventam cursurile serale de liceu.Îmi amintesc ca primele antrenamente la piept am făcut cu 40. apoi 50, 60 , iar ultima serie două repetări cu 70, iar un tip de veo 30 de ani, a rămas surprins, după spusele lui eram puternic, deoarece el, făcea doar vreo 10 reptari cu 70, şi avea cca. 90 kg.
Nu cred că mă antrenasem mai mult de o lună sau două, deoarece era la modă să faci o lună de sală.
Acesta a fost primul meu contact cu halteele, deci, nu eram nici prea puternic, dar nici prea slab.Îmi amintesc că în cele patru luni de antrenamente de lupte aveam un partenier de antenament din aceiaşi generaţie care la 75 kg ridica 44 într-un singur braţ deasupa capului. Nu mai spun că văzusem un senior, cred de puţin peste 20 de ani şi vreo 65 kg, dar mărunţel, care ridicase uşor 100 la piept.
Dar să lăsăm aceste chestii, sunt irelevante pentru noi, doresc să-mi reamintesc despre primele momente de sport din viaţa mea.
După patru luni m-am lăsat, apoi la prrofesională am făcut rost de ceva discuri şi o bară, cred că aveam 16 ani, şi făceam împins de pe podea, exerciţiu pentru piept.Oricum din clasa a opta începusem să fac flotări, iar în fiecare zi făceam mai mut cu o repetare, aşa că...îmi amintesc că la un antrenament de lupte făusem 50 sau 80 într-o serie.Totuşi trăiesc cu impresia că înaite de liceu reuisem să fac 80, dar poate fac confuzie.
Cert e fapul că vărul meu, mai mic decât mine, mi l-a arătat pe viitorul lui cumnat spunând.
--Tipul acesta practică lupte, are 57 kg, este la profesională şi ridcă 77 kg deasupra capului!
M-am uitat la mărunţelul din faţa mea care era doar fibră. şi acu' a 41 de ani arată la fel, cred că are 66 de kile dar...cred că mai face semi-tracţini într-un braţ.
--Păi în acest caz, dacă el ridică această greutate la piept, io o ridic deasupa capului!
Nu ştiu de de am făcut acea afirmare, cred că mai mă antrenam cu halterele ala care totalizau vreo 38-40 kg.Nu mai reţin amănuntele, dar ştiu că am dat curs cu prima ocazie, şi am fost la sala acestuia de forţă, care era separată dar în incinta complexului de lupte, sala nu avea antrenor dimineaţa, aşa că nu mi-a fost greu să intru.
Îmi amintesc că fusesem dea la Motru, după priml an de profesională, în 1988, acolo reuşind să impresionez un grup de gura-cască ce se adunaseră, în prima zi, în faţa unor haltere, una de vreo 70 cum evaluasem noi, iar alta mai grea, peste sutx1ă, cum spuneam noi.Am ridicat uşor deasupra capului aia de 70, care, nu cred că aveamai mult de 55 dacă ar fi să o evauez acu.La început am ridicat-o de patru ori, find tipul care a ridiat cel mai mult, la doar 66 cât cântăream.După o lună şi ceva o ridicam de 10 ori, dar cu explozie, asta însemnând cam 15-20 kg mai puţin dacă aş f lucrat ueri crect ca un culturist.
M-am antrenat cu un tip care practica box, 75 kg, dar înalt, şi încă vreo trei inşi din aproape 100 care ridicaseră greutatea respectivă.Greutatea putea avea şi 65, se poate, deoarece nu puteam compara cu altă greutate cu care lucrasem în ultma vreme.
Cert e faptul că, revenind la pariul cu vărul meu, eu eram convis că, ridicasem cândva 70 de 10 ori, deci 77 ar fi trebuit să ridic.
Ştiu că am ridicat 60, apoi 70, apoi 78, şi am încercat apoi la 80, da nu mai ştiu, cred că am ridicat doar la piept, deasupra ridicasem sigur 77.Cred că ridicasem 87,5 la piept, după metoda pe care mi-o arătase cunatul vărului meu
Am făcut căteva antrenamente, ajunsesem la 95 , dar renunţasem după căteva zile, deoarece nu mă încălzeam cum trebuia şi căpătasem o durere lombară care m-a ţinut câteva luni, cred.
Apoi la 17 ani am fost la o sală de forţă unde mergea un coleg de al meu cu care fregventam cursurile serale de liceu.Îmi amintesc ca primele antrenamente la piept am făcut cu 40. apoi 50, 60 , iar ultima serie două repetări cu 70, iar un tip de veo 30 de ani, a rămas surprins, după spusele lui eram puternic, deoarece el, făcea doar vreo 10 reptari cu 70, şi avea cca. 90 kg.
Nu cred că mă antrenasem mai mult de o lună sau două, deoarece era la modă să faci o lună de sală.
duminică, 2 septembrie 2012
Colecţionarul de arici!!!
...nu îl ştii pe Gheorghe, vecinul meu care este lefegiu la o firmă arabă, dar care are sediul în oraşul vecin, că unde locuieşte el, nu e loc de o frmă aşa de mare .Dacă nu îl ştii îţi spun el despre el.
Are acasă ca animal de companie...arici.Da, ai auzit bine, are arici!Auzi mă, el să aibă animale de companie, el, pe care eu, l-am văzut de cel puţin trei ori cum a dat câte un şut căţelului doamnei Maricica , de la etajul doi, şi a prins motanul lu' dom doctor Lupaşcu şi cu o bucată de liţă l-a decoiat, că făcea prea mult tam-tam nopţie?!?Aş putea să mai spun încă cel puţin cinci cazuri în care a arătat că este foarte crud cu animalele, inclusiv cu câinele mamei sale, pe care l-a bătut de l-a luat Benga.
No aştia mai mici şi mai proşti din cartier, chiar am us pariu pe o beşică nouă la 40 de lei, care avea să ale primul, câştiga, evident, de ce acest Gheorghe are arici, sau...de ce îi plac, sau , de unde dracul a făcut rost de ei.
Ne-am interesa la cele două Pet-uri din oraş dacă au, au avut, sau vor avea arici.Răspunsul a fost nu, un nu categoric, chiar la Pet-ul din Centru Vechi, vânzătorul a ţiut exprs să întăracă spusele cu câte un şut în cururile a doi dintre noi, care nu au avut loc suficient să o şteargă afară.
Am trecut aoi la căutarea pe internet a locurilor unde puteau fi găsite aceste creaturi ciudate, în afară de pădure, se înţelege.
După o săptămână, interesul pierise, până când soluţia a venit de la cineva la care nu ne-am fi aşteptat, de la bastardu' lu' Ghe.care spusese că l-a auzit cu urechil lui pe Ghe. când îi spusese femeia, că în timp ce se uşurase la pădure ceva a înţepat-o la curuţ, şi când s-a ridicat speriată şi ofuscată a văzut acel arici draguţ, care pesemne că avea chiar acolo culcuş, sau îşi căuta de ...lucru. La care Ghe, nostalgic spusese...Femeie, tu te-ai dus la muncă, dar ai cules arici cu curul!
Are acasă ca animal de companie...arici.Da, ai auzit bine, are arici!Auzi mă, el să aibă animale de companie, el, pe care eu, l-am văzut de cel puţin trei ori cum a dat câte un şut căţelului doamnei Maricica , de la etajul doi, şi a prins motanul lu' dom doctor Lupaşcu şi cu o bucată de liţă l-a decoiat, că făcea prea mult tam-tam nopţie?!?Aş putea să mai spun încă cel puţin cinci cazuri în care a arătat că este foarte crud cu animalele, inclusiv cu câinele mamei sale, pe care l-a bătut de l-a luat Benga.
No aştia mai mici şi mai proşti din cartier, chiar am us pariu pe o beşică nouă la 40 de lei, care avea să ale primul, câştiga, evident, de ce acest Gheorghe are arici, sau...de ce îi plac, sau , de unde dracul a făcut rost de ei.
Ne-am interesa la cele două Pet-uri din oraş dacă au, au avut, sau vor avea arici.Răspunsul a fost nu, un nu categoric, chiar la Pet-ul din Centru Vechi, vânzătorul a ţiut exprs să întăracă spusele cu câte un şut în cururile a doi dintre noi, care nu au avut loc suficient să o şteargă afară.
Am trecut aoi la căutarea pe internet a locurilor unde puteau fi găsite aceste creaturi ciudate, în afară de pădure, se înţelege.
După o săptămână, interesul pierise, până când soluţia a venit de la cineva la care nu ne-am fi aşteptat, de la bastardu' lu' Ghe.care spusese că l-a auzit cu urechil lui pe Ghe. când îi spusese femeia, că în timp ce se uşurase la pădure ceva a înţepat-o la curuţ, şi când s-a ridicat speriată şi ofuscată a văzut acel arici draguţ, care pesemne că avea chiar acolo culcuş, sau îşi căuta de ...lucru. La care Ghe, nostalgic spusese...Femeie, tu te-ai dus la muncă, dar ai cules arici cu curul!
luni, 6 august 2012
Aerovehicol
Sunar: -tipul care se intâlneşte cu Mr. X şi care îi ofera un cadou cel puţin neobişnuit!
-face uz de cele primite
-puţin abuzează pt a se răzbuna î n scop personal
-etc...
--Hei, tu, mă auzi? este cineva pe aici?
Deşi avea căştile pe urechi, totuşi auzi ceva , un zgomot destul de puternic, care să îl facă să întoarcă capul în direcţia de unde credea că vine.Se uită atent printre cei câţva pomi care formau cărarea ce ducea intr-un luminiş ca un teren de fotbal, care , de fapt era şi folosit pentru asta, din parcul care era vizavi (vis-a-vis) de cartierul său.Nu văzu mare lucru, dar auzi pe cineva care-l strigă pe nume.
Văzu un om care se sprijinea de un pom cu spatele, dar, care stătea într-o poziţie nenaturală, cu mâna dreaptă parcă îşi proteja coastele, şi un schincet, un geamăt se auzi de pe buzele sale!
Jo, era în esenţa sa un om bun, aşa că primul gând care-i trecuse prin minte era acela că omul era la anangie şi că avea nevoie de ajutorul său, aşă că, uită de faptul că lumea în care trăia era destul de dură şi, după orice copac putea fi un potenţial duşman, sau careva care să-l lovească, sau să-l tâlhărească.
Ajunse lângă străin, care în ciuda becului chior ce abia dacă făcea ca întunericul din jur să fie alungat, părea destul de vizibil.Aruncă o privire asupra acestuia, apoi , dacă cineva ar fi văzut scena ar fi spus că Jo se uită cu gura uşor deschisă la omul din faţa sa, privirea sa era parcă hipnoti(că)zată, apoi Străinul îi spuse un cuvînt, care nu se auzi în liniştea serii şi îl atinse cu degetul pe faţă.
........................................................
Georgică râdea în barbă.Incă un fraierică care a pus botul la vrajeala lui, şi altul care va sfârşi la fel ca şi ceilalţi cinci, şase, care au vrut să se îmbogăţească peste noapte.Cu scrupule, nu faci nimic.În afaceri trebuie să fii dur , dar...şi jigodoie.Ce putea oare să i se întâmple??!?Nu aveau adresa lui, totul era cu chirie, toate datele erau fabricate, etc.Nu ştiau de unde să-l ia, aşa că...alte distracţii, alte femei!
Îşi îndesă banii de pe marfă sub o scândură din podea, apoi ieşi din casă, nu înainte de aşi îndesa cât considerase că era necesar pentru distracţia care se anunţa.
A doua zi, când ajunse acasă , după o noapte de beţie, nu mai găsi nimic din cele 27 de mii de euro, pe care le pusese la puşculiţă, ba mai mult, şi alte câteva documente, pe care le considera importante.
După câteva zile, acelaşi lucru i se întâmplă şi partenierului său de afaceri, îi dispăruse banii, dar acestuia din safe, la care nu avea acces nici măcar soţia sa.Cum putuse toate astea să se întâmple, nu şi-o putea explica, mai ales că totul era supraveghiat de camere şi nimeni nu intrase în cladire.Îi dispărură toţii banii, chiar şi cei pe care trebuia să îi plătească pentru salarii.Se întrebă cine putea fi, dacă avea duşmani capabili de aceasta, dar...erau prea mulţi care şi-ar fi dorit a intra în safe-ul său, adăugându-i şi pe copii lui, soţia , chiar şi părinţii lui.Toţi aveau foame de bani.
Timp de o săptămână, se întâmplaseră multe chestii inexpicabile, de la golirea de safe-uri, la bătăi luate de tipi pe la băi, în restaurante sau pe la colţuri de stradă, fără însă a fi găsit vinovatul, până la ridicarea rochiilor în public, sau trasul pantalonilor unor tipe mai mult sau mai puţin populare, sau intrarea cu întreaga faţă în farfurie, în timp ce îşi serveau mîncarea de prânz în prezenţa altor simandicoşi parveniţi, de lume bună.Toate aceste fapte, păreau din ce în ce mai stranii, cu cât, cei cărora li se întâmplase, povestise că...nu ei ar fi facut acestea, ci...o mînă invizibilă.Totul rămase însă fără răspuns, deşi după o săptămână, totul încetă la fel de brusc precum începuse.Suma incidentelor: aproape 150!! Nu cred că cineva realizase că ultimul incident fusese acela la care tânătul care se împiedicase pentru a treia oara în cinci minute, la un moment întrebă:
--De ce toate astea?
Cred că dacă prietena sa l-ar fi întrebat la ce se uită, sau ce a auzit în acel moment,în care se uită buinac în jurul său, i-ar fi spus că parcă a auzit răspuns la întrebarea sa, dar telepatic, un răspuns foarte clar care îi spusese: --Pentru că pot! dar pentru că nimeni nu l-a întrebat, nimeni nu află răspunsul!
.............................................................................
Se trezi cu o durere cuidată de cap, deschise uşor ochii, se uiută în juru-i, şi deşi nu ştia de unde cunoştea interiorul încăperii, totuşi i se părea destul de familiară.Făcu un efort de memorie însă fără succes , preferând a se dezmorţi.
În următoarele cinci minute, nu ştia ce să creadă, dacă totul era o farsă, sau era victima unei glume bine puse la punct, dacă visa, sau, dacă era pe platoul de filmare a unui film, şi nu îşi mai amintea datorită beţii din ziua precedentă.Rând pe rând elimină toate variantele, şi se mulţumi a crede cele câteva rânduri pe care le citise pe monitorul uriaş cât un perete care-i apăruse în faţa ochilor, chiar când picioarele sale atinseră podeaua.
Avea sentimentul unui tip care câştigase la loto, care, deşi avea biletul în faţă, nu putea crede ca a câştigat pontul cel mare de câteva milioanede euro, nu pentru că nu visase de o mie de ori momentul, ci doar că, nu vroia ca să pice de la etajul o sută. după ce cineva avea să îi spună ca a fost o greşeală sau că biletul i-a fost anulat.încerca să rumege informaţiile primite.
Nu ştia ce i se păru mai straniu, faptul că un necunoscut care apăruse pe monitor îi spuse că tot ce este în jurul său este al lui, de la cel mai neînsemnat lucru până la vehicolul aerian în care se afla, sau că este moştenitorul direct a tipului din monitor, -deşi avea tată-, sau că este urmaşul unuia din cei câteva mii de oameni care supravieţuiseră ultimului cataclism mondial datat cu peste 5000 de ani înainte, şi care încă mai trăia, pe care oamenii de rând , îi numea extratereştri, ăn rarele cazuri când le vedeau echipamentele de zbor, sau faptul că deţinea tehnică care avea să fie descoperită şi aplicată după câteva sute de ani
etc....
-face uz de cele primite
-puţin abuzează pt a se răzbuna î n scop personal
-etc...
--Hei, tu, mă auzi? este cineva pe aici?
Deşi avea căştile pe urechi, totuşi auzi ceva , un zgomot destul de puternic, care să îl facă să întoarcă capul în direcţia de unde credea că vine.Se uită atent printre cei câţva pomi care formau cărarea ce ducea intr-un luminiş ca un teren de fotbal, care , de fapt era şi folosit pentru asta, din parcul care era vizavi (vis-a-vis) de cartierul său.Nu văzu mare lucru, dar auzi pe cineva care-l strigă pe nume.
Văzu un om care se sprijinea de un pom cu spatele, dar, care stătea într-o poziţie nenaturală, cu mâna dreaptă parcă îşi proteja coastele, şi un schincet, un geamăt se auzi de pe buzele sale!
Jo, era în esenţa sa un om bun, aşa că primul gând care-i trecuse prin minte era acela că omul era la anangie şi că avea nevoie de ajutorul său, aşă că, uită de faptul că lumea în care trăia era destul de dură şi, după orice copac putea fi un potenţial duşman, sau careva care să-l lovească, sau să-l tâlhărească.
Ajunse lângă străin, care în ciuda becului chior ce abia dacă făcea ca întunericul din jur să fie alungat, părea destul de vizibil.Aruncă o privire asupra acestuia, apoi , dacă cineva ar fi văzut scena ar fi spus că Jo se uită cu gura uşor deschisă la omul din faţa sa, privirea sa era parcă hipnoti(că)zată, apoi Străinul îi spuse un cuvînt, care nu se auzi în liniştea serii şi îl atinse cu degetul pe faţă.
........................................................
Georgică râdea în barbă.Incă un fraierică care a pus botul la vrajeala lui, şi altul care va sfârşi la fel ca şi ceilalţi cinci, şase, care au vrut să se îmbogăţească peste noapte.Cu scrupule, nu faci nimic.În afaceri trebuie să fii dur , dar...şi jigodoie.Ce putea oare să i se întâmple??!?Nu aveau adresa lui, totul era cu chirie, toate datele erau fabricate, etc.Nu ştiau de unde să-l ia, aşa că...alte distracţii, alte femei!
Îşi îndesă banii de pe marfă sub o scândură din podea, apoi ieşi din casă, nu înainte de aşi îndesa cât considerase că era necesar pentru distracţia care se anunţa.
A doua zi, când ajunse acasă , după o noapte de beţie, nu mai găsi nimic din cele 27 de mii de euro, pe care le pusese la puşculiţă, ba mai mult, şi alte câteva documente, pe care le considera importante.
După câteva zile, acelaşi lucru i se întâmplă şi partenierului său de afaceri, îi dispăruse banii, dar acestuia din safe, la care nu avea acces nici măcar soţia sa.Cum putuse toate astea să se întâmple, nu şi-o putea explica, mai ales că totul era supraveghiat de camere şi nimeni nu intrase în cladire.Îi dispărură toţii banii, chiar şi cei pe care trebuia să îi plătească pentru salarii.Se întrebă cine putea fi, dacă avea duşmani capabili de aceasta, dar...erau prea mulţi care şi-ar fi dorit a intra în safe-ul său, adăugându-i şi pe copii lui, soţia , chiar şi părinţii lui.Toţi aveau foame de bani.
Timp de o săptămână, se întâmplaseră multe chestii inexpicabile, de la golirea de safe-uri, la bătăi luate de tipi pe la băi, în restaurante sau pe la colţuri de stradă, fără însă a fi găsit vinovatul, până la ridicarea rochiilor în public, sau trasul pantalonilor unor tipe mai mult sau mai puţin populare, sau intrarea cu întreaga faţă în farfurie, în timp ce îşi serveau mîncarea de prânz în prezenţa altor simandicoşi parveniţi, de lume bună.Toate aceste fapte, păreau din ce în ce mai stranii, cu cât, cei cărora li se întâmplase, povestise că...nu ei ar fi facut acestea, ci...o mînă invizibilă.Totul rămase însă fără răspuns, deşi după o săptămână, totul încetă la fel de brusc precum începuse.Suma incidentelor: aproape 150!! Nu cred că cineva realizase că ultimul incident fusese acela la care tânătul care se împiedicase pentru a treia oara în cinci minute, la un moment întrebă:
--De ce toate astea?
Cred că dacă prietena sa l-ar fi întrebat la ce se uită, sau ce a auzit în acel moment,în care se uită buinac în jurul său, i-ar fi spus că parcă a auzit răspuns la întrebarea sa, dar telepatic, un răspuns foarte clar care îi spusese: --Pentru că pot! dar pentru că nimeni nu l-a întrebat, nimeni nu află răspunsul!
.............................................................................
Se trezi cu o durere cuidată de cap, deschise uşor ochii, se uiută în juru-i, şi deşi nu ştia de unde cunoştea interiorul încăperii, totuşi i se părea destul de familiară.Făcu un efort de memorie însă fără succes , preferând a se dezmorţi.
În următoarele cinci minute, nu ştia ce să creadă, dacă totul era o farsă, sau era victima unei glume bine puse la punct, dacă visa, sau, dacă era pe platoul de filmare a unui film, şi nu îşi mai amintea datorită beţii din ziua precedentă.Rând pe rând elimină toate variantele, şi se mulţumi a crede cele câteva rânduri pe care le citise pe monitorul uriaş cât un perete care-i apăruse în faţa ochilor, chiar când picioarele sale atinseră podeaua.
Avea sentimentul unui tip care câştigase la loto, care, deşi avea biletul în faţă, nu putea crede ca a câştigat pontul cel mare de câteva milioanede euro, nu pentru că nu visase de o mie de ori momentul, ci doar că, nu vroia ca să pice de la etajul o sută. după ce cineva avea să îi spună ca a fost o greşeală sau că biletul i-a fost anulat.încerca să rumege informaţiile primite.
Nu ştia ce i se păru mai straniu, faptul că un necunoscut care apăruse pe monitor îi spuse că tot ce este în jurul său este al lui, de la cel mai neînsemnat lucru până la vehicolul aerian în care se afla, sau că este moştenitorul direct a tipului din monitor, -deşi avea tată-, sau că este urmaşul unuia din cei câteva mii de oameni care supravieţuiseră ultimului cataclism mondial datat cu peste 5000 de ani înainte, şi care încă mai trăia, pe care oamenii de rând , îi numea extratereştri, ăn rarele cazuri când le vedeau echipamentele de zbor, sau faptul că deţinea tehnică care avea să fie descoperită şi aplicată după câteva sute de ani
etc....
Abonați-vă la:
Postări (Atom)